Poze romania-inedit de la 5864 la 5903

judetul hunedoara, tinut de interes istoric si cuprinde mai multe zone unele îndelung studiate si

Judetul Hunedoara, tinut de exceptional interes istoric si etnofolcloric, cuprinde mai multe zone etnografice, unele îndelung studiate si precis delimitate (Tinutul Padurenilor, Tara Hategului, Valea Jiului - Momârlanii), altele mai putin cercetate si cu limite mai putin fixate (Tara Zarandului, Orastie, Valea Streiului, Muntii Metaliferi, Valea Muresului de la Simeria la Zam), unele dintre acestea din urma întinzându-se în tinuturile învecinate Albei (Muntii Metaliferi) sau Aradului (Tara Zarandului). Zona etnografica a Padurenilor din Hunedoara se constituie într-o unitate teritoriala de o mare specificitate, cu o zestre spirituala inedita, de mare rezonanta. Izolata printr-o centura de paduri, populatia Padurenilor locuieste în sate mici, asezate pe culmi si creste de dealuri, despartite prin vai adânci prin care curge câte un râulet sarac în apa. Aici s-a dezvoltat, datorita conditiilor geografice speciale, una dintre cele mai originale culturi populare. Padurenii formeaza o populatie omogena sub toate aspectele: casa de locuit, portul popular, ocupatiile etc. Conceptia lor de viata reflecta o exceptionala unitate în toate manifestarile sale. Astfel, Padurenii constituie o mare si unica familie si reprezinta cea mai interesanta enclava etnografica din tara noastra. Zona Padurenilor – împadurita în trecut – cuprinde patruzeci de sate a caror locuitori comunica des si continuu între ei, orice sarbatoare oferindu-le prilejul de a se vizita si de a crea legaturi trainice. Câteva comune mai mari, cum sunt Cerbalul, Bunila, Lelese, Ghelar domina spiritual aceasta zona izolata. Astfel, Cerbalul dicteaza moda în vestimentatie, Bunila este centrul mestesugurilor artistice în lemn si în metal, iar Lelese îsi pastreaza întâietatea în industria textila. Cultul locuintei este mai putin dezvoltat la Padureni, iar mestesugul olaritului lipseste în aceasta zona. Totusi, locuintele atrag atentia prin proportiile lor, acoperisul ajungând sa fie de doua sau de trei ori mai înalt decât peretii. Ceea ce este cu adevarat spectaculos la Padureni este portul popular, de o covârsitoare personalitate. Este un costum care din punct de vedere structural se înscrie in tipologia costumului de Transilvania, dar are o linie unica: silueta dreapta, ce rezulta din linia celor doua „ oprege” negre, sobre, care învelesc strâns trupul femeii, în contrast cu camasa voluminoasa, care abunda în culoare si decor. Hunedoara detine în Padureni o comoara etnografica unica, o arhiva cu documente vii, ale unui trecut pe care înca nu am reusit sa-l dibuim în întregime. Unul dintre locurile cele mai frumoase si binecuvantate de Dumnezeu este Tinutul Padurenilor. De-aici a plecat spre lume pentru a o cuceri, Dragan Muntean. A plecat luand cu el doar cantecul, dar a fost suficient pentru a reusi sa ajunga pe cele mai inalte culmi ale gloriei si, mai ales, in sufletele tuturor iubitorilor de cantec popular, pentru ca el canta...ca nimeni altul. Cand doinea Dragan, inimile noastre erau cuprinse de un fior ce reusea sa ne trimita, acolo, in satucul sau Poenita Voinii. Inima padurenilor este la Dragan: „Eu cant padurenilor/ Cantec ce am invatat/ Cand eram copil in sat”. Nu a cantat doar padurenilor, dar