menadel
MEMBRU VIP
Inregistrat: acum 12 ani
|
|
236.Sorin Holban - Sa nu astepti minuni de la luna septembrie
Sorin Holban (6 februarie 1933, Iasi) este un poet, prozator si dramaturg. Este fiul Liei si al lui David Holban. Dupa absolvirea Facultatii de Limba si Literatura Româna a Universitatii din Bucuresti, lucreaza ca redactor la „Informatia Bucurestiului", redactor-sef la „Jurnalul de umor si de divertisment" si director la „Jurnalul de Bucuresti" (1996). Cunoscut mai ales ca jurnalist si autor a numeroase scenarii radiofonice si pentru televiziune, dar si al unui scenariu de film (Liliacul înfloreste a doua oara), Holban debuteaza editorial în 1976, ca laureat al concursului Editurii Eminescu, cu volumul de nuvele Te urasc, iubita mea, un tip de proza de factura traditionala, fara relief si putin incitanta la lectura. Schimbând registrul si trecând de la proza la poezie, publica placheta Cu tango înainte (1982), o versificatie patetica facila, în mare masura narativa, scrisa sub influenta lui Eugen Jebeleanu si a lui Adrian Paunescu. Tema centrala este tragismul constiintei umane, perceput ca un sentiment de cutremurare fata de ororile lagarului de la Auschwitz. Simbolurile traditionale („pasarea neagra", utilizate în exces si golite de sens, precum si o paleta de figuri de stil de asemenea conventionala si destul de saracacioasa, abundenta interogatiilor retorice încarca si sufoca substanta poemului. Opera literara • Te urasc, iubita mea, Bucuresti, 1976; • Cu tango înainte, Bucuresti, 1982; • Iarna când au murit cangurii, Bucuresti, 1984; • Sa nu astepti minuni de la luna septembrie, Bucuresti, 1991; • Loveste-l pe aproapele tau, Bucuresti, 1995; • Revolta manechinelor, Bucuresti, 2001; • Vinovatia mieilor, Bucuresti, 2002.
Djvu + ocr brut
Iarna când au murit cangurii (1984), subintitulat „microroman", se încadreaza în tiparul „literatura de vacanta" - o proza marcata de gratuitate, dar salvata de un umor care face lectura agreabila. Personajele principale alimenteaza o intriga de factura erotica, bazata pe aparentul conflict între o personalitate cam rigida si una „fara sistem", pusa pe sotii, care gaseste oriunde un prilej de a face haz. Acelasi tip de personaje necomplicate sufleteste apare si în romanul Sa nu astepti minuni de la luna septembrie (1991), dar aici este mai interesant modul în care evolueaza actiunea, planul auctorial intersectându-se adesea cu planul fictiunii. Naratiunea debuteaza în stilul romanului sentimental al secolului al XIX-lea (plimbarea a doi tineri printr-o padure într-o dimineata de toamna), dar „vocea autorului" îsi face aparitia cu scopul de a ironiza acest procedeu narativ simplist, marcând cu o stupoare simulata ca era întârziat cu un secol. Actiunea, transpusa 20 de ani mai târziu (tinta devine aici, în mod gratuit, proza lui Dumas), aduce în scena relatia plina de sinuozitati dintre doctorul Sabin Dorobantu si Olga, iar autorul, caruia personajele par sa-i dejoace planurile, se insereaza în text, convocându-le pirandellian, în ultimul capitol. Acesta este un bun mijloc de autoironie si demitizare a vocii auctoriale, devenind un discurs focalizat pe ideea de a demonstra ca si din ratarea unui subiect de roman poate iesi o carte.
_______________________________________ "Cand nu vom mai fi copii, nu vom mai fi deloc!" Link la postarile vechi indisponibile
|
|