“Acest manual este destinat celor ce doresc să devină piloţi planorişti, dar şi tuturor celor interesaţi să dobândească noţiuni elmentare despre planoare.”
"Acest manual se adreseaza tuturor celor care practica parasutismul, sau celor care isi doresc acest lucru, si foloseste la transmiterea cunostintelor tehnice de specialitate. Manualul prezinta in paginile sale experienta a zeci de generatii de parasutisti si deschide calea viitoarelor generatii de cutezatori. Informatiile apartin Aeroclubului Romaniei si, in forma de prezentare, se doresc a fi un manual de parasutism cat mai cuprinzator, fara a solicita un efort deosebit din partea cursantilor."
“Pentru ca pilotul planorrist interesat în primul rând în CUM şi abia mai pe urmă DE CE-ul zborului de distanţă, să obţină informaţiile într-o formă accesibilă şi utilizabile direct în practică, conţinutul acestei cărţi a fost împărţit în 2 secţiuni.”
“Acest manual este destinat celor ce doresc să devină piloţi, dar şi tuturor celor interesaţi să dobândească noţiuni elmentare despre capacitatea umană de a se adapta şi rezista în condiţiile specific activităţii în spaţiul tridimensional. Prezenta lucrare este o parte din Manualul destinat piloţilor şi prezintă de la simplu la complex cunoştinţele teoretice necesare celor interesaţi să obţină licenţa de pilot.”
Buna ideea lui @YR. Pentru a revigora topicul si a-l face mai „de interes”, am sa postez aici si cateva carti „de aventuri” cu subiect (mai mult sau mai putin) aviatic. Beletristica este atat de saraca in acest domeniu, probabil pentru ca – parafrazand la greu o zicere frantuzeasca : „si jeunesse savait, si vieillesse pouvait” - .... daca pilotii ar avea talent literar, daca scriitorii ar sti cu ce se mananca ZBORUL.... ________________________________________________________________________________
La şase sute de mile est de Moscova (aproximativ 965 km), cel mai modern avion din lume este gata pentru testele finale. Se numeşte MIG-31, dar NATO l-a numit codificat „FIREFOX” sau „VULPEA DE FOC” care, cu o viteză mai mare de 6400 km/oră, cu o protecţie anti-radar impenetrabilă şi cu un sistem de armament comandat de creierul pilotului, reprezintă cea mai mare ameninţare la adresa balanţei puterilor militare de la apariţia bombei atomice încoace. Nu sunt şanse ca tehnologia occidentală să egaleze, în timp util, performanţele „VULPII DE FOC”. Numai dacă... În disperare de cauză, Serviciul Englez de Informaţii şi CIA organizează cea mai îndrăzneaţă operaţiune clandestină de la cel de al doilea război mondial. Cel mai bun pilot militar din occident trebuie introdus în Uniunea Sovietică, chiar la baza militară, bine păzită, unde avionul îşi aşteaptă testele finale. Misiunea lui: să fure „Vulpea de Foc”.
„...zburam în echipajul căpitanului Dawson. Oraşul se vedea bine, dar ca şi cum n-ar fi avut nici un fel de apărare... Nu mi-a plăcut asta – eram în turela din faţă şi vedeam totul înaintea celorlalţi. Noi, mitralierii, avem cel mai puţin de vorbit. Dawson, un australian singuratic şi dur, a mormăit: „Să ne băgăm noi, ca să înceapă odată !” Într-o clipă ne-au şi prins vreo patruzeci de proiectoare, iar sub noi şi împrejurul nostru parcă era foc de artificii. De frică am înghiţit guma de mestecat. Tot focul s-a concentrat asupra noastră. Timp de un minut Dawson a încercat să scape, dar jocul era pierdut. Apoi a făcut singurul lucru care se putea face: a intrat în picaj. Acul vitezometrului s-a dat peste cap, vârfurile aripilor au început să vibreze, în fuselaj totul a început să fluiere – avionul a rezistat. Wellington-ul e solid construit. Am bombardat în picaj, ţinta era chiar sub noi... Sfârşitul. Am apăsat pe trăgacele mitralierelor. Proiectoarele coborau mereu după noi, în evantai. Trăgeau în noi cu furie, dar nu reuşiseră să schimbe atât de repede elevaţia. În receptoare se auzea răsuflarea celor doi piloţi care se luptau cu manşa. Au redresat avionul chiar deasupra solului. Trăgeam mereu în ţintele de pe sol, stingeam proiectoarele. Un mitralior de pe un avion greu are o asemenea posibilitate doar o dată în viaţă – prima şi ultima oară... Ce simţeam ? Nimic, parcă nici n-aş fi fost eu. Trăiam mai repede decât eram în stare să bag de seamă.”
