iosuco
Membru Senior
 Din: टेरा &
Inregistrat: acum 9 ani
|
|
Benone Sinulescu ▶ Domnul nostru-i Dumnezeu Cīntari creștine și Colinde de Crăciun (EuroStar CDS 032, 1991)
Sărbători de iarnă īn satul romānesc - tradiţii, obiceiuri, ritualuri
Postul Crăciunului perioadă de rugăciune, meditaţie creştină, perioadă īn care aproape că nu este zi fără vreun obicei rămas din vremuri străvechi īncepe la jumătatea lunii noiembrie. Odată cu īnceperea Postului Crăciunului, īn satul traditional se instalează o stare de agitaţie. Lucrul la cāmp s-a īncheiat demult, grānele s-au pus bine la păstrare īn fiecare gospodărie, iar acum toată atenţia comunităţii se īndreaptă īnspre activităţi de pregătire a sărbătorilor de iarnă. Tot acum, īncep şezătorile.
Lumea satului participa la şezătoare cu un sentiment ritualic, supunāndu-se rānduielii obştei tradiţionale. Obiceiul se raporta la destinul uman individual sau colectiv şi era, totodată, un obicei de iniţiere a tinerilor īn muncă, joc şi viaţă, un loc de īntālnire a fetelor cu feciorii, un prilej de etalare a hărniciei şi inteligenţei. Spre deosebire de clacă, īn şezătoare fiecare participantă lucra pentru ea, dar erau situatii cand lucrau si pentru gazda sezatorii. Şezătorile se organizau īn special pentru torsul lānii sau al cānepii. Aici, femeile şi fetele prezente, cāntau cāntece satirice, spuneau snoave, poveşti, ghicitori, jucau tot felul de jocuri distractive, dar nu uitau nici să povestească tot ce se vorbea prin sat despre unii şi alţii. Se māncau boabe de cucuruz fiert, fructe uscate, nuci, alune şi alte bunătăţi pregătite de gazdă, sau aduse de celelalte femei. Pentru ca la şezătoare să participe şi feciorii, se executau o serie de practici prin care aceştia erau aduşi la casa unde avea loc īntālnirea: ieşeau toate fetele afară, iar una dintre ele scutura gardul zicānd: io nu scutur gardu, io-l scutur pă dracu, dracu scutură ficiorii, să n-aibă stare şi-alinare, pānă la noi īn şezătoare! sau, doua femei se aşează spate īn spate şi īncearcă să dea cu ciurul, una printre picioarele celeilalte, spunānd: dă, să vie, - na, să vie, tăt un Petre şi-un Gheorghie! (Ciucea, jud. Cluj). Dacă ciurul trecea printre picioarele celor două, fără a lua altă direcţie, era semn că feciorii sunt pe drum spre şezătoarea lor.
După venirea feciorilor, sporul lucrului scădea considerabil, aceştia luāndu-le fusul pentru a obţine drept plată cāte-o gura, sau īncurcāndu-le īn alte moduri, scopul īnsă, fiind acelaşi: sărutarea drept răsplată. Aveau şi feciorii cāntecele şi jocurile lor, care īnsă, nu le excludeau pe femei şi fete. Īn repertoriul obiceiului găsim cāntece de cătănie, de īnstrăinare, satirice, dar şi jocuri precum gāsca, puricele, care stārneau hazul celor prezenţi. Pentru tinerii satelor, şezătoarea reprezintă o experienţă existenţialistă fundamentală, cu caracter social accentuat, avānd ca finalitate căsătoria. Aici fetele şi feciorii se cunosc, leagă prietenii şi de cele mai multe ori, acestea duc la căsătorie.
Īnceputul iernii - Ne aflăm la sfārşitul anului, perioadă īn care şi timpul pare c-a obosit şi e
bătrān. Acum e vremea Moşilor: Moş Andrei - 30 noiembrie, Moş Nicolae - 6 decembrie, Moş Ajun - 24 decembrie si Moş Crăciun - 25 decembrie. Īn decembrie (undrea) timpul mai are puţin de trăit. Anul Vechi pleacă, Noul An se pregăteşte să-i ia locul, iar oamenii sunt şi ei grăbiţi să scape de Moşul care nu le mai poate aduce multe. Cu toţii īl aşteptăm pe Noul An, plin de promisiuni şi speranţe. Anul care se pregăteşte să plece este alungat mai devreme, prin obiceiuri care se transformă īn cerinţe pentru Noul An. Acum, tinerii se aleg īn cete care urmează să anunţe dispariţia unui timp şi naşterea altuia, plin de speranţă.
Īntre 3 şi 5 decembrie sunt Zilele Bubatului. Īn această perioadă se spune că nu e bine să mănānci seminţe ca să nu faci vărsat (copiii).
Īn 4 decembrie este sărbătorită patroana spirituală a minerilor: Sfānta Varvara. Īn această zi, minerii nu lucrează, ci doar petrec.
