|
BlankCd
MEMBRU DE BAZA
Inregistrat: acum 14 ani
|
|
--->
Iniţial nu am vrut să pun această carte la liber, dar cum subiectul abordat de această carte este foarte rar în cărţile noastre, am decis totuşi să o pun.
Este vorba de: Robert K. Ressler & Tom Shachtman - Vânător de ucigaşi.
Fost agent FBI, Robert Ressler este persoana care a consacrat noţiunea de “profil al criminalului în serie”, este specializat în identificarea şi capturarea aşa-numiţilor "serial killers". Robert Ressler reuşeşte anihilarea unora dintre cei mai sângeroşi ucigaşi din istoria Statelor Unite.
Cartea este deopotrivă utilă psihologilor criminalişti, poliţiştilor, cât şi cititorului de rând. În ea veţi găsi referiri la criminalii în serie: Ted Bundy, Charles Manson, John Wayne Gacy, Ed Gein - de la care s-a inspirat Thomas Harris pentru romanul său Tăcerea mieilor, Edmund Kemper, Joffrey Dahmer, David Berkowitz şi alţii.
Este o carte obligatoriu a fi citită de către psihologi, criminalişti, studenţi... etc.
O carte pe care am citit-o prin 1993-1994 şi pe care m-am gândit că poate unii din voi o vor citi cu plăcere, mai ales că este oarecum altfel decât cărţile/filmele obişnuite, neuitând faptul că realitatea este mai dură decât ficţiunea cărţii sau a filmului.
Fragment din carte:
"În zadar am tot accentuat noi această nuanţă, autorii de romane preferă să facă din profilatori nişte eroi. Într-o zi, prin anii 80, serviciul de relaţii publice mi-a cerut să primesc un scriitor şi să-i prezint localul nostru. Era Tom Harris, autorul unui roman de succes, "Black Sunday" [Duminica Neagră], după care se făcuse şi un film. Harris mi-a spus că lucrează la un alt roman, în care evoluează un serial killer. Voia să ştie cum intervine FBI-ul în cazul unor crime multiple, cum realizăm profilul şi cum... Am petrecut câteva ore împreună şi i-am arătat nişte diapozitive, din cazuri diferite, printre care cel al lui Kemper şi cel al lui Chase. Harris era de-a dreptul un burete: nu zicea mai nimic şi absorbea totul. Am discutat şi despre convorbirile mele cu marii criminali; i-am spus, de asemenea, că, din când în când, pentru a ne perfecţiona cunoştinţele, invităm şi psihiatri la BSU.
Harris a amestecat convorbirile din închisoare cu conferinţele psihiatrilor şi a izvorât un roman, Dragonul roşu, în care, pentru a rezolva un caz complicat, un agent al FBI-ului cere ajutorul unui personaj (devenit, între timp, celebru): Hannibal Lecter, psihiatrul nebun închis pentru crime. Şi acţiunea şi personajele sunt născocite de imaginaţia febrilă a lui Harris, bine-nţeles, dar eu pot fi mândru că i-am oferit faptele rele pe baza cărora şi-a construit intriga.
După apariţia "Dragonului roşu", l-am întrebat pe Harris de ce a preferat unui agent federal, un civil care colaborează cu FBI-ul. Mi-a răspuns că dorea ca personajul, după prima întrevedere cu Lecter să fie zguduit în aşa măsură încât să ajungă până la tulburări mentale, ceea ce nu prea s-ar fi potrivit cu un agent federal. Explicaţia sa nu e lipsită de ironie, dacă ne gândim la pierderile de greutate subite, la atacurile cardiace şi la toate celelalte afecţiuni psihosomatice care sunt specifice agenţilor din lotul BSU.
Harris a mai venit pe la mine pe când lucra la un alt roman; am petrecut o după-amiază împreună şi i-am povestit despre alte cazuri, printre care cel al lui Ed Gein, care i-a servit ca model pentru asasinul din Tăcerea mieilor, l-am prezentat şi o femeie care, pe atunci, lucra la BSU.
Din punct de vedere literar, cele două romane ale lui Harris sunt magnifice, chiar dacă portretele acelor serial killers, ca şi cele ale agenţilor FBI-ului, sunt lipsite de realism. În primul roman, de pildă, Harris atribuie personajului său, Francis Dolarhyde, caracteristici extrase de la mai mulţi ucigaşi diferiţi. E cert că acele trăsături n-ar putea coexista, în realitate, în unul şi acelaşi serial killer. Pe lângă asta, agenţii FBI-ului nu urmăresc asemenea ucigaşi: noi analizăm locul crimei, alcătuim profilul psihologic şi apoi oferim sugestiile noastre poliţiei locale, care execută acţiunile dure şi procedează la arestări.
După Harris, şi alţi scriitori au apelat la mine, pentru lucrări fie de ficţiune, fie documentare. Dintre cei mai cunoscuţi, o voi cita pe Mary Higgins Clark care şi-a bazat în bună măsură romanul "Caut tânără care dansează bine" pe personalitatea Annei Rule şi pe cazul Harvey Glattman; i-au fost de folos şi numeroasele convorbiri pe care le-a avut cu mine după ce am ieşit la pensie. Ann Rule era o colegă din echipa VICAP; o invitasem la Quantico să ţină o conferinţă despre Ted Bundy, despre care scrisese o carte, l-am vorbit despre cazul Jerome Brudos, a interesat-o, s-a dus în Oregon, a făcut o anchetă personală din care a scos o altă carte, Lustkiller (Ucigaşul libidinos)."
În arhivă sunt:
- pdf cu bookmark şi searchable. Are şi link-uri din cuprinsul de la sfârşitul cărţii către capitole.
- OCR doc trecut prin AutoCorect
- coperţi faţă şi spate
- câteva poze din anchetele oficiale, le găsiţi la sfârşitul pdf-ului.
Sper să vă placă!
Lectură plăcută! 
Modificat de BlankCd (acum 12 ani)
_______________________________________
---> "Eu nu am regrete,
Iar dac-ai să-ntrebi ce-a rămas la mine,
În inimă am urme de tine
Regrete, eu nu am regrete..."
|
|
(așa se scrie mai nou) volum.
eu inclusiv.
