--->
@ 80Inanna
Chestia asta cu drepturile de autor pentru o perioadă de 70 de ani, este similară/egală cu drepturile exclusiviste pe care le-au avut membrii caselor regale [regii/reginele/prinţii etc.] - unele mai au şi azi drepturi aparte faţă de "gloata" de rând - până la Căderea Bastiliei adică până la Revoluţia franceză.
Până în Revoluţia franceză oamenii de rând erau gloata care aveau doar OBLIGAŢII. Povestea asta a drepturilor de autor este un pic trasă de păr, seamănă ca exclusivitate cu perioada privilegiată a regilor pre/ante-revoluţiei franceze.
Unii autori/scriitori spun că munca lor este o operă de creaţie care le dă anumite drepturi - de acord cu ei. Dar eu cred că şi ăla care sapă un şanţ cu cazmaua la mână, şi ăla care dă cu sapa în soare pe câmp, şi ăla care construieşte o centrală nucleară ar putea avea şi ei dreptul la creaţie - de ce nu? Şi aceştia ar vrea la rândul lor să mai încaseze nişte bani de-a lungul vieţii lor. Lor li se spune că de fapt ei "prestează" o muncă pentru care sunt plătiţi.
Să revenim la scriitori... Şi aceştia la rândul lor sunt plătiţi de o editură pentru munca prestată adică scrierea unei cărţi sau a unei serii de cărţi, ba mai mult editurile mari COMANDĂ scrierea unei anumite cărţi sau continuarea unei serii, motiv pentru care încheie contracte pe această temă, ba mai mult editurile chiar plătesc şi un avans.
În ziua de astăzi a fi un scriitor - bun sau rău - nu mai este o mare scofală aşa cum era pe timpul lui Alexandre Dumas când probabil că ştiau a citi vreo 5-6% din populaţia unei ţări... că de scris o carte cred că erau sub 1%.
De atunci dar şi de mai devreme, adică chiar şi de pe timpul Imperiului Roman, o persoană care scria o carte era considerat o excepţie aparte care beneficia evident nu-i aşa, de toate avantajele unei persoane importante... şi ca să exemplific îţi spun că scriitorii/poeţii erau foarte bine văzuţi la curtea regelui Franţei - dar nu numai -, ei erau acceptaţi la Curte, unii poeţi erau plătiţi să preamărescă regele şi monarhia, erau invitaţi la dineuri, la recepţii fastuoase, la vânători regale... [a se vedea filmul Vidocq] în timp ce poporul francez murea de foame...
Chestia asta s-a transmis până în zilele noastre şi este cunoscută de noi astăzi, sub denumirea exclusivistă de DREPTURI DE AUTOR. Legea este o relicvă a fostelor monarhii, mă refer la cutuma transmisă până astăzi, că un scriitor este o persoană de excepţie/cultivată/poliglotă/deşteaptă care are drepturi exclusiviste prin prisma a ceea ce scrie sau ştie el.
Ştim cu toţii astăzi că a şti a scrie, a citi, a folosi un PC, etc., NU mai reprezintă o excepţie ci este o NORMALITATE. Şi a fi scriitor nu mai este o excepţie ci este o NORMALITATE a societăţii şi ar trebui tratată similar cu munca pe care o desfăşoară un muncitor într-o fabrică oarecare - un sticlar de exemplu, care şi el face opere de artă - care este plătit pentru ceea ce produce - uneori unicaturi - şi atât.
Tot ce se produce sau s-a produs VREODATĂ în lumea asta, de la roată, la cuie, la sateliţi şi navete spaţiale a necesitat o creaţie/inovare oarecare. Ce-ar fi dacă toţi ar cere drepturi de autor? Asta ar însemna ca toată lumea să aibă pretenţia de a primi BANI de la toată lumea, rezultând logic că OMENIREA ar putea trăi doar din DREPTURI DE AUTOR.
Nu-i aşa că este aberant?
Later edit:
Că tot veni vorba de drepturi de autor... o chestie care mă agasează de mult: dreptul de a deţine pământ. Oamenii de rând au avut dreptul de a deţine pământ doar în perioade critice. Mă refer la războaiele când regii aveau nevoie de soldaţi - carne de tun - care să le apere averile. Mă refer şi la Războiul de Independenţă, la Primul şi al Doilea Război Mondial când românii - cei care au supravieţuit războiului - au fost recompensaţi/plătiţi cu împroprietărirea pe o bucată de pământ. Ştim cu toţii că bunicii şi străbunicii noştrii au fost împroprietăriţi cu pământ doar în urma participării la război. Aşa cum se ştie, la război se participa în mod obligatoriu, te lua cu arcanul, sau în situaţii critice se atrăgeau ţăranii cu promisiunea unei bucăţi de pământ - în speranţa că aceştia vor lupta dârz ca să-şi apere promisa bucată de pământ.
Şi ca să ating oarecum prin deviere şi o conversaţie purtată pe alt topic, aproape toţi regii români şi-au urmărit propriile interese: bogăţii, aventuri amoroase, vizite la Paris etc., când a venit vremuri grele au dat bir cu fugiţii - vezi cazul regelui Mihai.
Unii adulează monarhia - eu nu - crezând că acesta este salvarea divină etc. Eu nu pot să pricep de ce regina României - deşi este de zeci de ani regină - NU ŞTIE LIMBA ROMÂNĂ. Eu o consider ca un afront grav la adresa poporului român să pretinzi că eşti regină şi să nu reuşeşti în atâţia zeci de ani să înveţi limba română. Asta ca să nu mai vorbesc de fiicele sale care nu cunosc limba română - cu excepţia a doar două, ca să nu mai vorbesc că cu excepţia uneia TOATE trăiesc în străinătate, şi că toţi nepoţii-nepoatele regelui Mihai NU CUNOSC limba română.
Păi văd că la drepturi - palate, pământ, vile, păduri etc. - sunt primii. Dar obligaţii nu au? Poate doar obligaţia de a trăi bine, de a juca la cazinouri, de a avea aventuri amoroase etc.
_______________________________________
---> "Eu nu am regrete,
Iar dac-ai să-ntrebi ce-a rămas la mine,
În inimă am urme de tine
Regrete, eu nu am regrete..."
|
for certain future purposes