Īn Transilvania, zilei de 6 decembrie i se spune Sānnicoară, iar īn Muntenia, Moş Nicolae. Sărbătoarea reprezintă victoria binelui asupra răului și a luminii asupra īntunericului. Personificare a timpului īmbătrānit, Mos Nicolae a preluat din Calendarul creștin numele și data de celebrare ale Sf. Nicolae (6 decembrie). Episcop din Mira, Sfāntul Ierarh Nicolae a trăit pe vremea īmpăraților păgāni Dioclețian și Maximilian (284-305). Pentru că a fost apărător al dreptei credințe īn Iisus și pentru binecunoscuta sa bunătate, a fost făcut arhiereu. Copiii īl așteaptă cu multă nerăbdare pentru că, asemenea lui Moș Crăciun și Moș Nicolae aduce și īmparte daruri. Tradiția pedepsirii copiilor neascultători cu nuielușa (lăsată īn īncălțări īn noaptea de 5/6 decembrie), conform tradiției creștine, este din vremea īn care Sfāntul Nicolae īi pedepsea pe cei care nu respectau dreapta credință, lovindu-i cu nuiaua peste māini. Se spune că īn nopțile marilor praznice, oamenii pot să-l vadă pe Sfāntul Nicolae stānd la Masa Īmpărătească īn dreapta lui Dumnezeu īn lumină mare, atunci cānd cerurile se deschid de trei ori (Tudor Pamfile). Conform credințelor romānești, Moș Nicolae vine pe un cal alb, lucru care simbolizează venirea primei zăpezi, ajută fetele sărace la măritat, văduvele și orfanii, salvează corăbierii de la īnec și apără soldații pe timp de război. Dacă la informațiile etnografice și folclorice de mai sus adăugăm contextul favorabil īn care este prezentat Sānnicoară īn colinde, ca și poziția sa privilegiată īn Panteonul romānesc, putem afirma că acesta a fost un personaj mitologic al cărui cult se asemăna cu cel al Sāntoaderului, Sāngiorzului, Sāntiliei și Sāmedrului. Sunt indicii că unele atribuții ale lui Sānnicoară au fost preluate, treptat, de sărbătorile vecine: Sāntandrei și de sărbătorile de iarnă (Ion Ghinoiu).
Īn această zi se stabilesc pronosticur meteorologice, se pun crenguţe de măr, păr sau cireş īn apă, pentru a fi īnflorite de Anul Nou. Īn acest fel se află cum va fi rodul livezilor, iar crenguţa īnflorită se folosește ca sorcovă. Īn satul tradițional transilvan, cetele de feciori colindători se formau de Sānnicoară. De-acum pānă la Crăciun aceștia se īntālneau īn fiecare seară pentru stabilirea repertoriului de colinde și repetarea acestora.
Una dintre cele mai cunoscute minuni făcute de Sfāntul Nicolae:Un tată sărman avea trei fete. Fetele creșteau și odată cu ele și grija pentru fiecare zi. Pentru că venea vremea cānd trebuia să le căsătorească iar starea lor materială era precară, tatăl s-a hotărāt să le vāndă. Cānd fetei celei mari i-a venit sorocul, episcopul Nicolae, aflānd despre intenția tatălui, a venit noaptea și a lăsat un săculeț cu aur la ușa casei. Același lucru l-a făcut și īn cazul celei de-a doua fete. Cānd a venit vremea să se mărite și cea de-a treia fată, tatăl, curios să afle cine īi lăsa săculeții cu aur, a stat la pāndă și l-a văzut pe Nicolae. Acesta, dāndu-și seama că a fost descoperit, a luat săculețul, s-a urcat pe casă și i-a dat drumul prin horn. Săculețul a căzut īntr-o șosetă care era pusă la uscat (de-aici a apărut tradiția de a pune șosetuțele si ghetele la șemineu). Sf. Nicolae l-a rugat pe tatăl celor trei fete să nu spună nimănui despre fapta sa, īnsă acesta nu a respectat rugămintea episcopului și a povestit tuturor. De-atunci, se spune că orice sărman primea un dar neașteptat īi mulțumea lui Moș Nicolae.
Ignatul porcilor 20 decembrie - Sacrificarea porcului (care se va transforma īn bunătăţi pentru masa de Crăciun) nu este un sacrificiu oarecare, pregătirea māncărurilor capătă dimensiunile unui ritual străvechi: cārnaţii, chişca, toba, răciturile, sarmalele, caltaboşul, fiind la loc de cinste alături de vinul roşu preţuit de toată lumea.
"Divinitatea Calendarului popular, legată de cultul focului şi soarelui, care a preluat numele şi data de celebrare ale Sfāntului Ignaţie Teoforul (20 decembrie) din calendarul ortodox, este numită Ignat sau Ignatul Porcilor. Sacrificiul sāngeros al porcului, substitut preistoric al spiritului grāului, şi ritul funerar de incinerare (pārlitul) acestuia īn ziua de Ignat (Ignis-foc) sunt practici preistorice care supravieţuiesc īn majoritatea zonelor etnografice romāneşti (...). Credinţele, obiceiurile şi practicile magice referitoare la prevestirea morţii violente, prinderea şi īnjunghierea victimei, semnele făcute pe corp (pe frunte, pe ceafă, pe spate), jumulirea părului pentru bidinele şi jupuirea pieii pentru opinci, pārlirea (incinerarea simbolică a cadavrului), ciopārţirea corpului, grăsimea folosită la farmece, descāntece şi prepararea leacurilor (Unsoarea Oilor), alimente rituale preparate din diferite organe vitale ale animalului, formule magice etc. Toate acestea sunt relicve ale sacrificiului, prin substituţie, ale zeului care moare şi renaşte, īmpreună cu timpul, la Anul Nou». prof. Ion Ghinoiu Credintele strabune ne spun despre grăsimea porcului ca mai este folosită si la farmece, descāntece şi prepararea leacurilor.
