ZVONACFIRST
MEMBRU DE BAZA
 Din: Bucuresti
Inregistrat: acum 16 ani
|
|
O problemă ortografică des întâlnită în cărțile corectate de mine este utilizarea mai mult sau mai puțin corectă a cuvintelor compuse: nicio/nici o, niciun/nici un, altfel/alt fel, odată/o dată, etc.
Am găsit pe net regula explicată suficient de bine și pe întelesul tuturor, așa că prefer să preiau textul integral de acolo.
Sursa
Trebuie înţeles că această regulă nouă nu înseamnă că nicio, niciun (şi flexiunea lor: niciunui, niciunor etc.) s-ar scrie întotdeauna legat, ci numai atunci cînd au statutul de pronume sau adjectiv pronominal. (Dacă aţi uitat cum e cu pronumele sau cu adjectivul pronominal, nu e nicio nenorocire. Urmărindu-mă doar cu puţintică atenţie, veţi vedea că lucrurile sunt simple şi logice). Nu strică să ne reamintim că mai sunt multe cuvinte în limba română care scrise împreună au un înţeles şi scrise separat, un altul. Iată doar cîteva:
El procedează altfel. Acesta e alt fel de gips.
Nu am decît 1000 de lei. De cît timp lipseşte?
E aşa de frig, încît îngheaţă geamurile. Vreau să ştiu în cît timp vii.
E un cetăţean oarecare. Oare care dintre ei va veni primul?
A fost odată un prinţ. A venit o dată şi n-a mai revenit.
Te aştept, poţi să vii oricînd. Mă sună ori cînd ninge, ori cînd plouă.
Reîntorcîndu-ne la niciun, atrag atenţia că, prin scrierea legată, atunci cînd se cuvine, cuvîntul devine concordant cu perechea lui pozitivă, ca să spun aşa, care este vreun, pe care-l scriem tot dintr-o bucată. (Fireşte, cînd spun niciun, pentru economie de timp, mă refer la întrega serie: niciun, nicio, niciunei…). E de observat, chiar dacă acest argument nu vă-ncălzeşte din cale-afară, că şi în celelalte limbi romanice aceste cuvinte sunt scrise tot legat: ninguno – span., aucun – franc., nessun – ital.
Ca să evitaţi confuzia (cînd e legat?, cînd nu e?), ca soluţie mnemotehnică (ca metodă de ţinut minte) e util să reţineţi următoarea distincţie: atunci cînd e vorba de „cantitate zero, nimic, deloc”, cuvîntul se scrie legat: nicio. Atunci cînd e vorba de o “disjuncţie” negativă, de o „negaţie repetată”, scriem în două cuvinte: nici o, nici un. Vă rog să priviţi aceste perechi de exemple:
- Ţi-a plăcut spectacolul?
- Nu mi-a produs nicio emoţie. (Deloc, zero)
- Cum priveşti examenul de mîine?
- Nu am nici o siguranţă deplină, dar nici o emoţie deosebită.(Negaţie repetată).
- Cîte fete stau la parter?
- La parter nu e niciuna. (Cantitate zero)
- Cîte fete locuiesc în camera aceea, una sau trei?
- Nici una, nici trei, ci două. (Negaţie repetată)
- Ai în Franţa vreo mătuşă?
- N-am acolo niciuna, singura mea mătuşă e în Cluj. (Zero, nimic)
- Ai acolo vreo colegă, vreo prietenă?
- N-am nici una, nici alta, doar o soră vitregă. (Negaţie repetată)
Există, totuşi, şi situaţii în care putem alege între cele două variante. Alegerea e în funcţie de intenţia comunicării, de prezenţa sau absenţa unui substrat retoric. La o întrebare ca:
- Mai e vreun măr?
Putem răspunde:
- Nu mai e niciunul. (atunci cînd intenţia e de a informa, sec, neutru. Sau:
- Nu mai e nici unul. (atunci cînd substratul retoric e „fantastic, nici măcar unul!”)
Merită să ne întoarcem puţin la primul exemplu, pentru a sublinia avantajul logic al acestei grafii.
- Ţi-a plăcut spectacolul?
- Nu mi-a produs nicio emoţie.
Dacă am scrie Nu mi-a produs nici o emoţie, în mod logic, propoziţia ar părea neîncheiată, pentru că ar rămîne o aşteptare neîmplinită: „nici o emoţie, nici… ce altceva?”
|
Modificat de ZVONACFIRST (acum 8 ani)
|
|
) lucrez pe niste carti tiparite pe stilul vechi cu cuvinte vechi (cacofonia nu e greseala, e doar o chestie inestetica 
“-” ?
)