a cantat despre ei lumii intregi. Din Poienita Voinii, in Bucuresti, de la nunti, la concerte in Statele Unite si Australia, milioane de oameni i-au ascultat vrajiti invartitele, sau au lacrimat sub chemarea doinelor strunite de harul unuia dintre cei mai mari interpreti pe care i-a avut vreodata Ardealul – Dragan Muntean. Cu vocea sa puternica, dar calda, acest barbat si-a scos adunat oamenii de pe vaile si coamele muntilor si a adus in fata Romaniei un neam care a minunat privitorii – padurenii. „Fara Dragan Muntean, padurenii nu ar fi ceea ce sunt astazi”, recunosc etnologii, care mai au multe de inteles despre oamenii acestia neatarnati intre cer si pamant, pripasiti in lungul vailor adanci sau risipiti fara teama pe culmile Muntilor Poiana Rusca. „Pana la Dragan Muntean, inima padurenimii era in Lelese, insa puterea si talentul lui Dragan au mutat inima aici, intre Poienita Voinii si Ghelari”, este convins cercetatorul Marcel Laptes. Omul care a adus inima padurenimii dupa sine, are acum dedicate in satul natal o casa memoriala, un camin cultural si un festival - concurs. Dar niciunde nu-l simti mai bine pe Dragan ca in jocul padurenilor, in strigaturile infocate, in costumele aprinse, in mainile incinse pe mijlocul fetelor, in linistea sufletelor de tara, ori in cautatura adanca a privirii de taran. Nu-l poti deslusi pe Dragan fara cantecele sale, la fel cum nu-l poti intelege pana nu ai incercat cu picioarele si palmele truda vietii de padurean. Aici, la munte, unde fiecare culme ascunde ceva privirii, s-a nascut dorul: „Peste mine trece-un dor/ Asta zic pana-am sa mor/ Pasta mine trece jale,/ Asta-mi spun mandrele mele/ Zace ani as duce-o bine/ De n-ar fi dorul pa lume/ Zace ani si-o vara-ntreaga/ De n-ar fi mandruta draga/ Dragoste batu-te-ar focu/ Ca tu mi-ai mancat narocu…”. Prin padurenime, nimeni nu-i mai spune numele intreg, pentru lumea de aici este simplu – Dragan. Fala padurenilor. „Tinutul Padurenilor este o zona cu oameni buni, oameni muncitori, unde cantecele de joc sau de jale sunt la ele acasa. I se spune asa pentru ca, pe oriunde ai intra, trebuie sa treci printr-o padure, iar Poienita este chiar in inima tinutului. Am facut festivalul tocmai pentru a ne intalni intr-un singur loc toti padurenii plecati de pe la casele lor. Dar am fost suprins cand mi-am dat seama ca vin multi si sa ii vada pe padureni la ei acasa”, povestea Dragan pe vremurile in care nu puteai arunca un ac pe tot Dealul Cornetului. Nu e padurean sa nu-l recunoasca pe Dragan drept „Stapanul locurilor”: „Padurenii is oameni harnici, mandri si voiosi. Drept ase o fost si Dragan, noi toti suntem neamurile lui”, zice Siminic Muntean „a lu Florea”. Imbracati in vestitele lor straie colorate, padurenii vin in mijlocul verii la Poienita Voinii ca in pelerinaj. Mainile taranesti, roase de lucru, prind palariile verzi si le coboara descoperind crestetele atunci cand trec pragul casei vopsita frumos in alb. Multora amintirile le scalda ochii in lacrimi – „Cand venea la noi, se oprea in capu’ satului si de-acolo striga: Ioane, hai ma, ca tuna-n vale! Aveam noi vorba asta intre noi, mi-era drag ca un frate. A fost un om extraordinar, ne-a scos portul si cantarile in tara si strainatate. Cat ne-o da Dumnezau sanatate venim aici sa ne rugam, sa-i pomenim numele, sa-i jucam jocurile si sa-i doinim dorurile”, povesteste