Lucia Demetrius (n. 16 februarie 1910 – d. 29 iulie 1992) a fost o prozatoare, poetă, traducătoare și autoare dramatică română.
A fost fiica scriitorului Vasile Demetrius (coleg de clasă la liceul Sfântul Sava cu Gala Galaction, care l-a convins să-și schimbe numele din Dumitrescu în Demetrius[6]) și a Antigonei (născută Rabinovici). A luat parte la ședințele cenaclului Sburătorul, condus de Eugen Lovinescu. A fost favorita criticului, de care a fost legată chiar printr-o relație amoroasă.
A fost distinsă cu Ordinul Meritul Cultural clasa a II-a (1971) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român”.[8]
Operă selectivă
Tinerețe, roman, 1936
Marea fugă, roman, 1938
Destine, nuvele, 1939
Intermezzo, versuri, 1939
Album de familie, nuvele, Editura Fundația Regală pentru Literatură și Artă, 1945
Flori de hârtie, 1947
Oglinda, nuvele, 216 pagini, ESPLA, 1957
Nunta Ilonei, nuvele, 1960
Primăvara pe Târnave, roman, 1960-1963, vol I-II
Întâmplare de la târg, 1962
Limpezire, 1962
Făgăduielile, nuvele, 1964
Colocviu sentimental, 1967
Ce aduc zorile, nuvele, 1968
După prăpăd, 1968
Lumea începe cu mine, roman, 1968
Anotimpuri, 1970
La ora ceaiului, nuvele, 1970
Acuarele, 1971
Scrisoare către fetele tinere, 1971
Tinerețe, 1971
O femeie ca multe altele, 1972
O poveste adevărată, 1973
Sunt un pământean, nuvele, 1973
Întoarcerea la un miracol, 1974
Răspântiile, nuvele, 1976
Întâlnire cu tinerețea, nuvele, 1977
Fericita călătorie, 1979
Triptic, (Oglinzi aburite, Portretele au coborât din rame, Ultimul vlăstar), 1981-1984
Te iubesc, viață!, 1984
|