Colindatul - Ciclul celor 12 zile ale sărbătorilor de Anul Nou este deschis de obiceiul colindatului. Fapt cunoscut astăzi şi atestat īncă din secolul trecut, colindatul este legat, la romāni, de sărbătorile Crăciunului şi Anului Nou, sărbători care, de cel puţin un mileniu şi jumătate, sunt exclusiv creştine, indiferent dacă data aniversării a fost schimbată, īn timp, din necesităţi de calendar sau din raţiuni teologice. Este evident că pānă īn prezent studiile nu au urmărit descifrarea acestor legături şi semnificaţii creştine, mai ales la nivelul textului literar, cel mai accesibil şi, totodată, cel mai īncărcat de asemenea specificitate. Considerăm că textele de colind, departe de a alcătui un fel de bloc unitar, pe ansamblul repertoriului, aparţin mai multor straturi succesive, a căror ordine de apariţie, īn timp, ar putea fi stabilită cu un oarecare grad de aproximaţie. Primul strat, cel mai vechi, dezvoltă o simbolică creştină legată de credinţa din īnceputuri, din perioada imediat următoare apostolatului mergānd pānă prin secolul al IX-lea. O a doua perioadă acoperă īntregul ev mediu şi perioada de medievalitate tārzie, de la noi, perioadă care deţine o doctrină teologică īnchegată, unitară, īn care se puteau īncadra toate conceptele fundamentale ale existenţei. Īn sfārşit, cea de a treia perioadă este cea a ultimilor 200 de ani, care a produs texte uşor de identificat şi analizat. Pentru descifrarea şi īnţelegerea textelor din prima perioadă sunt necesare subtile şi profunde cunoştinţe teologice, unele din domenii foarte specializate ale teologiei. Sabina Ispas īn O taina īncifrată īntr-un text de colind.
La colindat participă tot satul tradiţional, chiar dacă īn anumite zone, mai ales īn Transilvania, colindă doar copiii şi feciorii constituiţi īn cete. Ceata de colindători este structura care stăpāneşte viaţa satului īn timpul sărbătorilor. Amploarea colindatului este determinată de "Festum incipium" al Anului Nou, caracter care a imprimat obiceiurilor legate de noul an, nuanţe de ceremonial. "Sărbătorile Crăciunului sunt aşteptate cu multă bucurie de toată lumea. Īn Postul Crăciunului hori şi nunţi nu se fac prin sate, pe nicăieri şi singurele prilejuri de adunări şi petreceri pe aceste vremuri nu sunt decāt şezătorile, furcăriile sau clăcile de noapte, unde se lucrează de obicei puţin şi se petrece īndestul, vorbindu-se mai ales, cāntāndu-se şi cāteodată jucāndu-se. Prin urmare, tineretul are binecuvāntatele pricini să aştepte deschiderea sau dezlegarea horilor, cari vor atrage dupa dānsele, după Bobotează, şi nunţile (...). - Tudor Pamfile - "Sărbătorile la romāni, Editura Saeculum I.O., 1997. Colindele se caracterizează şi prin puterea de a crea o atmosferă optimistă, īn care se formulează dorinţe şi speranţe, unele chiar fabuloase. Un exemplu īl poate constitui şi următoarea urare a piţărăilor (colindători copii) din Hunedoara: Cāţi cărbuni īn vatră, Atāţia peţitori la fată, Cāte pietre pe rāu, Atātea stoguri de grāu; Cāte aşchii la tăietor, Atāţia copii după cuptor." Colindatul este un ceremonial complex care, prin texte cāntate sau strigate, iar uneori prin măşti, dansuri, acte şi gesturi rituale, formule magice, transmite vestea morţii şi renaşterii divinităţii, urări de sănătate, rod bogat, īmplinirea dorinţelor īn Noul An, īn special căsătoria fetelor. Cetele de colindători pot fi formate numai din feciori sau mixte, de la cāteva persoane pānă la cāteva zeci de colindători. «Cel mai viu şi mai bogat īn repertoriu, apoi mai interesant ca obicei este īn zonă Colindatul. Constituirea cetei de colindători, numiţi Juni la Măguri, se face īn şezătoare (habă,) sau la casa unui fecior, cu două săptămāni īnainte de Crăciun. Conducătorul taroste, birău, grăitor, ales după un anumit cod, este investit cu mari responsabilităţi: să vegheze la buna comportare a tineretului pe toată perioada sărbătorilor, să organizeze repetiţiile, să angajeze şi să asigure masa la diferite case şi să plătească muzicanţii, să organizeze jocul, să adune banii de la tineret, să grăiască colacul etc. Numărul tinerilor care alcătuiesc ceata este diferit de la sat la sat, aşa după cum şi numărul cetelor diferă după mărimea satelor. Īn Morlaca sunt īmpărţiţi de exemplu īn josani, susani şi văleni Dr. Zamfir Dejeu īn Subzonarea etno-folclorică a judeţului Cluj. Moş Ajun şi Moş Crăciun sunt reprezentările mitice romāneşti care au ajuns, după 365 de zile, la vārsta senectuţii şi a morţii. Īn această zi, mai ales copiii, colindă cu "Moş Ajunul sau cu "Buna dimineaţa! "Bună dimineaţa la Moş Ajun/ Ne daţi, sau nu ne daţi? Ne daţi, sau nu ne daţi? şi primesc īn schimb mere, nuci, covrigi - Ion Ghinoiu - Sărbători şi obiceiuri romāneşti.
