 bineeeVETERANDin: tr-un colţ de Rai
|
|
Dragă dantm, când am spus chestiunea cu “se vorbeşte mult, se tot pune întrebarea, dar dacă aflaţi vreun răspuns concret” nu văzusem decât în mare acest film, dată fiind lungimea acestuia (88 min), precum şi oboseala inerentă americanei plină termeni de specialitate, abrevieri, economie la prepoziţii şi articulări, plus cuvinte necunoscute sau cine-ştie-cum pronunţate, ca să nu mai vorbesc de interviurile etiopienilor, care vorbeau o americană cu accent etiopian şi cu construcţii frazale, uneori şi mai şi!
Acum, că am avut ocazia să-l vizionez şi buchisesc cap-coadă (activitate concretizată sub forma subtitrărilor în engleză şi română puse mai sus), am constatat că povestea cu „bipedalismul” (ca să citez un cuvânt care mi-a tocit creierii o mare pare din documentar) este şi mai… năstruşnică… Aşa că după ce m-au lăsat cu gura căscată tot documentarul, ce pricepuţi sunt la găsit, restaurat şi reconstituit fosile, când au ajuns pe la concluzii… au legat mersul pe două picioare de caninii mici la masculi şi au scos o teorie care m-a făcut să mă gândesc cu umor, că pe la „Kama-Sutra” n-au prea trecut.
Ceva gen teribila axiomă a lui Murphy: „Măsoară cu micrometrul, înseamnă cu creta şi taie cu toporul”.
Ca să rezum:
Teoriile general acceptate (fără verificări, după cum au constatat uimiţi şi savanţii noştri, acum 15 ani) erau:
1. că ne tragem dintr-un strămoş similar cimpanzeilor, cele mai apropiate (genetic) rude, cu care avem o grămadă de elemente comune,
2. că evoluţia a generat un lanţ de verigi (salturi) evolutive, avându-ne pe noi oamenii la capăt, şi
3. că strămoşii noştri hominizi au început să umble biped în savanele africane, unde erau distanţe mari de acoperit şi trebuiau să privească peste ierburile înalte.
În viziunea materialistă (np: „ce câştigi din aceasta”), părea fără rost să umbli pe două picioare, căci presupune efort, echilibru şi încetineală. Patrupedele sunt oricum mai rapide şi mai agile.
Strămoaşa noastră australopitecă Lucy n-a prea făcut lumină în această direcţie, iar cea mai bătrână, Ardi, i-a băgat şi mai tare în ceaţă, căci avea picioare de maimuţă, capabile să apuce şi să se caţere, dar era bipedă, în mod cert nu se sprijinea pe dosul degetelor (knuckle-walker), precum cimpanzeii. În plus, avea dinţi similari oamenilor (caninii mici, nu colţi ca la masculii rubedeniilor noastre zoologice: cimpanzeul şi gorila), mâini umane, cu degete ceva mai lungi ca ale noastre şi degetul mare încă insuficient dezvoltat, dar clar mai umane ca ale antropoidelor actuale.
Chestia cu căţăratul în copaci când deja eşti biped, i-a cam depăşit, mai ceva ca labele mici ale tiranozaurului din „Dinozauri bizari”. Pare total fără rost să te dai jos din copaci, doar ca să… umbli prin pădure!
Aşa că după o grămadă de idei care de care mai bombastică şi mai „logică” gen:
„a fi biped în sine, nu putea fi rezolvarea unei anumite probleme simple, trebuia să fie parte dintr-o adaptare mult mai cuprinzătoare şi mai importantă…”
„elementele-cheie pe termen lung, ale succesului nostru, ca specie, şi bazele biologiei noastre sexuale unice, ar fi toate strâns legate, de modul aparte în care ne deplasăm”
la „să conştientizăm care e avantajul” o răsucesc într-un context mai larg, în care principalele „vinovate” suntem noi, sexul feminin, căci noi i-alegem pe bărbaţi! Aşa că noi am preferat să „facem pui” cu cei cu canini mici, care să care de mâncare pe două picioare (în spinare, că rimează!) „iar furnizarea hranei le-ar fi conferit bipedelor primitive, un mare avantaj reproductiv”.
„Dacă acest model e corect,” zic ei „atunci mersul biped a fost momentul de turnură al arborelui genealogic evolutiv, şi fundamentul biologiei noastre şi al obiceiurilor noastre de împerechere…”
…dar tot n-am aflat care-i avantajul super-extra-nemaiîntâlnit, exceptând faptul că noi femeile v-am fi condiţionat pe voi, în numele „perechilor stabile” şi al „puilor” ai căror taţi aţi fi putut fi!