Ioan a lu’ Brezu din Feregi, un padurean care nu-si poate uita prietenul. Si nevasta omului, Trejia Padurean, isi aminteste bine de Dragan, omul ce le-a pasit de multe ori curtea: „O fost om respectuos si bun. O tinut mult la tot ce-i padurenesc, nu i-o fost rusine sa spuie de unde-o plecat. Asa il stim si asa o sa-l stie si copiii nostri”. „Un om, Dragan o fost asa cum traba sa fie un om. Il durea padureneste, se ingrijea de toate de pe aici, de la apa, la curent. Ca invatator era deosebit, se grijea si de copil si de parinte. Canta frumos de alina durerile ca un leac deosebit”, isi aduce aminte primarul din Ghelari, Ioan Bulbucan, care continua sa vina la festival mandru, in straiele locului. „Floare mandr-a florilor/ Eu cant padurenilor/ Cantec ce am invatat/ Cand eram copil in sat/ Oameni harnici si voiosi/ Asa-s padureni toti/ Sa-i cunoasca toata tara/ Ca-s de-aici din Hunedoara”, canta Dragan pe scenele lumii. „Datorita lui Dragan Muntean am ajuns de atatea ori in Tara Padurenilor si am iubit cantecele lor. Pentru el, Poienita Voinii era cel mai grozav loc, unde a si reusit sa traga sarbatoarea padurenilor si a reusit sa le faca acolo un mare festival. Se adunau oamenii prima data la margine de sat, acolo unde sunt ingropati inaintasii lor, se duceau dupa datina cu flori si o lumanare, pentru ca asa au pomenit. Erau oameni care au invatat de copii sa priveasca cerul unde locuia ocrotitorul lor si o faceau si la bucurie si la necaz. Cat traia, Dragan primea sute de oaspeti in casa parinteasca, unde amenajase un mic muzeu al padurenilor si le oferea ca dar cantecul sau. Imi amintesc cum il priveau batranii satului, cu mandrie, nevenindu-le parca sa creada ca un singur om adunase acolo atata popor, departe de lume”, povesteste celebra Marioara Murarescu, ajunsa din nou la Poienita, dupa ce a facut parte din juriul primei editii a Festivalului - concurs de interpretare tinut la Teatrul de Arta din Deva si castigat in chip minunat chiar de Bogdan Toma, baiatul remarcat la 10 ani de Dragan si ultimul cantaret promovat de el. Si tot din juriu a facut parte si un fost coleg de scena, Nicolae Furdui Iancu, cel care marturiseste: „A fost cel mai mare doinitor al Ardealului”. „Dragan este un simbol al tinutului, a facut cunoscuta Tara Padurenilor in tara si peste hotare, pana in Australia a ajuns si a prezentat cantul si portul padurenesc, spiritul padurenesc. A fost, cred eu, cel mai iubit dintre padureni. El nu mai este acum printre noi, dar pluteste, pe aici, deasupra noastra si, intotdeauna in mijlocul verii, cand se face festivalul lui, aici, la Poienita Voinii, se strang padurenii si toti cei care vor sa-i poarte mai departe numele. Asta a insemnat Dragan pentru tinut si pentru toti cei care iubesc folclorul romanesc”, spune fostul director al Muzeului Satului, etnologul Rusalin Isfanoni. A plecat si el din padurenime precum Dragan, dar niciunul nu a uitat de ce au lasat acasa, de obiceiuri si datini. Unul le-a descris in cartea „Padurenii Hunedoarei”, altul le-a cantat tuturor: „La fantana-n clacitoare/ Spala mandra lana-n vale/ Nu o spala ca miroasa/ Ci o spala ca-i faloasa/ La fantana Magurii/ Adapa mandra boii/ Nu-i adapa de satiosi/ Ca-i adapa ca-s frumosi/ Din fantana, merg paraie/ Boi-s plini de cingataie/ Cingataiele nu canta,/ Mandra-i tare nacajita”. Si „mandrei” lui