stelus
VETERAN
Inregistrat: acum 13 ani
|
|
JULIEN BENDA – Trădarea cărturarilor Traducerea Gabriela Creția Editura HUMANITAS, București, 1993 fisier pdf- SCAN si word, neparolat
Prezenta carte stă în așteptare de ceva vreme. Încep cu niste precizări de corector : 1. În prefață notele sunt trecute la sfârsit. Am respectat asta, punând notele cu bold și între paranteze patrate. [1] De la 1 la 44.
Nu stiu cum a ajuns cartea asta in lista mea de corectare. Dar totusi nu regret nici o clipă. Ba regret că n-am citit-o mai demult. Ea te rastoarnă intelectual. Cartea are un debut ca un pumn primit în plex sau în figură, făcându-te să-ți ții răsuflarea. Vorbește de pasiunile politice ale lumii contemporane, pasiuni care, în realitate, au trei componente : rasă, clasă, sau națiune. In primul capitol le numeste si face o scurta istorie a lor, spunind ca desi ele dateaza de mai multa vreme, monarhiile le-au aplicat, dar ele au stat in mina monarhilor si a ministrilor. Totusi, odata cu revolutia industriala si aparitia ziarelor, dublate de transformarea statelor in democratii (monarhii constitutionale sau republici) aceste pasiuni politice au ajuns mult mai jos, initial la burghezi (comercianti, doctori, mici fabricanti) si apoi mai jos, la poporul simplu. Ele au ajuns insa si in momentul cind nivelul vietii a crescut. Evident ca aceste doctrine au suferit transformari in timp, devenind de fapt doctrine de ura ce au stat la baza razboaielor. Ura dintre burghezi si muncitori si invers, ura dintre natiuni, sustinind ca una e superioara alteia si evident, fiecare incercind sa aduca in contemporaneitate asa-zisele aspiratii ale inaintasilor (de marire, culturale, etc). Tot timpul autorul de fapt critica pozitia nationalista a intelectualilor. Scrisa prin anii 20 ai secolului trecut, cartea pune in opozitie nationalismul german cu cel francez, fiind in unele locuri subiectiv, subliniind uneori ca cel francez ar fi mai bun fiindca se refera la cultura si arta. Desi sunt pagini dedicate evolutiei discursului bisericii si evolutiei acestuia spre un discurs religios nationalist, contravenind a tot ceea ce este scris in Noul Testament, nu se pomeneste ca de fapt acest lucru, nationalismul, cultura nationala, limba comuna pornesc de la Revolutia Franceza. Ea este cea care a dat startul nationalismului si apoi a tot ce a decurs din asta, superioritatea raselor, superioritatea unei culturi. Este pomenită si o evolutie/ involutie a statului, de la stat drept la stat puternic. Subliniaza ca statele de dreapta au aparut si datorita intelectualilor ce proslaveau disciplina prusaca, fiecare asteptind ordine de sus si renuntind la initiativa personala.
„ N-aş putea exprima mai clar noutatea absolută a atitudinii cărturarului în această privinţă decât reamintind celebrul răspuns dat de Socrate personajului realist, în Gorgias: „Lăudându-i pe Temistocle, pe Cimon, pe Pericles, lauzi oameni care i-au îndestulat pe concetăţenii lor, împlinindu-le toate poftele, fără să încerce să-i înveţe care este hrana cea mai potrivită. Au sporit Cetatea, strigă atenienii, dar nu-şi dau seama că această creştere nu-i decât umflare, o tumoare plină de stricăciune. Asta-i tot ce au făcut conducătorii ei din vechime; umplând Cetatea cu porturi, arsenale, ziduri, biruri şi alte asemenea zădărnicii, au uitat să le adauge cumpătarea şi dreptatea”
Pe la concluzii incepe excelent, aratind ca la debutul mileniului doi era o lupta intre realism (cei ce doreau sa infiinteze tari, natiuni, sa ocupe teritorii) si cultura (filozofie, arta, stiinte) acestia corespondind intre ei intr-o limba universala (latina) si incercind sa creeze un spatiu spiritual fara granite. Azi, conchide autorul (e vorba de anii 30 ai veacului al XX-lea), realismul a invins, iar carturarii sunt si ei in tagma nationala (produc pentru propasirea si mindria natiei de unde provin). Partial de acord, fiindca, in opinia mea, valorile universale triumfa in asa fel incit sunt recunoscute international. Nu vorbim azi de nationalitatea lui Einstein, ci de opera lui, scriitorii sunt tradusi in zeci de limbi, operele unor pictori si sculptori se plimba prin lume dintr-un oras la altul. Dar da, politica de tip nationalis e in floare, iar lupta religioasa este si ea in crestere. Nu mai vorbim de lupta ce a macinat secolul XX, capitalism versus comunism.
„N-aş crede că pronosticurile acestea sumbre pot fi modificate, cum socotesc unii, de existența unor acțiuni clar antirăzboinice, ca de pildă crearea unui tribunal supranațional şi adoptarea recentă a unor înțelegeri între popoare aflate în conflict. Inovațiile acestea, mai degrabă impuse popoarelor de miniştri decât dorite de ele, născute exclusiv din interes – frica de război şi de daunele pe care le provoacă – şi nicidecum dintr-o schimbare a moralității publice, chiar dacă se opun războiului, lasă intact spiritul războinic, şi nu putem crede că un popor care respectă o convenție numai din motive practice n-o va încălca în ziua când va fi interesat s-o încalce. Pacea dacă va exista vreodată – nu se va întemeia pe frica de război, ci pe iubirea de pace; nu va însemn a abținerea de la un act, ci instaurarea unei anumite stări de spirit.”
M-am amuzat zimbind amar, descoperind multe ce sunt perfect valabile si in politica de azi, dar constatind ca unele nu sunt tare comuniste, ci au fost ”inventate” mai demult si de altii.
Va rog sa fiti ingaduitori cu mine. Mi-a dat mult de furca la corectare - scan destul de rau care a generat un OCR la fel de rau urmat de peste 200 de note de subsol, unele foarte mari. Posibil sa fi scapat mai multe greseli decit de obicei.
Modificat de stelus (acum 1 luna)
|
|