SevenModeratorDin: Ţara Perfectului Simplu
|
|
Scurte instrucţiuni despre rularea AC Alpha11
ACTUALIZAREA EXECUTABILULUI ŞI DICŢIONARELOR – Se descarcă executabilul Alpha11 şi dicţionarele corespunzătoare, apoi se dezarhivează cele 3 arhive.
– Se înlocuieşte executabilul în folderul de instalare. – Se porneşte programul AC Alpha11. – Se deschide folderul de dicţionare din AppData pe calea de căutare cunoscută. Pentru cei mai puţin cunoscători se deschide meniul „Ajutor” se acţionează opţiunea „Deschide folder dicţionare OCR” şi programul deschide folderul cu dicţionarele OCR.
– Se goleşte folderul OCR_DIC şi folderul Uzuale, adică se şterg în totalitate vechile dicţionare. Dacă vreţi ca mai întâi să salvaţi aceste dicţionare, puteţi face mai întâi o arhivare a lor şi apoi le ştergeţi. Copiaţi în cele două folderele noile dicţionare valabile pentru Alpha 11.
VERIFICAREA SETĂRILOR AC Reveniţi în programul AC Alpha 11 şi verificaţi „Configurarea”, astfel: – Deschideţi meniul „Instrumente” şi alegeţi ultima opţiune „Configurare”, iar programul va deschide fereastra „Configurare”, în tabul „General”. Cea mai simplă configurare este să apăsaţi butonul „Implicit” şi programul va stabili setările optime, aşa cum sunt prevăzute de program. Folosind butonul „implicit” din tabul „General”, setările implicite se aplică şi pentru „Punctuaţie”. Menţionez că salvarea implicită este stabilită la 10 minute.
Stabilirea setărilor opţiunilor la rularea bloc din meniul OCR_DIC. Este de preferat să nu avem un fişier text deschis, ci doar un document nou şi gol. Setările se pot face fără probleme într-un document gol, astfel: Deschidem meniul „OCR_DIC” şi acţionăm prima opţiune „Rulează toate funcţiile de corectare OCR”, iar programul deschide fereastra „Rulare automată OCR Plus”. Aici apăsaţi butonul „implicit” pentru a înlocui setările dumneavoastră anterioare cu noile setări, apoi face manual două setări obligatorii şi anume: – la opţiunea „1.2 Setare font şi mărime unică” stabiliţi fontul, mărimea şi ceilalţi parametrii după dorinţă. – la opţiunea „9. Rulare grup de dicţionare uzuale” trebuie să refaceţi setările, deoarece şi dicţionarele Uzuale au fost modificate, mai exact au fost eliminate 3 dicţionare, iar înregistrările din ele au fost redistribuite” Pentru ştergerea vechilor dicţionare procedăm astfel: deschidem fereastra de opţiuni şi facem click pe primul dicţionar apoi apăsăm butonul „Şterge”. Dicţionarul se va şterge şi cursorul se va muta automat pe următorul dicţionar, care acum este pe prima poziţie şi apăsăm din nou pe butonul „Ştergere”. Practic, acţionăm doar butonul „Ştergere” până se şterg toate dicţionarele. Acum apăsăm butonul „Adaugă” şi mergem în folderul „Uzuale”, selectăm toate dicţionarele, ele se încarcă în fereastră, apoi apăsăm pe butonul „Setează”, programul salvează dicţionarele de rulat la această opţiune şi se închide automat fereastra de setare a opţiunii 9. Acum apăsăm butonul de jos „Rulează”, programul va rula în 3-4 secunde toate opţiunile şi salvează noile setări [chiar dacă avem un document gol].
RULAREA AC Alpha 11 În acest moment avem toate setările necesare făcute, aşa că putem trece la prelucrarea un fişier text real. Este de preferat ca mai întâi să folosim un fişier scurt pentru a putea urmări modul de lucru al programului şi ca noi să ne acomodăm cu programul. Pentru aceasta mai întâi căutăm în computer un text OCR şi salvăm din el ca document nou circa 50 de pagini. Este de preferat ca acest fişier test să fie salvat de mai multe ori adăugând la sfârşitul fişierelor cifrele 1, 2, 3… 5 sau litere a, b, c… e, pentru a face şi alte teste.
