|
BlankCd
MEMBRU DE BAZA
Inregistrat: acum 14 ani
|
|
--->
Mai zilele trecute am terminat formatarea la Buridan de Michel Zevaco, cartea cuprinde de fapt 2 cărţi: Buridan şi Regina blestemată.
Am făcut o comparaţie ochiometrică între Regina blestemată şi aprox. partea a doua din Buridan...
Exemplu acelaşi fragment 2 traduceri diferite:
A. Regina blestemată cap. I Ursitoare sau vrăjitoare
"În timpul în care are loc povestirea de faţă, Franţa, în 1314, avea drept rege pe Ludovic al X-lea Răzvrătitul. Regina, Margareta de Burgundia şi cele două surori ale sale, Jeanne şi Blanche, duceau în secret o viaţă de desfrâu. Turnul Nesle fiind locul lor predilect pentru a-şi petrece timpul în mod plăcut.
În acea epocă, consilierii regelui pentru afacerile de stat erau unchiul său Carol, conte de Valois şi monseniorul Enguerrand de Marigny, fost ambasador la Curtea Burgundiei. Acesta din urmă fusese în vremea tinereţii amantul reginei cu care avea o fetiţă, Myrtille, dar aceasta nu-şi cunoscuse niciodată mama şi nu ştia nici de funcţiile înalte ale tatălui ei. Contele de Valois, unchiul regelui, sedusese cu ani în urmă o tânără de la Curtea Burgundiei, Anne de Dramans, care-i născu un fiu, Jehan, dar cel însărcinat cu uciderea micuţului, Lancelot Bigorne, ezită în ultimul moment şi salvă copilul.
De atunci au trecut destui ani: Jehan ― Buridan ― a devenit de acum bărbat, iar Myrtille o tânără încântătoare. Cei doi tineri se iubesc fără a-şi cunoaşte trecutul apăsător. Ura dintre Enguerrand de Marigny şi contele de Valois este o piedică în calea acestei iubiri. Margareta de Burgundia respinge iubirea lui Filip d'Aulnay, unul dintre prietenii lui Buridan. Ea pe Buridan îl iubeşte, dar acesta, din nenorocire pentru ea, rămâne credincios Myrtillei; ura Margaretei creşte din ce în ce şi hotărârea ei e luată: cei doi trebuie să moară.
Totuşi, Ludovic al X-lea bănuieşte că este trădat. Se duce la Turnul Nesle, găseşte unele acte doveditoare şi vrea să le citească... Dar Filip d'Aulnay, apărut pe neaşteptate, smulge din mâinile regelui hârtiile compromiţătoare şi le aruncă în flăcări... Buridan este de partea sa deoarece a salvat onoarea femeii pe care o iubeşte, dar Filip este prins de arcaşii lui Ludovic, în timp ce Buridan şi prietenii săi îşi găsesc salvarea în Curtea Miracolelor.
Condus de Bigorne, regele îşi găseşte unchiul, contele de Valois închis într-o sală dosnică din Turnul Nesle.
Valois, văzându-şi nepotul şi regele totodată, lăsă să-i scape un strigăt de bucurie şi se repezi spre Ludovic care-l îmbrăţişa spunându-i:
— Deci a trebuit să vin eu personal să te scap din mâinile Filistinilor?
— Ah, sire! exclamă Valois şi dacă aş trăi sute de ani nu aş uita că vouă vă datorez libertatea şi poate chiar viaţa. De acum înainte, sire, viaţa mea vă aparţine şi o puteţi folosi cum credeţi de cuviinţă.
Şi vorbind astfel, ca o reacţie la orele de groază trăite, contele de Valois izbucni în suspine. Şi în acest moment era sincer în recunoştinţa sa deoarece credea că regele îl iubea îndeajuns pentru a veni în persoană să-l elibereze.
— Dar, întrebă el după ce primele momente de bucurie trecură, dar, sire, cum de aţi ştiut?...
— Ei bine, reluă la rândul său regele, spune-mi mai întâi unchiule, cum se face că ai căzut în cursă ca un vulpoi silit de haită?"
B. Cartea Buridan cap. XLIX Zână sau ursitoare?
"Înainte de a şti ce s-au făcut Buridan şi prietenii lui, pe care i-am lăsat în Curtea minunilor, este nevoie să facem cunoscut mai întâi cititorilor cele ce se întâmplaseră la Turnul Nesle între rege şi contele de Valois, apoi la Luvru.