„Pe vremea copilăriei mă visam adesea ridicându-mă în văzduh, plutind asemenea păsărilor cerului, gustând din frumuseţile neasemuite ale artei zborului. Am avut fericirea să-mi văd realizate visurile. De mii de ori. Pe timp frumos, pe ploaie, pe furtună, vara şi iarna. De cele mai multe ori la manşă. Depinzând de mine însumi. La rându-mi, am împărtăşit altora din tainele zborului. Cu dorinţa sinceră, curată de a-i face să-l înţeleagă, să-l guste, să-l trăiască din toată fiinţa lor. Aşa cum pe mine mă învăţaseră, la rându-le, alţii. Şi-aş vrea să mai spun cititorului acestor rânduri că multe din întâmplările aşternute pe hârtie s-au petrecut aievea. Ele au fost trăite de autorul prezentelor însemnări, de tovarăşii săi de breaslă. În unele există şi o doză de oarecare ficţiune. Cu scopul declarat de a contura şi mai puternic frumuseţea acestui temerar sport care este aviaţia.”
„Recunoştinţa fiecărui cămin din insula noastră, din imperiul nostru şi chiar din lume, cu excepţia celor ce sunt vinovaţi, se îndreaptă către piloţii englezi, care, deveniţi cutezători prin disproporţia forţelor puse faţă-n faţă şi neobosiţi în luptele lor neîntrerupte şi pline de primejdii, sunt pe cale de a câştiga războiul prin vitejia şi devotamentul lor. Niciodată în istoria conflictelor dintre oameni n-a fost contractată o datorie aşa de mare de către un număr atât de mare de oameni faţă de un altul atât de mic. Toate inimile se dăruiesc acestor piloţi de vânătoare, ale căror acţiuni răsunătoare ochii noştri le pot urmări zi de zi.” Winston Churchill
„Când decolezi de pe un portavion sunt necesare o mulţime de pregătiri tehnice şi întotdeauna ai spectatori care asistă la aceste manevre, ceea ce înseamnă că începutul fiecărui atac este un vis de glorie devenit realitate. Aş spune că, de fapt, decolarea te face să capeţi o anumită siguranţă şi bravură, care lipsesc, de exemplu, în cazul infanteriei, unde nu există spectatori”.
„Aici e Wally. Atac acum nava din spate. Ţineţi-vă de mine. Hei, are vreunul dintre voi o bombă ? Un crucişător de tip Mogami în urmă. Ah, băieţi, ia priviţi cum arde cutia aceea blestemată de sardele. Se pare că şi cuirasatul acela o să sară în aer... Aruncaţi o altă bombă asupra javrelor acelora. OK, acum e bine. Loviţi-i, loviţi-i din nou... să vadă stele verzi. N-o să poată stinge focul acela. Daţi-le la fund. Uite şi acolo o explozie. Bravo. Grozavă lovitură. Minunat. Bravo, băiatule. Nemernicule, te urci... îmi pare rău că nu am cu mine un aparat fotografic. Tojo, ticălosule, săptămâna asta nu o să ai lenjeria curată !”
„Parte distinctă a aviației, încă de la începuturile acesteia pe plan mondial, HIDROAVIAŢIA a cunoscut o dezvoltare strălucită, inclusiv în România, în anii dintre cele două războaie mondiale. Astăzi, în lume, abia de se mai vorbeşte de hidroavioane, deşi țări precum China și Germania au preocupări în domeniu. Mari firme producătoare de hidroavioane, cum au fost cele din Italia – CANTIERI DELL' ADRATICO sau SOCIETA INDROVOLANTI ALTA ITALIA, aceasta din urmă producătoarea faimoaselor hidroavioane SAVOIA-MARCHETTI, sunt astăzi... o îndepărtată amintire. Vom asista la o renaştere a hidroaviației în acest sfârșit de secol și la început de mileniu ? Totul este posibil. Şi necesar, credem noi. Şi asta nu din considerente de ordin sentimental, ci din rațiuni practice-economice, turistice, militare. Pe lacurile din Carpați pot ameriza hidroavioane..., în Deltă... sau în plin centru al Capitalei ! Hidroaviația redivivus !”