XI
NOMAZII
Nomazii după jefuirea micuţei Rolande au trebuit să ridice tabăra şi să părăsească zona imediat după jaf, prinţul Montcapet fiind el însuşi eroul unei abominabile fapte asemănătoare.
Ei aveau fără îndoială, motive întemeiate, ca în mod excepţional, să evite capitala, deoarece ei au descris un cerc larg în jur, fără a se apropia prea mult.
Aşa că au plecat la Mantes, şi de acolo la Evreux.
Apoi au coborât spre centru, au mers la Tours, Angers, Poitiers, Angouleme, şi în cele din urmă au ajuns la Bordeaux. Acesta a fost ultimul oraş prin care au trecut, în care au ajuns pe cheltuiala lor, o zicală populară spune:
«Necinstea nu câştigă niciodată.»
Până atunci, tatăl, şeful bandei, a fost prudent, abţinându-se cu grijă de a încerca să scape de bijuteriile furate de la Rolande, bijuterii care valorau o avere, aşa cum le-a evaluat dintr-o aruncătură de ochi.
Sosind în capitala de la Guyenne, oraş foarte important, el a crezut că ar putea risca, fără pericol pentru el şi acţionă.
El alese, din rândul pietrelor preţioase, una care părea să aibă o valoare mai mică şi se duse
s-o valorifice la un evreu despre care auzise că avea clienţi din rândul jefuitorilor.
Evreul nu a estimat prea mult bijuteria, o aruncătură de ochi a fost suficientă.
El o cântări în mâna sa osoasă, spunând cu o voce blândă, care avea înainte de toate ceva tracasant:
- Zece dubloni. Este tot ce-ţi pot oferi pe această piatră.
- Nu se poate! Zise bătrânul nomad sufocat de indignare, face o mie de livre pe puţin.
Umbra unui zâmbet îi traversa buzele şi evreul zise:
- O mie de livre, este exagerat, cu toate acestea, eu sunt gata să plătesc jumătate din această sumă.
- Cinci sute de livre, specifică nomadul gata să accepte.
- Cinci sute de livre, a confirmat evreul care a zâmbit cu un rânjet tulburător.
Şi a adăugat cu un aer detaşat:
- În cazul în care tu-mi oferi dovada deţinerii legale a acestei bijuterie.
Această pretenţie, la care el a fost departe de a se aştepta, l-a bulversat pe bătrânul nomad.
Cu toate acestea, el a încercat să-şi păstreze calmul.
Având în vedere insistenţele evreului a fost forţat să admită că era imposibil să furnizeze dovezile necesare. Evreul, a cărui ochi străluceau maliţios, i-o tăie scurt:
- Asta e ceea ce m-am gândit. Eu risc enorm dacă cumpăr această bijuterie.
Acest lucru merită o atenţie, cred. În aceste condiţii, tot ce pot face este să-ţi dau şase scuzi.
- Şase scuzi! A protestat violent bătrânul nomad, ai spus chiar acum, zece dubloni! Ei acum spui şase!
- Ai auzit greşit, bunul meu domn! Acesta nu face zece, nu şase, trei scuzi este ceea ce am spus. Doar trei scuzi, iar preţul este bun!
Spre tavanul întunecat, înegrit de fum al magazinul său, evreul a ridicat două braţe lungi osoase, invocând mărturia lui Dumnezeului său Abraham. Reaua lui intenţie a fost evidentă. Bătrânul nomad nu mai era un client obişnuit. El l-a apucat de gât pe interlocutorul său îl scutură brutal, şi-i spuse în faţă :
- Ah! Câine de hoţ!... Dă-mi bunul meu sau te voi strânge de gât!
Evreul, bătrân şi scheletic, nu cântărea greu în mâinile sale. Dar el nu lăsă bijuteria din gheara lui.
Acestea nu au durat mult, nu pentru că o uşă din spatele a magazinului s-a deschis. Un om, un colos, a intrat, a venit la bătrânul nomad şi l-a prins de mâini între labele lui uriaşe. Ambele mâini i-au fost strivite într-o strângere puternică, în timp ce un urlet de durere izbucni de pe buzele bătrânului nomad.
Cu o singură mână, colosul l-a prins de centură, punându-l uşor înapoi pe locul de unde el a plecat şi a stat alături de el.
Acel Hercule nu a spus un cuvânt. Dar gesturile lui vorbeau o limbă deosebit de impresionantă. El avea un cuţit enorm la centură. El l-a tras şi a început să joace cu nepăsare cu el.
Bătrânul nomad a nimerit într-un cuib de viespi, de unde nu ştia dacă va ieşi cu viaţă.
Dar necazurile lui încă nu s-au sfârşit. Un puşti de doisprezece ani a alunecat din spatele colosului. Fără a prezenta orice emoţie, cu o moliciune sinistră, bătrânul evreu i-a spus:
- Cheamă jandarmul. Îi spui să vină aici, să ridice un tâlhar, deoarece am refuzat să-i cumpăr
o bijuterie, furată într-adevăr, a încercat să mă sugrume. Du-te, şi nu nu zăbovi.