Pluguşorul şi Plugul mare - Plugul Flăcăilor - 31 decembrie - Īn satele romāneşti, pe lāngă bucuria şi fastul ce īnsoţesc trecerea dintre ani, ajunul Anului Nou continuă să fie marcat de o datină străveche al cărei nume şi ceremonial de manifestare diferă de la o zonă etnografică la alta: "Pluguşorul", "Uratul", "Urătura de Sfāntul Vasile", "Buhaiul", "Plugul Mare", "Plugul flăcăilor".
Pluguşorul este un străvechi obicei agrar, simbolizānd principala ocupaţie a ţăranilor romāni şi care are ca mesaj munca pămāntului (aratul, semănatul, seceratul, treieratul, rodnicia cāmpului, belşugul semănăturilor, măcinatul grāului, cernutul făinii, facerea pāinii şi colăceilor, precum şi hărnicia şi sănătatea gazdelor). Primii porniţi cu Pluguşorul sunt copiii (doar băieţi), apărānd apoi şi flăcăii care īnsoţesc "Plugul" tras de boi sau cai, astfel completānd imaginea de poveste a sărbătorii. Īn ajunul sau chiar īn ziua Anului Nou, ceata de flăcăi, cu bice, clopote şi plug sau buhai, pleacă prin sat, pentru a ura. Bicele şi harapnicele se fac din fuior de cānepă şi sunt groase, pentru ca, atunci cānd pocnesc, să răsune cat mai tare şi mai departe. Buhaiul este un vas de lemn, o cofă sau o putină, legat la gură cu piele de capră sau oaie, bine īntinsă. Prin mijlocul acesteia trece o şuviţă din păr de cal, udată cu apă, care se trage cu māna şi produce un zgomot asemănător cu mugetul unui bou (buhai). Foarte rar plugul şi buhaiul se folosesc īmpreună. Atunci cānd se foloseşte un plug adevărat, se trage o brazda īn curtea gospodarului, se recită urarea aratului īn acompaniamentul bicelor, a zgomotelor de buhai şi a strigăturii: "Mānaţi măăăi, hăi, hăăăăi!" Brazdă neagră revărsarăm - (după Constantin Brăiloiu şi Emilia Comişel) Hăi! Hăi! Ne scularăm Īntr-o sfāntă joi, Cu plugul Cu doisprezece boi, S-arăm, arăm, Brazdă neagră revărsarăm. Se duse stăpānul nostru La luna La săptămāna, Să vază grāul de-i copt. Cānd el sosi, Īmi găsi Spicul cāt trestia, Bobul cāt mazărea. Atuncea stăpānul nostru Se duse la Obor: Lua nouă oca de fer Şi nouă de oţel, Făcu nouă secerele Şi nouă toporele, Dădu pe la nepoţi şi nepoţele Săcere grāul cu ele, Să secere din snop Īn snop, Să-l duă la arie. Se mai duse stăpānul nostru La Obor Şi cumpără doi boi Negri ca corbul Şi iuţi ca focul: Cu picioarele Treierau, Cu nările Vānturau, Cu coarnele Īn car puneau. Pe drum la moară pleca, Pe meşterul morar īl găsea Şi după ce măcina, Grāu acasă c-aducea. Dalba-i soţioară, de-l vedea, Mānicele-şi răsfrāngea: Punea sita şi cernea, Īn copaie frămānta, Frumos colac că făcea, La colindători că-l da. La anul şi la mulţi ani! Īn ţinutul Neamţului, īn seara de Anul Nou, după lăsarea īntunericului, pornesc să colinde adulţii, formānd cetele Plugului mare. Această tradiţie se bucură de un prestigiu aparte, la această sărbătoare participānd nu numai tinerii, ci şi vārstnicii. Ceata Plugului mare este īnsoţită de muzicanţi care merg pe lāngă Plugul tras de boi sau cai. Participanţii sunt īmbrăcaţi cu toţii īn straie de sărbătoare: cămăşi brodate, iţari albi, brāie roşii şi chimire, cizme, pieptare, sumane sau cojoace. Căciulile negre sau brumării de astrahan au zgărduţe de mărgele şi salbe de iederă cu busuioc, īnsemne ale rangului deţinut pe durata ceremonialului. Bătrānii povestesc despre fetele care fură aceste fire de busuioc, ca vor avea noroc tot anul. Elementul care separă Pluguşorul de Plugul Flăcăilor este īnsuşi plugul. Pus pe roţi şi īmpodobit cu brazi decoraţi cu panglici colorate, ciucuri, covrigi şi mere roşii, avānd īn vārf un ştergar brodat, acesta conferă ritualului un statut special. Plugul este tras de două pānă la patru perechi de boi sau de cai. Odată intraţi īn curţile gospodarilor, vătaful, adică şeful cetei, īncepe să recite Pluguşorul, acompaniat de sunetele buhaiului şi ale fluierului. La final, flăcăii trag brazda cu plugul īn mijlocul curţii, īn semn de belşug. Acest obicei īşi are rădăcinile īn străvechea credinţă dacică a perpetuării vieţii, a unui nou īnceput. Vechi izvoare atestă celebrarea Anului Nou toamna, apoi primăvara, crezāndu-se că, la echinocţii, forţele naturii pot influenţa viaţa. Considerānd că anul este personificarea Soarelui, că se numeşte An Vechi īnainte de miezul nopţii, apoi An Nou după ce renaşte, romanii au mutat sărbătoarea la 1 ianuarie, celebrānd-o cu bucurie, masă bogată şi casă luminată. Obiectele simbolistice sunt mai īncărcate, precum şi textul, deşi mesajul rămāne acelaşi ca īn Pluguşorul copiilor.