Să purcedem la efectuarea primului test. Încărcăm în AutoCorect Alpha 11 un fişier OCR test. Deschidem meniul „OCR_DIC” şi acţionăm prima opţiune „Rulează toate funcţiile de corectare OCR”, apoi butonul „Rulează”. Urmărim cum funcţionează programul. Aşa cum am menţionat, toate opţiunile de la 1.1 până la 10.1 inclusiv fac înlocuiri automate, deci utilizatorul nu trebuie să intervină. Dacă aici apare vreo înlocuire cu confirmare, înseamnă că este o greşeală de înregistrare în dicţionar şi vă rog să notaţi „înlocuirea” care se cere şi să o semnalaţi pentru ca eu să corectez dicţionarul. Mai trebuie menţionat că acum dicţionarele automate sunt incomparabil mai mari decât la versiunea AC 5.1., aşa că rularea automată va dura mult mai mult.
Bun… La un moment dat programul încheie rularea automată şi va apărea prima înlocuire cu confirmare. Indiferent cât de grăbiţi aţi fi şi fără răbdare, vă rog insistent să continuaţi testarea pentru a vedea cam ce se modifică la înlocuiri cu confirmare. Pentru asta urcaţi fereastra de confirmare în partea de sus a ferestrei AC, astfel încât să aveţi tot textul vizibil. Faceţi confirmări după cum doriţi… apăsând butoanele „Da” sau „Nu”, ori „Renunţ”. Recomand să folosiţi cu mare atenţie butonul „Toate” şi numai în cazul în care avem cuvinte lungi unde este clar că nu avem o a doua variantă valabilă. Atenţie! Multe cuvinte au două sau mai multe variante corecte [exemplu: „clar” şi „dar”, ambele redate de Abbyy sub forma „clar”.
Reamintesc faptul că acum avem 4 opţiuni de înlocuiri cu confirmare, deci dacă apăsaţi pe semnul „X” din colţul dreapta-sus al ferestrei de confirmare, programul nu se va închide ca la AC v5,1, ci va întrerupe opţiunea care rulează şi va trece la următoarea opţiune.
După ce aţi făcut cel puţin 2-3 teste cu texte scurte, dar numai după cel puţin 2-3 teste, puteţi să refaceţi setările în fereastra „Rulare automată OCR Plus” şi eventual să dezactivaţi o parte dintre opţiunile care rulează cu confirmare. Reamintim faptul că opţiunile cu confirmare sunt 10.2, 10.3, 10.4 şi 10.5. De altfel, chiar numele lor au la final menţiunea „cu confirmare”, pentru a fi mai uşor de identificat.
Bun. Cam asta ar fi de spus despre rularea unui text în programul AC versiunea Alpha 11.
Aşa cum am spus, suntem aproape de finalul versiunii 5.2, iar dicţionarele vor fi pentru o perioadă în dezvoltare. Sper să vă bucure şi mulţumească această versiune.
Multă baftă!
_______________________________________
Oameni şi popoare îşi cată libertatea; după ce-o obţin, îşi caută stăpân.
| TORENTE | Tăunul | ROCAMBOLE+ | FLORIS | VRACIU | Victor HUGO | J.F. COOPER | PAPILLON | POLDARK | | Dictionare Lba RO | | Gramatica RO | D. Stănoiu | Zaharia STANCU | H.Y. STAHL | V.CORBUL & E.BURADA | | Ultimul regat | Millennium | Shantaram | Pearl BUCK | Anchee MIN | Amy TAN | C. LÄCKBERG | Ph.GREGORY | | Extraterestrii şi Intraterestrii | RUFOR | Demonul Roşu | Vraja milioanelor | Cărţi audio |
|
|