stelus Online
VETERAN
Inregistrat: acum 13 ani
|
|
POSTARE REFACUTA
Evghenia Ghinzburg Ocna… ce binecuvintare! - Jurnal Editura CORINT, Bucuresti, 2016 Traducerea Antoaneta Olteanu fisier word, neparolat V1.0 august 2022
Am sa incep cu ceea ce este de neacceptat astazi. Iata ce se invata la invatamintul politic din acei ani in lagarele din Kolîma (Iar din context inteleg ca era undeva intre sept 1939 si iunie 1941):
„ Ţin minte clar o întâlnire. Studiam raportul lui Molotov. În raport se spunea despre importanţa progresistă a regimului hitlerist în consolidarea economiei germane. A fost lichidat şomajul. Au fost construite noi autostrăzi. În opt ani de conducere naţional-socialistă, Germania, dintr-o ţară săracă, strivită de Tratatul de la Versailles, s-a transformat într-unul dintre cele mai importante state europene. Evdokia Ivanovna a scăzut puţin vocea şi, confidenţial, ne-a sfătuit să nu folosim termenul „fascişti”, ci să folosim expresia „naţional-socialişti germani”. Zicând asta, ne-a zâmbit viclean şi ne-a făcut bonom cu ochiul, lăsându-ne să înţelegem că o asemenea formă de politeţe ne va aduce acum mari avantaje la care hitleriştii naivi, ca să vezi, nici nu se gândeau.
Un fragment ce poate tine de banc, dar reflecta realitatea de atunci. Un precursor albancului cu Bula ca el cind va fi mare vrea sa se faca cap de locuitor.
Pâinea se vinde pe cartelă. Pe rafturile simple sunt pungi de cafea „Sănătate”. Pe pereţi, afişe colorate. În ele sunt desenate jamboane rumene, calupuri de unt, roţi de caşcaval. Şi inscripţia: „Până în anul 1950, pentru fiecare cap de locuitor vor reveni atâtea kilograme de carne, de unt, de zahăr.”
Despre educatia de la gradinita din anii imediat de dupa razboi:
În această chestiune eram conduse de metodişti de la cabientul metodic preşcolar. Astfel, citeam şi reciteam programa destul de serioasă de educare a micului cetăţean al ţării noastre. La secţiunea „Educaţie patriotică” i se cerea pedagogului să formeze nu numai sentimentul de iubire faţă de Patria Sovietică, dar şi sentimentul de ură faţă de duşmanii ei. La dezvoltarea vorbirii trebuia să se studieze poezia Sunt o fetiţă mică, mă joc şi cânt. Nu l-am văzut pe Stalin, dar îl iubesc. La lecţiile de muzică pe care le ţinea directoarea grădiniţei, Klavdia Vasilievna, se studia, în afară de cântecul menţionat, Doi şoimi, încă alte câteva pe aceeaşi temă inepuizabilă. Dacă Stalin va veni la noi… Apoi cântecul micilor marinari: Dragă tovarăşe Stalin, să treacă numai câteva zile…
La kilometrul 23 de la Magadan, unde înainte fusese spitalul central al deţinuţilor, a fost organizată acum tabăra de pionieri „Svernîi Artek”. Vara, acolo se odihneau elevii, iar de la sfârşitul lui august acolo erau trimişi copii din toate grădiniţele şi creşele.
Oare mai e nevoie de alta confirmare ca sa intelegem mirsavia si minciuna ce se spune azi ca s-au ars sau nu mai sunt dosare?
„Era chiar dosarul deschis în anul 1937. Numai că într-o mapă nouă, proaspătă, cu o inscripţie clară, tipărită, pe copertă: „A se păstra pentru totdeauna.” Sub inscripţia asta era o alta, scrisă numai cu liniuţe: VEK-OGPU-NKVD-MVD-MGB. Dacă era să arunc un ochi de scriitor, în dosar nu sunt mai mult de 20 de coli de tipar.”
Si inca ceva de care stim bine cei mai in virsta si cred ca e valabil si astazi :
„ Era o stalinistă din categoria adoratoarelor. Emana toată un entuziasm bogat, binevoitor, dorinţa sinceră de a mă atrage şi pe mine, o renegată, în acea lume armonioasă în care ea trăieşte aşa de rodnic. Ea vorbea cu mine cum, probabil, vorbesc călugăriţele misionare blânde şi răbdătoare cu nişte aborigeni africani grosolani. — Deci m-aţi înţeles? Deportaţii pe viaţă se bucură de dreptul de a alege… — Dar de a fi aleşi? — Cum adică? s-a interesat ea curioasă. — Ei, aşa… Dacă deodată, de exemplu, la adunarea electorală cineva propune candidatura mea în consiliul local. Pot să candidez? Propagandista a izbucnit într-un râs în cascadă şi curat, ca de copil. — Uite, se vede că sunteţi demult ruptă de viaţă. Şi ce credeţi, că fiecare strigă aşa în adunarea electorală ce-i trece prin cap? Doar listele sunt pregătite dinainte de către organele de partid. Ei, nu-i nimic, veniţi la punctul nostru de propagandă, o să intraţi puţin câte puţin în ritm… Dar, probabil, pe atunci eraţi încă tânără, când vi s-a întâmplat asta…”
Si gesturi umane de o simplitate, emotie si respect fara seaman:
„Totuşi noi le-am stârnit foarte tare interesul. Au încetat să mai discute şi ne ascultă cu lăcomie. În cele din urmă, unul dintre tineri se scoală hotărât, vine la noi şi, foarte tulburat, întreabă: — Sunteţi de acolo, da? Din exil? Vă rog să mă iertaţi, nu e o simplă curiozitate. — Da, răspunde liniştit Nikolai Stepanîci Mordvinov, unul dintre bătrânii noştri, fost geolog, fost deţinut la izolatorul politic din Verhneuralsk, fost puşcăriaş în lagărul din Uhta, fost bărbat frumos. Da, suntem din locurile acelea. Foarte îndepărtate. Victimele anului 1937. Tinerii sunt aşa de cutremuraţi de întâlnirea asta, că o vreme pur şi simplu tac, privind spre noi ca spre nişte arătări. Apoi fata exclamă: — O clipă! şi se îndreaptă repede spre uşă. Peste câteva minute, se întoarce cu două buchete de gladiole înfăşurate în celofan. Întinde florile Anastasiei Fiodorovna şi mie. Remarc că ochii fetei sunt plini de lacrimi, de asemenea şi cei ai băiatului care poartă ochelari. Şi toţi tăcem. Apoi bătrânul Mordvinov tuşeşte şi spune răguşit: — Repet, suntem victime. Victime, nu eroi… — Dar aţi avut curajul să înduraţi tot, protestează studentul cu ochelari. — Prin urmare, florile sunt pentru că suntem zdravene, glumeşte grosolan Anastasia Fiodorovna. Întâlnirea şi dialogul acesta cu tinerii necunoscuţi le-am ţinut minte mulţi ani. Prima dovadă a faptului că nu toţi, în mod clar nu toţi au crezut în acea mare minciună, că în multe suflete, mai ales ale tinerilor, a trăit pe ascuns compasiunea faţă de cei chinuiţi fără vină.”
|
|