iosuco
Membru Senior
Din: टेरा &
Inregistrat: acum 10 ani
|
|
Principele Radu al Romaniei ▶ Les cinq epîtres de Mihai Eminescu
Cele cinci Satire ale lui Mihai Eminescu în traducerea franceză a Elisabetei Isanos şi în interpretarea Principelui Radu al României. Trebuie să revenim la titlul originar şi corect al acestui ciclu de cinci capodopere, Satire, nu Scrisori. Modelul direct al lui Eminescu sunt Satirele poetului latin Horaţiu. În al doilea rând, ţin să subliniez cursivitatea şi melodicitatea traducerii propuse. Un bun traducător de poezie trebuie să fie el însuşi poet, altfel traducerea nu depăşeşte echivalarea mecanică. În fine, interpretarea actorului-principe îmbracă poezia eminesciană într-un abur romantic. CD-ul, din care vă prezentăm primele două Satire, a apărut în anul 2000, la Electrecord, cu sprijinul Fundaţiei Culturale Române. Ilustraţia sonoră: Peer Gynt de Grieg.
Principele Radu al României s-a născut (Radu Duda) la 7 iunie 1960, la Iaşi, într-o familie de medici, fiu al profesorului doctor René Duda şi al medicului Gabriela Constandache.
Soţul A.S.R. Principesa Moştenitoare Margareta a României (din 1996). Creat Principe de Hohenzollern-Veringen (1 ianuarie 1999). Creat Principe al României şi Alteţă Regală (5 ianuarie 2005). Colonel (r) în Armata României. Doctor în ştiinţe militare, 2006. Reprezentant Special al Guvernului României 2002-2008. Consilier al Majestăţii Sale Regelui Mihai I.
Din 1974 până în anul 1999, Principele Radu a susţinut o bogată carieră artistică în teatru, film şi televiziune în ţară şi în Franţa, Belgia, Elveţia, Luxemburg, S.U.A., Israel, Macedonia şi Camerun. El a realizat în 1993 primul proiect de terapie prin artă „Artécole”, pentru orfanii din România. Din 1999, Principele a susţinut peste trei sute de conferinţe despre România în ţară, ca şi în Austria, Azerbaidjan, Belgia, Canada, Croaţia, Egipt, Elveţia, Emiratele Arabe Unite, Estonia, Finlanda, Franţa, Georgia, Germania, India, Iordania, Irlanda, Italia, Japonia, Letonia, Lituania, Marea Britanie, Maroc, Moldova, Olanda, Polonia, Senegal, Slovacia, Slovenia, Statele Unite, Suedia.
Elisabeta Isanos este nascută la Bucureşti, la 8 iulie 1941, fiică a scriitorilor Magda Isanos şi Eusebiu Camilar. Absolventă, în 1965, a Facultăţii de filologie din Bucureşti, secţia de limbă şi literatură franceză (specialitate principală), limbă şi literatură română (specialitate secundară). Debutează în 1964, cu poezii, în revista „Iaşul literar”; a adoptat pseudonimul literar „Elisabeta Isanos”, în amintirea mamei sale.
Principele Radu al Romaniei ▶ Les cinq epîtres de Mihai Eminescu (EDC 372, 2000)
01 [11:46] Premiere Epitre 02 [05:58] Deuxieme Epitre 03 [20:02] Troisieme Epitre 04 [11:13] Quatreme Epitre 05 [08:54] Cinquieme Epitre
70.3KB
Modificat de iosuco (acum 9 ani)
_______________________________________ "bratianu" — Cine (pe acest forum) nu a citit comentariile sale. Se prezinta simplu... "Nu sunt muzicoloc, nici macar DJ, nu ma pricep. Ma trezesc vorbind in papusoi". Si asa nepriceput cum e, "bratianu" ar putea avea cometarii pentru orice postare. In timp ce el asteapta sa i se ofere "albume in original sau chiar... lapte si miere..." recomandarea sa pentru toti ceilalti este... "de a se multumi cu ce au". Pretinde ca flac-urile le poate deosebi de mp3 "dupa ureche" iar mp3-urilor le poate sesiza calitatea tot... dupa ureche. I s-a atras atentia de catre cei mai priceputi, si mai direct de catre ceilalti — a nu mai confunda acest forum cu papusoiu, insa... nu poate pricepe... Se pare ca este posedat de demoni. I s-a recomandat un simplu ritual de exorcizare — care consta in a striga cat poate de tare de 44 de ori in noaptea de revelion "iesi satana din mine si din mouse-ul meu" (in papusoiul din ograda) dupa care sa izbeasca cat poate de tare cu mouse-ul de pamant. Iar daca inca va fi posedat de spiritele rele, sa repete ritualul in cimitir si in noaptea de boboteaza, (turnandu-si o galeata cu apa rece pe cap) si strigiand de 666 de ori cat poate de tare... "Iesi satana din mine si din computerul meu... si nu ma mai inboldi sa tot confund acest forum cu... papusoiu" — dupa care sa izbeasca cat poate de tare computerul sau de pamant de 44 de ori. Fiind pe forum din 2011, a fost nevoie sa vin eu la mijlocul lui 2014, sa creez discografia Zamfir, sa postez cca 250 albume din discografia sa, sa refuz a mai posta jumatate de an datorita mitocaniei sale, sa revin sa repostez... cand asa, instantaneu, si-a amintiit si bratianu ca descarcase si el anterior cca 70 de albume postate de mine pe primele pagini ale discografiei lui Zamfir, pentru a isi "ripui" si el albumele sale... Asta doreste bratianu sa ne faca sa credem... Pana decurand posta linkurile expirate ale unor albume (Un lucru util dealtfel). Intre timp a aflat si el ca mp3-urile pot fi convertite in format flac... si asa i-a venit ideea de a reposta albume convertite in format flac. Sustine ca ar avea cca. 70 de albume pe care intentioneaza sa le rip-uiasca si posteze... Multi mi-au scris ca au serioase indoieli in aceasta privinta si i s-a solicitat a adauga si o poza a CD-ului sau LP-ului pe dispozitivul sau de redare. (Aceasta ar indeparta orice dubiu privind autenticitatea flacurilor.) Rip-uirea necesita cateva minute in timp ce a face o poza doar cateva secunde. Daca tot are CD-ul sau LP-ul in mana... care ar fi problema? Daca nu poate dovedi ca rip-urile sunt autentice este evident ca banuelile sunt intemeiate ceea ce ar dovedi ca nu face decat bascalie iluzionand pe multi ca ar descarca flac-uri atentice (care nu-s decat mp3-uri convertite in format flac,) incarcandu-le memoria computerului la misto fara nici un rost sau justificare. Multi si-au incetat postarile si chiar au parasit forumul... si multi o vor face in curand datorita badaraniei sale. Ignorati-l. Este inca posedat de demoni...
|
|