Nici nu ştiu de ce să râd mai întâi: de ideea că bieţii masculi şi-ar fi redus colţii la nişte paşnici canini, de frica abstinenţei şi a lipsei de urmaşi (femelele bată-le vina!), sau de ideea că nişte canini mici asociaţi mersului pe două picioare ar putea fi semnul evoluţiei unor masculi vrednici să care de mâncare, în spinare, pe două picioare! 
Am dat evident, o raită pe net să văd ce au publicat savanţii prin diversele publicaţii şi m-am mai liniştit:
Gen Suwa are un articol serios pe stil japonez, despre caninii ardipitecului, în care după nu ştiu câte paragrafe în care îi măsoară microtomografic toate unghiurile, toate grosimile, dimensiunile, le face profilul 3D şi biochimic, smalţ, dentină şi ce-a mai găsit, scoate o concluzie de bun-simţ (pe baza analizelor de mai sus, adunate în vreo 17 ani) că ardipitecii mâncau în principal fructe bogate în vitamina C, spre deosebire de australopitecii din savane care mâncau şi fibre (altă compoziţie, alte unghiuri, altă structurare). Menţionează povestea reproductivă a lui Lovejoy, dar atât, nu ştiu dacă doar din politeţea tipic japoneză. Cred că mulţi s-au şi gândit deja, că dentiţia are mai mult de-a face cu ceea ce mănânci, decât cu rânjitul la alţii sau la sexul opus.
Etiopienii îi dau cu căutarea strămoşului comun şi formarea specialiştilor autohtoni, Tim White e totuşi mai preocupat de răsturnarea teoriei strămoşilor care au început să umble prin savană (cum am mai afirmat, pare total fără logică să te dai jos din copac, doar ca să te preumbli prin pădure) şi de cea a lanţului format din verigi evolutive, care peste noapte a devenit un stufos arbore evolutiv. Şi mâinile lui Ardi îi dau bătaie de cap, căci unelte nu s-au găsit decât la hominizii de acum 2 milioane şi ceva de ani. În genere trece prin toate, nu ratează nici mitul originar.
La Lovejoy veţi găsi în schimb destule chestiuni suculente despre cât de diferiţi suntem şi ce obiceiuri ciudate şi unice avem (abia acolo am aflat ce patentate suntem noi femeile, care avem sâni tot timpul, nu doar când alăptăm, cum e la animale, şi care ne ascundem bine momentul ovulaţiei, ceea ce-l obligă pe „el” sau pe „ei” să „presteze” des), etc, etc, vă las plăcerea, nu mai dezvolt, ca să nu fiu nevoită să mă mut în secţiunea cu „x”.
Aşa că în concluzie: dragi bărbaţi, daţi fuguţa la oglinda-oglinjoară, să vedeţi rapid care are caninul mic şi poate să care în spinare de mâncare, pe două picioare, căci după teoria acestor distinşi experţi în antropologie şi anatomie comparată, aţi putea fi câştigătorii marelui loz al loteriei evoluţioniste (în viziunea materialist-ştiinţifică, bineînţeles)!
_______________________________________
Cele bune să se adune, cele rele să se spele!
Documentare subtitrate în limba română: Natură: Amber Time Machine; Ants: Nature's Secret Power; Borneo's Pygmy Elephants; King Koala; The Himalayas; Vampire of Abyss; Preistorie: Dino Autopsy; Hominizi: Skull Wars: The Missing Link; The Link; Antichitate: Quest for the Lost Civilisation; Mayan Doomsday Prophecy; Cultură: Shostakovich against Stalin; Dezvoltare personală: Tale of 2 Brains; Living Luminaries; Yogis of Tibet; Mind & Matter Meet; Nurture & Human Development; Naturism: Top Secret Water; Paranormal: Dedublarea astrală; NDE: Aux Frontieres de la Mort; Şamanii şi Ayahuasca; Ecologie: Who Killed the Electric Car? Altele: Stasi, poporul sub control; Show: BellyDance Live from Hollywood; etc.
Re-Up transfer.ro Momo (86);
Fileserve: Povestea lui UNU; Universul Ştiut; Comedii (sub.RO): Hopscotch (80); Le Grand blond avec une chaussure noire (72); Le retour du grand blond (74); Les malheurs d'Alfred (72); La moutarde me monte au nez (74); Je suis timide, mais je me soigne (78); Les Fugitifs (86); La doublure (06);
|
|
![[DC] Discovering Ardi (2009) - silicon - Filme Documentare](/img/pics/romania-inedit.3xforum.ro/DC_Discovering_Ardi_2009-ok_1130873.jpg)