Dragan inca-i e jale cand priveste in urma catre amintiri: „Viata fara Dragan Muntean este foarte grea. A fost un om deosebit, care putinul timp care ii ramanea il petrecea cu familia, dar …”, Mioara Muntean se opreste cu glasul inecat de lacrimi: „Nu pot sa vorbesc, cand imi aduc aminte de el, si acum plang. Poate e greu de crezut, dar il simt totusi in preajma mea tot timpul”. In casa - muzeu, nu plang doar padurenii, ci si fostii tovarasi: „Ii ziceam Mioarei, - zice Mircea Molot - ca de-ar sti peretii astia sa vorbeasca, ar putea spune multe, mai bine decat noi. Multe ma leaga de casa asta, pentru ca am avut o prietenie sincera cu Dragan si mi-a fost ca un frate. Dar in casa asta nu am fost numai la festival, am venit deseori ca si prieteni, ne intalneam cu familiile impreuna, traia pe atunci si taica-sau si fratele lui si stateam toti la un pahar de tuica, povesteam de viitor. Ideea de a tine oi a plecat de aici – de la tatal lui Dragan, care ne apostrofa pe amandoi ca el imbatranise si nu mai putea avea grija de oi si uite de ce nu ne luam noi. Si aici am decis ca ne vom lua – nu imi aduc exact aminte – cate 50-100 de oi fiecare. Din pacate, nu am reusit sa facem turma impreuna. Sunt multe amintiri, poate cele mai multe amintiri frumoase din viata mea sunt legate de acest loc. Dragan era sufletul oricarei sarbatori”. In acest an, la trei decenii de la debutul Festivalului Padurenilor, autoritatile au decis sa cumpere casa parinteasca a „celui dintai padurean”, iar etnologii de la Centrul Judetean de Conservare a Culturii Traditionale au transformat-o in casa memoriala - muzeu. La intrare, peretii sunt plini de fotografii din viata artistului, asezate alaturi de unul dintre costumele sale de padurean. Cele doua incaperi ale casei aduna obiecte traditionale – vase, stergare, un razboi de tesut si-o melita de canepa. Au disparut cele doua paturi si leganutul de prunci, toate mancate de carii, iar, intr-un colt, etnologii au refacut un pom de nunta imbodobit cu mere rosii si verzi si glaje de tuica prinse cu busuioc. „Scoala, ma Dragane, ca ti-au venit oamenii in muzeu”, boceste fosta sotie cu ochii ascunsi sub batiste, in timp ce Mircea Molot si sotia sa inconjoara cu privirea interiorul: „Au schimbat cate ceva. De cate ori, nu am dormit aici”, zice Angela Molot. Au fost prieteni buni si-au petrecut bine impreuna: „Atunci, urcam sus, in varful Cornetului, am de acolo niste amintiri formidabile. Odata, venise cantaretul Gheorghe Rosoga cu vin si pesti, mai erau Cornelia si Lupu Rednic. Noi cu sotiile ne faceam mancare singuri. Mi-aduc aminte ca si ceaunul l-am luat de la o familie din Soimus, care facea in el mancare la porci. L-am luat, spalat si l-am adus in Poienita, dar ne-am trezit ca nu avem apa pe deal si am facut mamaliga cu apa minerala”, rade Mircea Molot, cu ochii plini de lacrimi. „A iesit un chef frumos, de-a tinut pana dimineata, am adormit si cand ne-am trezit nu mai era ceaun, nu tu pesti, nu mai aveam butelcutele lu’ Rosoga cu vin. A venit un „binevoitor” si le-a luat si am gasit pe urma prin padure cate-o oala, cate-o cratita, dar fara mamaliga, peste si vin. Imi aduc aminte ca Rosoga plangea dupa canistrele lui de plastic, ca nu mai avea in ce duce vin. Zic: Da-le-n Dumnezeu de canistre, vinu-i important”. In ultima zi a festivalului, inainte de terminarea slujbei in