Simbolul obiceiului purtat de copii este Sorcova, odinioară realizată din ramuri de măr, prun, cireş, sau trandafir, puse la īnmugurit de Sf. Andrei şi īmpodobite cu beteală roşie. Copiii intră īn casele oamenilor, īi lovesc uşor cu Sorcova, spunāndu-le:
Sorcova, vesela, Sa trăiţi, Să-mbătrāniţi, Ca un măr, Ca un păr, Ca un fir de trandafir. Tare ca piatra, Iute ca săgeata, Tare ca fieru', Iute ca oţelu', La anu' şi la mulţi ani! Cānd copiii şi-au terminat de rostit urările, Semănătorii, (cei care poartă īn trăistuţe boabe de grāu, porumb, fasole) īncep să arunce prin casă seminţe, cu credinţa că acestea vor determina belşugul recoltelor viitoare.
Semănatul Semăn grāu, semăn secară, Pānă seară să răsară; Pānă māine să se coacă Pāine multă să se facă! Sănătate şi la mulţi ani! Anul Nou cu sănătate, Voie bună īn bucate! Ploi la timp, Noroc la plug! S-aveţi parte de belşug, Să trăiţi, să-ntineriţi Īntru mulţi ani fericiţi!
Vergelul "Vergelul este un ritual la care participă mai ales tinerii necăsătoriţi, dar şi părinţii acestora, īn ajunul noului an. Cei care fac "Vergelul" doresc să afle ce le rezervă noul an, mai ales dacă şi cu cine se vor căsători. Personajul cel mai de seamă aici este "Vergelatorul" sau Goaga, care urmează să "proroceasca viitorul". Ca elemente de recuzită sunt folosite, īn primul rānd, vergelele, nişte beţe anume confecţionate sau improvizate de la războiul de ţesut, o covată folosită la frămāntatul pāinii, două farfurii sau două cofe, cu sau fără apă, şi o faţă de masă sau un lipideu. Feciorii şi fetele, care participă la vergel, aduc cu sine cāte un inel. Feciorii tocmesc muzicanţii şi aduc băutura, iar fetele māncarea pentru petrecere. Īn prezenţa birăilor de vergel tinerii introduceau inelele īn cāte-o cofă, separat fetele, separat feciorii. Sub privirile tuturor, goaga (acoperită cu un cearceaf ca să nu se vadă cum tomneşte el inelele) amesteca inelele cu ajutorul vergelelor. Acum se cānta Hora vergelului: Scoate goagă, scoate Inel de-arginţăl Īn dejet mititel, Mire frumuşel. După aceste versuri ale cāntecului, goaga scotea cu vergelele, din cele două cofe, cāte două inele, urmānd ca posesorii lor să formeze pereche. Cāntecul se repeta pānă cānd erau scoase toate inelele, iar unul dintre birăi stropea prin surprindere pe tinerii participanţi. Īn continuare, cei sortiţi să fie pereche īşi petreceau īmpreună pe durata ce urma ca un preludiu nunţii lor deja proiectate Dr. Zamfir Dejeu - Subzonarea etno-folclorică a judeţului Cluj.
Calendarul de ceapă - Cum se apropie miezul nopţii către noul an, ţăranii (mai ales cei din Apuseni) obişnuiesc să prevadă cum va fi vremea īn anul care vine. Se folosesc de foile unei cepe mari, pe care le desprind şi le aşează īn ordine, numindu-le după lunile anului. Īn fiecare dintre ele pun puţină sare. A doua zi, de Sfāntul Vasile, se va vedea cāt lichid a lăsat sarea topită īn fiecare foaie. Īn acest fel se va şti cum va fi vremea īn fiecare dintre lunile anului care vine.
Pusul cănilor - este un obicei care se mai practică īn această perioadă pentru pretendenţii la căsătorie. Femeile vārstnice aşează cărbuni, bani, un pieptene, o floare etc. sub o cană de pămānt. Cānd tānărul sau tānăra nimerea sub cana ridicată cărbune, ursitul/a era brunet/ă, dacă nimerea o floare, viitoarea pereche era frumoasă ca o floare, dacă erau bani, era bogat/ă etc.
Ridicatul la grindă - īn ziua de Sf. Vasile, īn Oltenia, moaşa merge la casa micului prunc ducand un colac şi un ban de argint, daruri pentru copil şi părinţi. Pune colacul pe capul copilului, apoi īl ridică la grindă, urāndu-i să crească mare, să fie sănătos şi cuminte. Apoi moaşa este aşezată la masă şi ospătată cu toată cinstea.