Băiatul o luă imediat la fugă. El nu ajunse departe. Pur şi simplu, el s-a oprit la capătul străzii,
unde a aşteptat, uitându-se de departe la uşa casei sale.
Bătrânul nomad s-a făcut mic: el s-a văzut pierdut. În mâinile jandarmeriei soarta îi era pecetluită, după cum el însuşi a spus. Forţa herculiană desfăşurată de uriaş nu lăsa nicio îndoială cu privire la rezultatul unei lupte cu el. El nu s-a gândit să înceapă această luptă, el a fost atât de sigur de înfrângerea lui. El a încercat singurul lucru posibil: mila bătrânului evreu.
Oribilul bătrân a spus o lungă rugăciune. Dar în cele din urmă, după ce nomadul a avut buna inspiraţia să renunţe la bijuteria pe care a vrut să o vândă, el a acceptat să spună:
- Ei bine, văd nu eşti un drac aşa de rău cum pari. Şterge-o... şi încearcă să nu nimereşti în picioarele jandarmului care ar trebui să fie pe drum spre mine.
Bătrânului nomad nu a trebuit să i se repete invitaţia. El a sărit la uşă şi a dispărut la fel de rapid ca şi când pe urmele lui erau toţi ofiţerii din jandarmerie.
De îndată ce a dat colţul, băiatul, care se uita, s-a întors acasă fluierând liniştit.
Cât despre bătrânul evreu, acesta şi-a frecat energic mâinile osoase, şi a zis cu un rânjet sinistru:
- Aceasta este o bijuterie pe care am vrut-o şi eu voi lua pe ea circa cinci mii de livre...
Da, nu-mi va fi greu deloc să obţin acest preţ.
Bătrânul nomad a fost atât de speriat încât el a fugit fără să se oprească până la căruţă, a ridicat tabăra de la faţa locului, şi a pornit brusc, cât mai repede posibil, departe de acest oraş neospitalier în care el a crezut că va face avere, şi unde a fost cât pe ce, datorită acelui câine blestemat de evreu, să capete o cravată de cânepă şi să simtă nodul dur în jurul gâtului său.
Ştim că a fost o încercare greşită. Evreul a avut, de asemenea, abominabilă intrigă de al păcăli pe însuşi prinţul Montcapet. În plus, el a furat frumos. Dar bătrânul nomad nu a avut de unde să ştie despre aceasta.
El l-a crezut un evreu serios pe acest tip rău, şi s-a aruncat fără să se asigure în plasa întinsă.
Întotdeauna când evaluezi un cal, nu te uita că are un format scheletic, ci aruncă o privire şi la ce aliura are.
El nu a răsuflat uşurat până când n-a făcut un număr respectabil de mile între el şi cei doi,
gândindu-se în continuare ce va spune familiei despre nenorocirea lui.
A fost o îngrozit. Era clar că nu va putea schimba cu uşurinţă contra numerar bijuteriile furate
de la micuţa Rolande. Bătrânul, care a mizat mult pe valoarea acestor bijuterii, era cuprins de deznădejde, vedea cum visurile lui se năruiau.
El sperase că banii luaţi pe bijuterii îl vor ajuta să se retragă într-un colţ misterios şi să renunţe la traiul în căruţă.
Oh, alături de aceste visuri frumoase, viaţa în tabere improvizate unde dormeau iepureşte. Toate acestea l-au înfuriat, dar viaţa a continuat, pentru ei în modul său obişnuit; o existenţă perpetuă, rătăcind de-a lungul drumurilor desfundate, încinse de razele arzătoare ale soarelui în timpul verii toride, glazurate cu ploaie sau zăpadă în timpul iernii; existenţa mizerabilă în care abia câştigau ceva, cu toate că nimeni nu neagă faptul că ei erau fierari inediţi, meseriaşi iscusiţi, tinichigii, ţesători de calitate şi practicau alte o mie de meserii diferite. Aveau o ştiinţă adâncă în arta braconajului, raiduri şi jafuri, care le-au adus cele mai multe dintre mijloacele lor de existenţă.
Da, o existenţă mizerabilă, dar o existenţă liberă, independentă, neştiind nici de şef, nici de legi, după cum au spus ei cu un fel de mândrie feroce, şi care a avut farmecul şi frumuseţea ei, deşi au fost împiedicaţi de a se exprima, dar au şi stârnit sentimente confuze.
-------------------------------------------------
@BlankCd, poti sa faci adaptarile ca sa se potriveasca in contex.
Valoarea banilor de atunci:
1 scud = 24 coroane;
20 scuzi = 1 dublon;
12 dobloni = 1 livra. (conf. Al. Dumas-pere).
Am inteles ca Capitolul XXXIX – NUNTASII, il face @uncris
Bafta!
|
O să pun o notă de subsol ca să menţionez că tu ai făcut traducerea!!