mica biserica de la intrarea in sat, turistii trec in palcuri pragul casei memoriale. La intrare strajuie o cruce de marmura alba: „In amintirea celui care a fost Dragan Muntean”, 1955 - 2002. Deodata, lumea vine in puhoaie, vin sateni, padurenii incing braie, un satean trece printre privitori cu tava plina cu paharute de tuica. In curte, Mioara Muntean deapana amintiri: „Aici cand vin, la orice lucru ma uit, il vad pe el. O iubit extraordinar de mult Tinutul Padurenilor, oamenii si pentru cei de aici din sat, el le-o fost tare drag - cand ajungeam aici cu masina, nu exagerez, dar cred ca jumatate din sat se strangea in zece minute, in curte, sa-l vada pe Dragan al lor”. Cand lumea pleaca, etnologii strang repede covoarele inflorate si mesele, inchid muzeul si toti merg catre locul festivalului. In urma lor, ramane pustiu: „Doamne, atata mi-i de greu/ Am plecat din satul meu/ Lume multa-am intrebat/ Oare cin m-o blastamat?/ M-as intoarce/ N-am la cine/ In ograda, n-am pa nime”. Dragan Muntean era in culmea gloriei cand a murit, fulgerator, in 2002. In 20 de ani de cariera a reusit insa sa faca celebre cantecele si obiceiurile padurenesti in toata lumea. In urma cu trei decenii, Dragan Muntean organiza in satul sau prima editie a Festivalului Padurenilor. Asa ca, pe jos sau in carute, copii si batrani, sateni si invitati, cu muzicantii in frunte pleaca spre Dealul Cornetului, locul unde se tine sarbatoarea. In 2011, toata lumea se strange pe ulita, in dreptul casei memoriale: „Merem noi si dupa aia fanfara sa nu se sparie caii?”, se intereseaza carutasul din capul coloanei. Nu, se pleaca, dar cu o masina a politiei ca deschizator, urmata de un grup de padureni care chiuie si pocnesc din deste, vine fanfara din Ghelari si apoi doua carute pline ochi cu padureni, dar si autoritati: presedintele Consiliului Judetean si primarul din Bunila. Cum incepe fanfara sa cante, caii de la caruta cu oficiali ciulesc periculos urechile, dar carutasul ii potoleste, trage de haturi si porneste utilajul 8x8. „Numa sa nu manati tare, ca fierbe apa-n motor”, striga in spatele lor un padurean sugubat. Majoritatea se indreapta pe jos catre Dealul Cornetului, acolo unde organizatorii festivalului au montat scena si corturile, iar zeci de comercianti si-au asezat tarabele, gratarele sau oalele in care fierb cucuruzii. Pe drum, la poarta cimitirului, turistii misca din nas – locul e plin de plasticuri zvarlite peste gard de sateni, in timp ce altii fotografiaza de zor troita inalta „Ridicata in amintirea eroilor din Padureni” si semnata 1996, D.M. De cum treci „granita” dintre Bunila si Ghelari, dealurile rasuna de cantec – padurenii si invitatii lor au pornit jocul si voia buna in memoria regretatului Dragan Muntean. „Festivalul Padurenilor este infiintat de Dragan pe scheletul unei alte sarbatori numita „Cantec, joc si dans padurenesc”, care avea loc intr-o duminica, in mai multe locatii din judet, dar, in principal, in fata cladirii teatrului din Hunedoara. Dragan, cu relatiile lui si datorita prieteniei cu marii interpreti, a reusit sa aduca festivalul aici, pe Dealul Cornetului. Venea atunci foarte multa lume si cei mai buni interpreti, pentru ca Dragan ii aducea la el in sat si apoi canta in schimb si la sarbatorile lor. Dragan era tare bun prieten cu Ioan Bocsa. Veneau peste 10.000 de oameni in vremurile