Dumitru Mircescu
Lagărul morții din taigaua siberiană
Editura VREMEA, 1997
fisiere scan, pdf și word, neparolate
V1.0 noiembrie 2024
https://www.mediafire.com/file/qxqgeti5 ... S.zip/file
Inainte de orice, multumesc coelgului allure pentru acest scan, dar, mai ales, pentru toate scanurile extrem de interesante puse in ultima vreme. Un efort remarcabil.
Hat, acum multi ani, nu mai stiu daca 1980 sau 1981, in câteva emisiuni Povestea Vorbei, pagini uitate, pagini cenzurate, pagini exilate, emisiune la Radio Europa Libera realizata de Virgil Ierunca, a fost citită prima povestire a acestei carti, Liutic.
Apoi nimic. Din cind in cind imi reaminteam numele spus atunci, Dumitru Mircescu.
Scrie si in debut ca nota de subsol ca a fost difuzată aceasta povestire.
Primele doua povestiri, nuvele, spuneti-le cum vreti voi, sunt despre Rusia sovietică. Prima ne vorbește de gulag si intimplarea cu calutul Lutic, dar a doua e mai interesanta din punctul meu de vedere. De ce? Ne vorbeste despre calatoria unui proaspat eliberat din lagar dupa 10 ani si care nu are voie sa se intoarca acasa. Se indreapta spre un loc despre care i-au povestit „ doi ochi negri”. Dar desi e bine primit acolo si isi face planuri de stabilire, nu poate ramine caci un NKVD-ist nu e de acord. Nici biletul lui de lup – biletul de eliberare nu mentiona acel loc. Asa ca o ia din nou din loc. Mentalitati, ciubucareala, favoritism, toate racilele comunismului le vedeti in aceasta nuvela. Ajuns undeva se gindeste sa incerce sa fuga in sud din raiul comunist.
„— Ce se dă aici? întrebă pe un bătrân mai de la urma cozii.
— Pâine, răspunse acesta.
— Se dă la oricine sau după o regulă oarecare?
— După listă. Numai cine e trecut pe lista întocmită de direcţia întreprinderii unde munceşte cineva din familie primeşte 500 de grame.
— Dar copiii?
— Tot după listă, întocmită de direcţia şcolii, dacă învaţă.
[…] Mituţ nu-şi mai putea desprinde ochii de la masa pe care se aflau împrăştiate cutii cu carne conservată din import, cu peşte oceanic, peşte uscat, icre negre, o sticlă de vodcă, o cutie de zahăr cubic, precum şi o pâine de secară în greutate de vreo 3 kg, alături de coji uscate rămase din alte zile. ”
Apoi de intilnim cu meleagurile romanesti intr-o povestire ce te duce inapoi si inainte in timp. Incepe noaptea, in gara Calarasi.
„Deşi sunt, după cum este admis, mult mai confortabile decât vechile locuinţe, blocurile uniforme, înşirate ca nişte cutii, cu iz de tabără militară, strică estetica specifică oraşului dunărean. Toate au marele defect că nemâncat nu poţi locui în ele, numai cu gândul la păsările prăjite ce vor zbura în viitor.
Această nepotrivire dintre clădiri mi-a amintit de timpurile copilăriei dispărute în neant. Iarna, când nu aveam ce îmbrăca să ies la joacă cu alţi copii, luam, pe furiş, căciula ce-mi cădea peste ochi şi haina bunicului pe care, de largă şi lungă ce era pentru mine, un prichindel, o târâm în zăpadă. Tot aşa de nepotrivite sunt şi clădirile, prea impozante şi stereotipe pentru oraşele de provincie, ca şi hainele acelea de împrumut. Şi apoi, abia au fost date noile blocuri în folosinţă că s-au şi ivit unele probleme cu aprovizionarea dificilă cu apă, căldură, lumină şi alte neajunsuri.”
„Întotdeauna nevoile şi necazurile marelui mut, poporul anonim, au rămas nerezolvate de către stăpânirile abuzive. Chiar dacă stăpânirea ar promite raiul pe pământ, acum, cu înscăunarea noilor căpătuiţi, termenul de rezolvare îl au tocmai bine la Sfântul Aşteaptă.”
Nu poate trece la Ostrov, ca traversarea incepe abia la 11:30, dar se duce in zona de granita cu Silistra si trece pe acolo. Evident, la vii, la facut ladite gaseste detinuti inconjurati de gardieni. Minat de ploaie vrea sa se adaposteasca undeva, dar da tot de detinuti si gardieni. In fine, ia cursa de Constanta, foarte aglomerata. Ajuns acolo noaptea nu gaseste loc la hotel, dar contra 5 lei tremura de frig pe un colt de banca in gara.
Aventurile de pe litoral mi-au amintit de ce eu, cita vreme am locuit in Romania, n-am iubit litoralul.
Ultima povestire este despre incercarea de a obtine pasaport, dupa ce in presa s-a scris ca se va da pasaport tuturor celor ce-l doresc.
Pentru cei mai tineri, in vremea comunista nu puteai avea pasaport, asa cum e astazi. Pentru obtinerea lui se plateau ceva bani, si se obtineau intai formularele mari. Acestea, alaturi de alte hirtii (caracterizari, etc, etc. Nu le stiu ca n-am cerut, ce stiu este din povestiri si amintiri de la radio Europa Libera.) erau trimise si examinate de tovarasi si evident, cei ce cereau erau supusi unei anchete mai mult sau mai putin deschise. Abia apoi, dupa luni sau chair ani, primeai formularele mici. SI acestea completate si trimise. Daca primeai aprobarea de sus, uneori de asa de sus ca mai sus nu se putea, primeai pasaportul. Pe care nu-l primeai. El statea in custodie la militie. Il primeai inainte de calatorie lasind in schimb buletinul de identitate. Erai obligat ca in maxim 24 de ore de la intoarcere sa-l predai organului.
|
și am imbogățit-o pe ici pe colo cu fotografii ale personajelor importante. Un moft al meu, sper că nu am încălcat prea multe reguli. 