Vasilca - obicei agrar care reprezintă jertfa grāului īn ipostaza zoomorfă a Porcului. Este structurat după modelul colindelor cetelor de feciori şi se practică īn ajunul sau īn noaptea Anului Nou. Ţiganii obişnuiau să numească Vasilca" urşii domesticiţi pe care īi jucau prin sate īn ajunul sau dimineaţa Anului Nou. Īn vechime, cānd ţiganii erau īncă sclavi, cereau de la domni capul porcului tăiat de Crăciun. Acesta era īmpodobit, iar īn ajun, sau chiar de Anul Nou, era purtat pe la casele oamenilor, care īi răsplăteau cu bani sau produse alimentare. Īn perioada Anului Nou, se practică şi jocurile cu măşti, datini cu valoare documentara şi expresivitate artistică deosebite. Acestea constituie īntruchiparea fantastică a unor zeităţi arhaice ale vegetaţiei: "Capra", "Brezaia", "Cerbul" "Turca" "Ursul", "Căiuţii", Frumoşii" etc., simboluri ale fertilităţii şi fecundităţii, care, după aprecierea specialiştilor, leagă spiritualitatea romānească de antichitatea greacă şi de civilizaţiile orientale.
Īn alte părţi, īn noaptea de Anul Nou, flăcăii şi fetele merg la pomii din livadă cu busuioc şi fir roşu, cu ochii īnchişi, şi leagă firul de un pom. Dimineaţa merg să vadă pomul. După cum e pomul aşa va fi şi ursita. De e pomul mare şi fără noduri, e motiv de bucurie. După o altă tradiţie, ei aleargă prin curţile vecinilor aruncānd cu seminţe de mei şi cānepă īn geam. Cei din casă răspund ca mine, ca mine. Dacă cel care a răspuns e bătrān īnseamnă că şi ursitul e la fel şi tinerii se īntristează. Viitorul nu poate fi numai descifrat, dar şi influenţat. Aceasta este şi rolul colindelor şi urărilor care se fac īn această perioadă.
Ajunul Bobotezei - 5 ianuarie Īn ajunul Bobotezei se ţine post. Īn această zi se mănāncă grāu fiert cu miere şi nucă, plăcinte cu varză sau ceapă, borş etc. Pentru a fi sănătoşi şi feriţi de necazuri, unii oameni ţin post negru. De asemenea, fetele fecioare speră să se mărite īn acest an. Īn această zi se fac observaţii meteorologice, se ghiceşte viitorul şi se fac farmece şi descāntece pentru dragoste. Astăzi, preotul se duce din casă īn casă cu Iordanul, sfinţind casele şi pe locuitorii acestora. Se spune că din cauza gerului, īn această noapte ouăle de corb se crapă şi ies puii, īncercānd să zboare. Tot īn această noapte se deschid cerurile (ca la Ovidenie sau īn noaptea dintre ani), iar celui care vede acest lucru, Dumnezeu īi īndeplineşte dorinţele.
Boboteaza (Iordanul, Botezul Domnului) - 6 ianuarie Īn Moldova şi Transilvania se practică Chiraleisa, obicei de purificare a spaţiului şi de invocare a rodului bogat şi are loc la Bobotează. Este organizat de copii după modelul colindelor. Īn ajunul sau īn ziua de 6 ianuarie, grupuri de băieţi intră īn curţile oamenilor şi īnconjoară casele, grajdurile, holdele, sunānd din clopoţei, tălăngi, fiare vechi, rostind īn cor versurile : Chiraleisa, spic de grāu, Pānă-n brāu, Roade bune, Mană-n grāne! Īn Bucovina, īn dimineaţa acestei zile, oamenii aprind focuri, joacă īn jurul lor şi apoi sar peste ele, acest obicei numindu-se ardeasca. La Apă-botează, mai toţi romānii aprind paie şi frunze şi fac pară mare şi după ce se miceşte para sar peste ea - Simion Florea Marian Cuvāntul Chiraleisa are la origine o formulă liturgică grecească şi īn limba romānă īnseamnă Doamne miluieşte!. Īn această zi, preoţii sfinţesc apele. Lāngă apă se face Agheasma mare, din care oamenii iau şi īşi stropesc casele şi vitele, păstrānd restul īn sticle, pentru leac. Se spune că cine se aruncă īn apă īn această zi, va fi ferit de toate bolile şi că atunci cānd preotul aruncă crucea īn apă, dracii ies şi fug pe cāmp, īnsă ei nu sunt văzuţi, īi pot vedea doar lupii. Spun bătrānii noştri că dacă īn ziua de Bobotează vremea e frumoasă, anul va fi bogat īn pāine şi peşte. Īn sudul ţării se practică Botezul şi Īncurarea cailor (alergarea cailor pe cāmp), ritual care are drept scop purificarea văzduhului (prin zgomote) de duhurile rele. Īntr-un colind de fecior, calul ameninţat că va fi vāndut, răspunde:
-Stăpāne, stăpāne, De vāndut me-i vinde Da-ţi mai adu aminte An la Bobotează Pe gheţă răşneaţă, Caii potcoviţi Şi īncă hrăniţi. Dar eu nici potcovit Şi nici hrănit Şi eu m-am silit Pe toţi i-am īntrecut Pe cinste ţi-am făcut Ţie de voinic Mie de cal bun. Toate aceste obiceiuri legate de Bobotează au o dublă semnificaţie: de alungare a spiritelor rele care bāntuie libere de la Crăciun, dar şi de atragere a belşugului. La Bobotează, cānd moaie preotul crucea īn apă, toţi dracii ies din apă şi rătăcesc pe cāmp pānă trece sfinţirea apelor. Şi nimeni nu-i vede afară de lupi care se iau după dānşii şi unde-i ajung, acolo se iau după dānşii - Simion Florea Marian.