bune ale sarbatorii. Cred insa ca vremurile acestea pot reveni - sambata seara cred ca au urcat aici peste 2.500 de oameni”, spune etnologul Marcel Laptes, lucru confirmat de Mircea Molot: „Am urcat aici vineri sa vad de organizare si ne-a prins o ploaie cum nu am mai vazut pe aceste meleaguri. Sambata insa, cand a inceput festivalul, s-a facut soare, frumos, si ma uitam pe drum, era ca in vremurile bune, cand traia Dragan. De atunci, nu am mai vazut atatea palcuri de masini, cate 15-20 de masini, veneau spre Poienita si acesta e lucru tare bun”. Cine nu a avut loc la rude, s-a cazat la cort. Nici vorba de vreun mester popular – s-au cumparat tot soiul de nimicuri din plastic, s-au mancat mici, s-a baut bere si s-au facut cozi de metri intregi la inghetata. Sub apasarea vremurilor si in lipsa lui Dragan, sufletul padurenesc se schimba. Sarbatoarea padurenilor a luat amploare in ultima vreme acum coincide cu sarbatoarea celor din Poenita Voinii. Acolo este inima padurenilor, acolo este mijlocul Tinutului Padurenilor. Scopul acestei actiuni este tocmai acela de a ne intalni, ded as intalni oameni care au plecat din aceste sate si, mai mult decat atat, de a vedea cine cine sunt oamenii care indragesc padurenii. Si au venit din Bucovina, Maramures, Banat, din Oltenia, de peste tot... au venit atatia oameni din tara sa vada padurenii la ei acasa. Daca ne gandim la cei care au plecat din Tinutul Padurenilor cautandu-si norocul si rostul, ajungem si la Dragan... "Eu am fost sortit sa plec de acasa... Parintii si-au dorit sa raman acolo in sat. Scoala primara am facut-o langa casa parinteasca. Merg des acasa... doar atat ca nu pot sa fiu in fiecare zi acolo, dar de cate orise iveste ocazia sunt alaturi de ai mei pentru ca sunt oameni eosebiti, niste oameni care merita intotdeauna sa stai cu ei. Batranii nostri credeau in puterea cantecului. Spuneau ei ca prin cantec, poti imblanzi si fiarele. De unde vine putereaa cantecului? Dar a celui care canta? Uitand de doruri si de dureri. Ascultand doinele lui Dragan Munean poate gasesti raspunsul... Te vor ajuta in vremi si peste vremi... Au fost oameni pentru care cantecul a fost viata si crezul lor. Oameni speciali care au vrut doar sa cante... Au ezitat a vorbi despre ei si despre cantec... au vrut doar sa cante... La doar patruzeci si sapte de ani, in plina glorie, tocmai acum cand in lumea noastra zgomotoasa mii de oameni se intorc spre valorile ancestrale ale satului romanesc si isi gasesc linistea ascultand cate o doina, Dragan doinitorul Ardealului, a plecat din lumea cu dor in ce fara de dor... De dragul cantecului a incercat, o vreme sa reinvie gloria marelui ansamblu bucurestean "Ciocarlia" (a carui director artistic a fost, dar nu a rezistat sa stea in capitala. Sa intors acasa la Deva, nepregedand nici o clipa sa priveasca plin de dragoste spre copiii talentati, spre urmasi Avea Dragan ceva numai al lui, stia ca nimeni altul, sa se apropie de oameni, stia sa ii faca si pe cei care ajunsesera foarte sus sus zburand spre lumile lumii, sa le fie dor, sa-si aduca aminte de acasa... sa se intoarcem... chiar daca nimeni nu ne mai asteapta, chiar daca trebuie sa avem grija sa nu uitam cheia cand pornim spre casa parinteasca. Sara buna, bade Ioane Multamescu-ti dumitale, Da'pai cum de s-o-ntamplat De esti tare suparat, mai, bade Ioane, Lasa plugul si