Am fost somat de tuf "să-mi mişc curul" aici şi să-mi dau cu părerea, chiar dacă mi-am mai spus deja părerea de o mie de ori pe tema asta în trecut şi mi-e lehamite de mor: pentru mine, nu există decât două tipuri de e-bookuri, două versiuni posibile: corectate şi necorectate. Chestia cu numerotarea versiunilor - pe care o fac şi eu, ca să fiu în rândul lumii - e nesigură. Ar fi ideal dacă te-ai putea baza pe ea, dar mi se pare o utopie. Din moment ce văd versiuni 2.0 - ca la seria "Sfârşit de mileniu" a lui Radu Tudoran - care au peste 500 de greşeli, mai are vreo relevanţă versionarea? Deisgur, se poate argumenta că versiunea 0.9 avea 5.000 de erori şi versiunea 1.0 avea şi ea 2.000 de erori, implicând că de la 0.9 la 2.0 s-a depus deja o muncă enormă - şi e foarte plauzibil să fie aşa -, dar pentru mine, o carte cu 500 de erori tot "necorectată" este.
Şi îţi poţi da repede seama în ce categorie intră cartea, dacă a fost corectată sau nu. La "nu" pot intra foarte uşor şi versiuni 2.0 sau 5.0.
Dar aveţi toată admiraţia mea dacă reuşiţi să faceţi ordine în povestea asta a versionării.
Pe de altă parte, mie cea mai simplă formă de versionare mi se pare să treci ÎN INTERIORUL CĂRŢII data la care ai terminat corectura, cum trec eu de ani de zile la cărţile lucrate de mine: "e-book: octombrie 2015". În felul ăsta ştii clar ce versiune e mai nouă. Şi mai scriu uneori în paranteză, pentru mine, (versiune în lucru) sau (versiune definitivă , ca să nu mă încurc printre fişiere. Uneori a rămas "versiune definitivă" şi în cartea pusă pe RI, ceea ce nu e rău. Prin "versiune definitivă" înţeleg o carte care are tot cam atât de puţine greşeli ca una tipărită, adică o carte "corectată".
Şi o idee bună ar fi să se menţioneze în interiorul e-bookului după ce ediţie a cărţii tipărite a fost realizat acesta, anul şi editura. Şi întotdeauna traducătorul, dacă e traducere. Contează mult, ediţiile fiind foarte diferite între ele uneori, chiar dacă e trecut acelaşi traducător.
tuf a scris:
@dewlight
Putem da vina pe traducator, pe corector sau pe editor. Ideea ramane aceeasi, foarte posibil sa trebuiasca sa intervenim.
Cosimo are destule exemple pe tema asta, cand a adus o editie in romana mai aproape de originalul in engleza. |
De fapt, nu e deloc aşa. Eu mă feresc pe cât posibil să intervin asupra traducerii şi la drept vorbind nu-mi aduc acum aminte decât de două cazuri când am corectat nişte greşeli strigătoare la cer: la o traducere infectă a unei cărţi de Brussolo a lui Mihnea Columbeanu - un traducător ireal de slab, un adevărat măcelar, dar foarte prolific într-o vreme - şi la "The City & The City", a lui Mieville, iarăşi o traducere foarte slabă, care ar trebui oricum refăcută de la zero.
În rest, m-am abţinut să intervin în traducere, şi nici nu ar fi fost nevoie, pentru că am tendinţa să citesc traduceri bune, cam ştiu la ce să mă aştept când încep o carte tradusă de unul sau altul. Dacă ştiu că traducătorul e slab, nu mă apuc de cartea aia.
Sau am mai tradus câte un mic fragment care lipsea în cartea tipărită, din varii motive. Uneori se întâmplă să găseşti erori de tipar, un rând cules de două ori şi altul lipsă etc. xtybyx m-a rugat o dată să traduc o pagină dintr-un roman apărut la RAO - în carte era o pagină culeasă de două ori şi numerotată diferit, lipsind practic din traducere o pagină întreagă în toată ediţia tipărită. Se mai întâmplă, fie din vina tehnoredactorului, fie a tipografiei.
Dar altminteri nu-mi trece deloc prin cap să-mi bag eu nasul în traducerile altora. Şi nu sfătuiesc pe nimeni să intervină, pentru că riscul să faceţi o prostie e mai mare decât v-aţi putea imagina.
Ceea ce fac eu într-adevăr mai des e să corectez greşelile de limbă română, greşeli de exprimare, gramaticale... Asta ţine de redactare, nu de traducere. A nu se confunda planurile 
|