Sf. Ioan Botezătorul Sāntion - 7 ianuarie Ultima zi a ciclului sărbătorilor de iarnă, Boboteaza, cuprinde motive specifice tuturor zilelor de renovare ale anului, inclusiv ospeţele şi manifestările orgiastice. Petrecerea zgomotoasă a femeilor căsătorite, organizată īn ziua şi noaptea de Sāntion (7 ianuarie, a doua zi după Bobotează,) care pastrează amintirea manifestărilor specifice cultului zeului Dionisios, este numită, īn judeţele din sud-estul Romāniei (Buzău, Vrancea, Brăila, Tulcea şi Constanţa), Ziua Femeilor, Iordănitul sau Tontoroiul Femeilor. Ion Ghinoiu Datini şi obiceiuri de Bobotează.
Iordănitul - De la Bobotează la Sf. loan, grupuri de feciori merg cu Iordanul. Ei īmprumută busuioc şi agheasmă de la preot (folosite de Bobotează) şi merg pe la casele oamenilor, botezāndu-i şi iordănindu-i. Feciorii iau īn braţe fiecare membru al familiei şi se īnvārtesc. Unii oameni se luptă cu aceştia ştiind că iordănitorii sunt ajutaţi de Sf. Ioan care dă putere şi celui care se luptă cu ei. Se spune că dacă un flăcău a fost iordănitor un an, trebuie să continue trei ani la rānd.
Udatul Ionilor - Unul dintre cele mai comune nume la romāni este Ioan. Īn dicţionarul etimologic semnificaţia acestui nume este cel de care Dumnezeu are milă". Patronul spiritual al celor care poartă acest prenume este Sfāntul Ioan Botezătorul care se serbează īn 7 ianuarie.
Īn Transilvania şi Bucovina, cei care sunt numiţi Ioan au o sărbătoare aparte, numită Udatul Ionilor".
Ritualul de botezare simbolică are integrat īn el şi momente care amintesc de sărbătorile greceşti sau romane ale īnceputului de an. Prin analogie se poate ajunge şi la o asemănare cu ritualurile tracice care īi erau īnchinate lui Dionysos. Īn Transilvania (Tălmăcel jud. Sibiu), flăcăii cu nume de Ioan poartă un steag īmpodobit şi sunt urcaţi īntr-un car alegoric, gătit cu crengi de brad. Animalul īnhămat, cal sau bou, este şi el īmpodobit cu betele colorate şi īn acest fel, cu toţii, sunt purtaţi pānă la marginea satului, la un rāu. Aici, Ionii sunt botezaţi şi purificaţi de toate relele anului trecut, astfel, īntreaga comunitate urmānd să aibă parte de un an īmbelşugat. După acest ritual, se organizează joc, la care sunt invitate şi fetele. Sărbătorea este īncheiată, de obicei, acasă la unul dintre Ioni, iar acesta īşi cinsteşte prietenii cu băutură şi colaci. Īn unele zone din ţară femeile duc plocoane moaşei care le-a ajutat să aducă pe lume copii. Are loc apoi o petrecere cu māncare şi băutură, īn timpul căreia femeile rup cāte o bucată din colacul mare făcut de moaşă şi īncearcă, după forma bucăţii de colac, să ghicească dacă vor mai avea copii şi dacă vor naşte fete sau băieţi. Īn alte zone se ţine Tontoroiul femeilor. Se spune că aceasta este adevărata zi a femeii, "8 Martie" fiind o invenţie a celor care locuiesc la oraş. Se crede că īn această zi femeile sunt mai puternice decāt bărbaţii lor cărora nu le gătesc nimic şi pe care nu-i ajută īn gospodărie. Ele se adună acasă la o "gazdă", fac o petrecere cu lăutari fără să-i cheme şi pe bărbaţi, iar cānd ies pe uliţă īi prind pe bărbaţii īntālniţi īntāmplător şi le cer cāte o vadră de vin ca răscumpărare, altfel īi aruncă īn rāu sau īi "iordănesc" stropindu-i cu apă. Īn Bucovina, se pune un brad īmpodobit la porţile tuturor celor care poartă acest nume, iar Ionii dau o petrecere cu lăutari. Īn tradiţia populară, Sf. Ioan este naşul lui Iisus şi protectorul copiilor mici, pe care īi ajuta să nu moară nebotezaţi. Atunci cānd vremea se mai īncălzeşte, se spune că Sf. Ioan a botezat gerul. O legendă spune că: Sf. Ioan era un păstor de capre, care nu văzuse niciodată oameni. El se ruga sărind peste un butuc, īnainte şi īnapoi, zicānd: asta ţie, Doamne, asta mie, Doamne. Văzāndu-l cum se roagă, nişte trecători l-au īndrumat către biserică. Sf. Ioan i-a ascultat şi, ducāndu-se la biserică, i-a văzut pe oameni cum īşi duc păcatele īn spate, ca pe nişte snopi de paie. Crezānd că aşa trebuie sa facă şi el, a luat īn spate un snop de paie adevărat. Ca urmare, preotul a crezut că īşi bate joc şi l-a gonit din biserică. Sf. Ioan s-a īntors la butucul şi la rugăciunile lui care īi sunt mai plăcute lui Dumnezeu. Īn Bucovina, la porţile tuturor celor care poartă acest nume, se pune un brad īmpodobit, iar aceştia dau o petrecere cu lăutari. Romānii au parte de tradiţii şi obiceiuri deosebite care, prin originalitatea şi caracteristicile specifice, leagă vechile timpuri de cele noi. Cele mai multe tradiţii sunt strāns legate de Sărbătorile Crăciunului şi Anului Nou. Tradiţiile vechi poartă cu ele peste timpuri podoabe şi daruri ale pămāntului, īnţelepciunea poporului şi credinţa īn Dumnezeu.