grapa, mai Si haide in sat sara, mai Ai crescut feciori si fete, Te-or tine la batranete, bade Ioane. Fetele s-or maritat, mai Feciorii s-or insurat, mai Ai ramas al nimanui, La marginea satului, mai, bade Ioane. Voi, feciori, cand va-nsurati, mai De parinti sa nu uitati, mai. ca nu-i nimic mai scump in lume Ca parintii langa tine, bade Ioane. Ca nu-i nimic mai scump in lume Ca parintii langa tine, bade Ioane. "Sara buna bade Ioane"... ascultam si parca nu ne vine a crede. Se intampla ceva cu noi, cei atat de inraiti de greutatile vietii, parca nu avem suflet si am dori acele sfinte maini care ne-au ocrotit copilaria... cu dragoste, cu recunostinta, nu doar petru a cere partea noastra de mostenire. Chiar numele lui era nume de poveste... Si Dragan, si Muntean, si satul lui Poenita Voinii, vin parca din povestile pe care le citeam copiilor nostri Dar Padurenii? (Intrebat de nenumerate ori sa explice publicului) Cine sunt padurenii? Oameni ai padurilor, osmeni care-si duc viata la inaltimi, mai aproape de Dumnezeu si mai departe de lume. Ca sa ajungi la satele lor trebuie de oriunde ai veni, sa gasesti drumul prin padure. Aceasta devine un simbol in lumea lui Dragan, descifrat parca chiar si de orasenii din alte zone. Era suficient intr-un spectacol sa fie mentionat la prezentare: "Vine din Hunedoara, din tinutul padurenilor”... si lumea izbucnea imediat in aplauze. Toti stiau ca va doini pentru ei Dragan Muntean. Povestea lui Dragan a inceput cu un nume, cu un cantec si s-a tesut ani de zile. Mama sa... il dorea invatator in satul natal. Facuse si o portita intre curtea scolii cu care erau gard in gard i gradina lor... "sa-i fie mai usor baiatului..." Dar baiatul a plecat sa se scoloasca in ale muzicii, si s-a intors tarziu, cand era deja celebru. “Era fala padurenilor”. Stiti cum a fost Dragan penru padureni? Cum a fost un rege pentru tara... s-o dus el, s-or dus toate lucrurile bune. (din cuvantul unui padurean) La moartea sa oamenii lui de munte si-au lasat satele si au coborat la Deva. Intr-o zi de Sfantul Gheorghe cu basmalele albe de doli, cu brad falnic impodobit dupa obicei, cu cantecele lor venite din vremi de departe… “Ca cel voinic are frati si surioare Veri si verisoare Parinti intristati Si nemangaiati. Toti s-or aduna Si or lacrima Si mi te-or uda Si nu te-i usca. (Bradul “din Padureni) L-au gasit pe Dragan si lor inconjurat de lumea de pe lume, de flori si de coroane fara numar, Cand sa inceapa slujhba, s-o pornit o ploaie cu spume. Toti s-au adapostit la casa de culturala iar sicriul a fost asejat pe scena. Toti soptea: Asa a vrut el:. Langa Dragan cu chipuri impietrite Ioan Bocsa si Nicolae Furdui Iancu… pentru ultima oara pe scena trioul de aur al Ardealui… Niciodata nu mai fusese vazuta lumea cantecului, lumea aceasta in care mai mult decat oriunde exita concurenta si rivalitati. Slujba a iceput totusi la ora fixata, pentru ca ploaia a incetat imediat ce Dragan a ajuns pe scena. In acest timp Televiziunea nationala transmitea in reluare “Terzaur Folkloric” ultimul recital al lui Dragan Muntean, inregistrat impreuna cu Mariana Anghel in “Gala Mostenitorilor”. Niciodata pana atunci emisiunea nu mai fusese programata martea la ora 13:30)! Oare este ceva in lumea noastra intamplator??? La Lesnic, aproape de casa lui cu tricolor. Dragan si-a gasit odihna langa o bisericuta