|
pavelchinezul
Membru Senior
Inregistrat: acum 18 ani
|
|
Multumesc, "cipos"!
Unul dintre cele mai controversate filme realizate după decembrie '89, "Oglinda-Inceputul adevarului" abordează unul dintre cele mai delicate subiecte din istoria modernă a Romaniei - actul de la 23 august 1944. Filmul încearcă să reconstituie cît mai fidel acest moment dramatic, deşi excesele ficţionalizante şi apetenţa către interpretări subiective nu lipsesc. Filmul care îl are protagonist tot pe Sergiu Nicolaescu acoperă punctual şi perioada tumultoasă a rebeliunii legionare din 1941 şi abdicarea regelui Mihai.
Apreciat şi contestat în egală măsură, " Oglinda-Inceputul adevarului " prezintă ascensiunea, arestarea şi executarea mareşalului Antonescu, gloria şi decăderea regelui Mihai, impunerea lui Petru Groza ca prim-ministru de către Vaşinski, moartea lui Maniu şi execuţia lui Pătrăşcanu.
Filmul a creat multă vâlvă la vremea premierei sale. Părerile criticilor au fost împărţite, cele apreciative fiind totuşi eclipsate de opiniile negative potrivit cărora filmul prezintă într-o lumină falsă anumite personaje şi împrejurări istorice. Octavian Paler a catalogat public filmul drept fascist, în timp ce regele Mihai a considerat că pelicula îi minimalizează rolul istoric şi îl defăimează pentru că personajul său fuma prea mult, distrăgând atenţia publicului de la vorbele şi acţiunile sale. Filmul şochează şi prin nedisimulată apropiere a autorului faţă de Hitler.
Pelicula este o simplă vizualizare a unor evenimente, fără nici o putere de pătrundere în mecanismele lor profunde. Se vede că ambianţele sunt “făcute”, sunt “elaborate”. Chiar şi jocul actorilor este inegal. Cele mai bune roluri le-au făcut Ion Siminie (Mareşalul Antonescu) şi Ştefan Radof (Iuliu Maniu). Regele Mihai nu este credibil nici ca model, nici ca personaj. Foarte teatral este George Constantin în rolul lui Vîşinski. Deşi răstoarnă unele clişee, filmul pare a inocula altele şi e chiar periculos în măsura în care conţine o subtilă pledoarie pentru dictatură. Prin urmare, Sergiu Nicolaescu nu este convingător nici ca persoană care reciteşte, în felul său, istoria, nici ca regizor ce pretinde a fi produs o operă de artă. Poate că el a aspirat numai la modesta condiţie de ilustrator? În acest caz, el n-a realizat altceva decât un hibrid. Adică un film de conjunctură, un film de comandă, greoi şi didactic în cel mai prost sens al termenului. Ca aproape toată filmografia lui Sergiu Nicolaescu, acest film aparţine pe deplin realismului socialist.
|
|