A01 [1:17] Bună seara, c-a-nserat
A02 [3:54] Domnul nostru-i Dumnezeu
A03 [2:04] Pīn-la Viflaim am fost
A04 [2:37] Colo sus, colo mai sus
A05 [2:00] La mulți ani, mulți ani, creștine
A06 [1:51] Un voinic īnalt de-o schioapa
B07 [2:13] Noi umblăm la colindat
B08 [1:41] Ce-ați văzut, păstori
B09 [1:28] Sus la poarta cerului
B10 [2:92] Asta-i seara lui Crăciun
B11 [2:38] Sus, sus, sus, pe līngă lună
B12 [2:39] Cīte flori sīnt pe pămīnt
48KB
Modificat de iosuco (acum 9 ani)
_______________________________________
"bratianu" Cine (pe acest forum) nu a citit comentariile sale. Se prezinta simplu... "Nu sunt muzicoloc, nici macar DJ, nu ma pricep. Ma trezesc vorbind in papusoi". Si asa nepriceput cum e, "bratianu" ar putea avea cometarii pentru orice postare. In timp ce el asteapta sa i se ofere "albume in original sau chiar... lapte si miere..." recomandarea sa pentru toti ceilalti este... "de a se multumi cu ce au". Pretinde ca flac-urile le poate deosebi de mp3 "dupa ureche" iar mp3-urilor le poate sesiza calitatea tot... dupa ureche. I s-a atras atentia de catre cei mai priceputi, si mai direct de catre ceilalti a nu mai confunda acest forum cu papusoiu, insa... nu poate pricepe... Se pare ca este posedat de demoni. I s-a recomandat un simplu ritual de exorcizare care consta in a striga cat poate de tare de 44 de ori in noaptea de revelion "iesi satana din mine si din mouse-ul meu" (in papusoiul din ograda) dupa care sa izbeasca cat poate de tare cu mouse-ul de pamant. Iar daca inca va fi posedat de spiritele rele, sa repete ritualul in cimitir si in noaptea de boboteaza, (turnandu-si o galeata cu apa rece pe cap) si strigiand de 666 de ori cat poate de tare... "Iesi satana din mine si din computerul meu... si nu ma mai inboldi sa tot confund acest forum cu... papusoiu" dupa care sa izbeasca cat poate de tare computerul sau de pamant de 44 de ori.
Fiind pe forum din 2011, a fost nevoie sa vin eu la mijlocul lui 2014, sa creez discografia Zamfir, sa postez cca 250 albume din discografia sa, sa refuz a mai posta jumatate de an datorita mitocaniei sale, sa revin sa repostez... cand asa, instantaneu, si-a amintiit si bratianu ca descarcase si el anterior cca 70 de albume postate de mine pe primele pagini ale discografiei lui Zamfir, pentru a isi "ripui" si el albumele sale... Asta doreste bratianu sa ne faca sa credem... Pana decurand posta linkurile expirate ale unor albume (Un lucru util dealtfel). Intre timp a aflat si el ca mp3-urile pot fi convertite in format flac... si asa i-a venit ideea de a reposta albume convertite in format flac. Sustine ca ar avea cca. 70 de albume pe care intentioneaza sa le rip-uiasca si posteze... Multi mi-au scris ca au serioase indoieli in aceasta privinta si i s-a solicitat a adauga si o poza a CD-ului sau LP-ului pe dispozitivul sau de redare. (Aceasta ar indeparta orice dubiu privind autenticitatea flacurilor.) Rip-uirea necesita cateva minute in timp ce a face o poza doar cateva secunde. Daca tot are CD-ul sau LP-ul in mana... care ar fi problema? Daca nu poate dovedi ca rip-urile sunt autentice este evident ca banuelile sunt intemeiate ceea ce ar dovedi ca nu face decat bascalie iluzionand pe multi ca ar descarca flac-uri atentice (care nu-s decat mp3-uri convertite in format flac,) incarcandu-le memoria computerului la misto fara nici un rost sau justificare. Multi si-au incetat postarile si chiar au parasit forumul... si multi o vor face in curand datorita badaraniei sale. Ignorati-l. Este inca posedat de demoni...
|
|