de lemn, ca din poveste. Oamenii satului vor povesti mereu, ca atunci cand pregateau groapa, a cazut o stea. A luminat o clipa groapa si parca s-a ridicat iar la cer. Pagini de poveste… Dear fi lasat dumnezeu Trei feresti la coparseu Pa una sa bata vantu’ Pe una sa cante cucu’ Pa una sa ma uit eu Sa-mi treaca de dorul tau…. Oare s-a dus fala padurenilor? Ei vor povesti copiilor… ca a fost odata un om cu numele Dragan… ce avea o putere deosebita, puterea cantecului, si din an in an de Sfanta Marie Mare (asa spune povestea) se intoarce la ai sai. Vine de acolo, din lumea cea fara de dor, sa le cante alor sai. In fiecare an, la inceput de august, in Padureni era mare fierbere. Dragan si atatia oameni de suflet care i-au fost prieteni se pregateau de oaspeti. Multi "oameni mari", chiar daca nu erau “de- ai locului" veneau aici sa-l ajute, aduceau tributul lor de iubire, amintindu-si ca si ei au pornit odata spre luminile lumii de undeva dintr-un sat romanesc. Se apropiau mai intai la margine de sat, acolo unde si-au gasit lumina batranii lor Se opreau dupa datina,cu o floare, si cu o lumina, pentru ca asa pomenisera. Doar au invatat de copii sa priveasca spre cer, spre stapanul si ocrotitorul lumilor si la bucurie, si la necaz. Poster tocmai de aceea oriunde au ajuns, departe pe cararile vietii, padurenii au fost si sunt oameni adevarati. E greu sa mergem acum la “padurenii nostri” desi sarbatori exista, festivaluri exista, oficialitatile se straduiesc sa pastreze memoria lui Dragan. Ajungand la casa-muzeusi parca auzim cantecel de priveghi cu care padurencele l-au dus pe Dragan la Deva, si de la Deva la Lesnic… Striga moartea la fereastra Sa iesi, Dragane din casa. Stai moarte, nu te grabi, Ca nu-s gata de a porni, Ca nu ma pot desparti, de langa Mioara mea c-am trait bine cu ea. Stai moarte nu te grabi, Ca nu ma pot desparti Sa-mi las taicutu pe lume, Ca nu mai are pe nimeni Ca maicuta l-a lasat, de mult de aici a plecat Dragan Muntean ▶ Sara Buna, Bade Ioane (STC 00891, 1993) A01 Rau ma-ncearca dragostea A02 Da-i Doamne, mândrii, noroc A03 Codrule cu frunza verde A04 Am avut si eu un dor A05 De la noi din Orastie A06 Inima de putregai B07 Peste mine trece-un dor B08 Cântec de nunta B09 Sara buna, bade Ioane B10 Asta-i jocul paduresc B11 Draga mi-i fata saraca B12 Iancule, fecior de mot Ansamblul „Ciocârlia” (Ion Ivanovici): 1-3, 5-8, 9-12 Orchestra George Vancu: 3 Forma?ia „Rapsozii Zarandului”: 4, 9 "Ca toti oamenii, avea locul lui drag,pe care-l canta mereu si il purta oriunde prin lume."Acasa" pentru Dragan Muntean era Tinutul Padurenilor Hunedoarei, acolo pastra icoane dragi si din preaplinul sufletului sau le daruia si altora. Dar intr-o zi de Sf. Gheorghe, oamenii de la munte si-au lasat satele si au coborat in Deva. Cu basmale albe de doliu,cu brad falnic impodobit dupa datina pentru cei care pleaca prea tineri, cu cantecele lor de ingropaciune,care vin din vremi de departe..." M Murarescu --------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- Acest topic a fost deschis cu postarea unei casete. ( ) Unde ar fi fost mai potrivit sa postez o caseta video? Bratiene? Ce te îmboldeste a iti da cu parerea atâta timp cât nu te pricepi? Dacă "te-ai fi trezit vorbind aiurea (doar) prin păpusoi" aceste rânduri nu ar fi existat... (insa nici prezenta ta pe site nu ar fi fost observată).