[053]
Nicole Krauss s-a născut în Brooklyn, în 1974, și a crescut în Long Island. În 1992 este primită la Stanford University, unde’ obține o diplomă de excelență în literatura engleză și scrie poezie sub îndrumarea poetului Joseph Brodsky. În 1993 debutează ca poetă și până în 2002 scrie în primul rând versuri, numărându-se în acel an printre finaliștii la Tale Younger Poet’s Prize; tot atunci poemele ei ajung în paginile unor prestigioase publicații, precum Paris Review, Ploughshares și Doubletake. În 1996 primește o bursă Marshall și urmează un masterat la Oxford University, încheiat cu o disertație despre artistul plastic Joseph Corneli, apoi își desăvârșește studiile de istoria artei la Courtauld Institute din Londra, specializându-se în pictura olandeză, cu o teză despre Rembrandt. Primul său roman, Un bărbat intră în cameră (Man Walks into a Room; Humanitas Fiction, 2011), apare în 2002, fiind tradus până în prezent în peste cincisprezece limbi, în anul 2005, publică romanul Istoria iubirii (The History of Love; Humanitas Fiction, 2007), ulterior tradus în peste treizeci și cinci de limbi, pentru care primește William Saroyan Internațional Prize for Writing și Prix du Meilleur Livre Étranger (Franța). Romanul este desemnat „Cartea anului de site-ul Amazon.com și se numără printre cărțile finaliste la Orange Prize for Fiction, Prix Femina Étranger și Prix Médicis Étranger, aflându-se și pe lista lungă a Internațional ÎMPAC Dublin Literary Award 2007. Tot în 2007, prestigioasa revistă Granta o include pe Nicole Krauss printre cei mai buni tineri scriitori americani. Cel de-al treilea roman al lui Nicole Krauss, Marea casă (Great House, 2010), se bucură de un enorm succes de critică și de public, fiind tradus până în prezent în treizeci de țări.
Nicole Krauss Marea casă
Humanitas,2012,304,Carmen Toader
Scan ctrl, docx, epub v0.9
Bestseller New York Times Finalist Național Book Award Finalist Orange Prize 2011 Câștigător ABA Indies Choice Honor Award în Fiction 2011 Câștigător Anisfield-Wolf Award 2011 BEST BOOK OF THE YEAR în New York Times, Seattle Times, San Francisco Chronicle, The Atlantic, St. Louis Post Dispatch și pe site-urile Barnes & Noble, Amazon, The Oregonian, Book Page Roman tradus în treizeci de țări Un birou ce pare să fi aparținut lui Federico Garcia Lorca traversează timpul și spațiul, reunind destinele halucinante a mai multe personaj e: o scriitoare debusolată care, odată intrată în posesia lui, își regăsește inspirația, un poet chilian asasinat în timpul regimului lui Pinochet, un anticar autarhic și excesiv de protector cu copiii săi, care-și dedică viața regăsirii unor obiecte ale supraviețuitorilor Holocaustului. Straniu și apăsător, purtând în sine povestea unor suferințe din trecut, biroul ajunge să guverneze, pe nesimțite, existența posesorilor săi. Nadia este o scriitoare proaspăt divorțată, care-și regăsește energiile creatoare odată cu primirea unui birou ce a aparținut poetului chilian Daniel Varsky, unul dintre tinerii dispăruți în timpul regimului lui Pinochet. Lotte Berg, supraviețuitoare a Holocaustului, a fost salvată dintr-un lagăr german datorită unui așa-numit Kindertransport, alături de alți optzeci și șase de copii, dar nu a reușit să se elibereze niciodată de această experiență traumatizantă. Anticarul Weisz își ordonează întreaga existență în jurul descoperirii unor obiecte din trecutul evreilor care au reușit să se salveze de naziști, terorizându-și însă cei doi copii. Aaron are și el o relație problematică, plină de furie, dar și de iubire, cu Dov, fiul său, care trăiește cu obsesia abandonării unui camarad rănit pe frontul israelian unde luptase. Într-o proză acută și plină de nerv, Nicole Krauss spune, în Marea casa, o poveste fascinantă despre evenimentele tragice ale istoriei mari și despre repercusiunile dureroase ale acestora asupra destinelor individuale.
_______________________________________ "Cand nu vom mai fi copii, nu vom mai fi deloc!" Link la postarile vechi indisponibile https://yadi.sk/d/C7KtNd7syuV2B
|