Condus de Bigorne, după cum s-a văzut, Louis Vicleanul, pătrunsese în sala în care fusese închis contele de Valois după năzdrăvănia îndeplinită de Guillaume Bourrasque, Riquet Haudryot şi Lancelot.
Văzându-l intrând pe nepotul şi regele său, Valois scoase un strigăt de bucurie şi se repezi spre Louis, care-l strânse în braţe.
— Oare, trebuia să vin chiar eu, ca să te smulg din mâinile Fillistinilor?
— Ah! Sire, strigă Valois, de ar trebui să trăiesc mai multe veacuri, niciodată n am să uit că vă datorez libertatea şi… poate chiar viaţa. Scumpul meu, Sire, puteţi dispune de această viaţă… vă aparţine de acum înainte.
Vorbind astfel, într un moment de reacţie, după orele de îngrijorare şi de spaimă pe care le îndurase, contele de Valois izbucni în plâns. În clipele acelea era sincer, vorbind de recunoştinţa lui, şi un fel de entuziasm îl cuprindea la gândul că regele îl iubea îndeajuns, ca să vină singur, să l scape.
Dar contele de Valois era un spirit sucit şi emoţiile binefăcătoare îl stăpâneau puţin timp. Chiar în clipa când se gândea atât de bucuros că regele se interesase de el atâta de mult încât îi venise, în persoană, în ajutor, în clipa aceea, zicem, el drămăluia influenţa pe care o avea asupra regelui şi care socotea că trebuie să fie cu mult mai adâncă decât bănuise chiar vreodată… şi se întreba: ce folos ar mai putea trage din acea dragoste familiară, pe care nici n-o bănuia în inima nepotului său.
— Dar, cum aţi ştiut… Sire? întrebă el, după îmbrăţişările şi demonstraţiile de dragoste care urmară primelor clipe.
— Că erai în Turnul Nesle, onorate unchi? Bigorne… e cel care mi-a vorbit mult de dumneata.
— Lancelot Bigorne, v-a vorbit mult de mine? bolborosi contele, tremurând. Şi… ce v a putut spune? Băgaţi de seamă, Sire! Acest om este un mare ticălos!
— Ei aşi! Eu nu-l judec astfel. Mai întâi, acest om mi-a spus ceea ce aveam interes să mi spună: am pus de l-a arestat, l-am adus la Luvru, l-am speriat (regele minţea, dar ţinea să-şi păstreze meritul în ochii contelui) şi l-am silit să mărturisească… că te ţinea prizonier în Turn. De altfel… îşi va primi pedeapsa pe care o merită: zilele-i sunt numărate.
Încredinţat că Lancelot Bigorne fusese azvârlit în vreo temniţă şi că, în curând, va fi executat, Valois, care îşi promitea să vegheze ca această execuţie să se săvârşească cât de repede, se linişti de ameninţarea destăinuirilor aceluia care îi fusese slugă, pe vremea când el era amantul Margueritei de Bourgogne. Şi… nu mai insistă.
— Dar, urmă regele, la rândul său, spune mi scumpul meu unchi, cum ai putut să te laşi prins, ca o vulpe urmărit de câini?"
După cum se vede este greu şi să faci o similitudine între aceleaşi dialoguri, ai senzaţia că este o altă carte.
Altă problemă este numele Margareta (din Regina blestemată ) care este denaturat de la forma lui corectă Marguerite..., tot în aceeaşi frază numele Jeanne şi Blanche, traducătorul nu le-a mai adaptat/modificat/botezat, ci le-a lăsat aşa ca în original, tot aici avem Regele Ludovic, care este iar botezat în loc să fie Louis aşa cum este el în original., el este botezat Ludovic.
Rezumând prima propoziţie din Regina blestemată avem aşa: două "botezări" de nume proprii, adică Ludovic şi Margareta; apoi două "nebotezări" Jeanne şi Blanche. Foarte fain, nu? Unele nume le adaptează la limba română pe altele nu...
Frumos colaj/tocăniţă/bulibăşeală de nume proprii mai avem... Şi chestia asta continuă şi în fraza următoare în care apare numele de Carol care este şi el impropriu întrucât este Charles...
Modificat de BlankCd (acum 13 ani)
_______________________________________
---> "Eu nu am regrete,
Iar dac-ai să-ntrebi ce-a rămas la mine,
În inimă am urme de tine
Regrete, eu nu am regrete..."
|
|
= oase.