alinalazar1
Membru Gold
Inregistrat: acum 11 ani
|
|
Nina Berberova
S-a născut la Sankt Petersburg în 1901. În 1925 emigrează în Franţa si, de aici, în 1950, în Statele Unite. A fost profesoară de literatură rusă la Universitatea din Philadelphia, publicând în paralel articole de critică şi istorie literară, povestiri, biografii.
== MENŢIUNE ==
Fişierele [nu am idee dacă sunt cărtile întregi] sunt luate de pe net - în format doc, fără scan-control sau măcar pdf - fapt pt care nu am pus, după corectarea lor prin citire, niciun nr. de versiune.
[FS] Nina Berberova - Acompaniatoarea
Nu-i aşa, doamnelor, că aţi dat întotdeauna atenţia cuvenită eroinei principale dintr-un roman şi că, dacă ar fi să alegeţi, cu ea aţi dori să semănaţi? Nu-i aşa, domnilor, ca eroinei principale i-aţi făcut reverenţa cea mai adâncă şi că abia aţi remarcat că lângă ea se află şi o însoţitoare? Romanul Ninei Berberova răstoarnă convenţia şi luminează umbra. Ne obligă să ne identificăm şi cu acompaniatoarea, nu numai cu solista, ne face să înţelegem că umbrele palpită de viaţă. Şi că încurcă poveştile de dragoste.
===========================
[FS] Nina Berberova - Cartea fericirii
„Când am sosit eu pe lume totul era pus la punct. În jurul meu se etalau comori. N-aveai decât să le culegi. Sunt liberă să trăiesc unde şi cum vreau, să citesc, să gândesc ce vreau, să ascult pe cine vreau.” (Nina Berberova)
„A crezut necontenit că e fericită. Prima oară în copilărie, când, găsind în parc un băiat necunoscut, l-a luat acasă cu gândul să-l păstreze numai pentru ea, ca jucărie. S-a înşelat, nu era fericirea, era numai un pas spre aceasta: prietenia. A doua oară, când, luând pe cineva drept altcineva, s-a căsătorit. Nu era fericirea: era o greşeală care i-a adus milă, tristeţe şi singurătate. A treia oară, când s-a lăsat iubită, ca să-şi dovedească doar ei că este tânără, liberă şi... fericită. Nu era: propriul trup îi devenise străin. Şi apoi, la un moment dat, a ştiut sigur că nu se mai înşală. Nu l-a crezut pe el atunci când i-a spus că fericirea e ca aerul, n-o simţi. Ca toate femeile, a simţit-o: o nouă viaţă în viaţa lor şi în trupul ei.” =========================
[FS] Nina Berberova - Doamnele din Sankt-Petersburg
Dacă vreţi să verificaţi ce poate o mare prozatoare, citiţi această mică nuvelă în doi timpi, scrisă cu o remarcabilă economie de cuvinte. Prima secvenţă: vizita la ţară a unei mame cu fiica ei şi un eveniment neprevăzut care îi tulbură pe toţi cei prezenţi. Secvenţa a doua: o călătorie în aceleaşi locuri a fostei fiice, acum mamă, cu fiica ei. În intervalul dintre cele două scurte vizite, istoria mare, care schimbă totul. Observaţia criticului: Cel mai subtil şi mai complet comentariu asupra nuvelei este exclamaţia din final: O, Rusie!
================================
[FS] Nina Berberova - Învierea lui Mozart
„Dacă aţi putea să înviaţi un om, pe cine aţi alege? Într-o seară a anului 1940, la un conac situat la vreo 50 de kilometri de Paris, într-o conversaţie linistită, câteva femei şi câţiva barbaţi se amuză să răspundă la aceasta întrebare. Maria îsi doreste nespus de mult să învie Mozart. Nu ezită nici o clipă să-l aleagă. Poate pentru că e razboi şi e nevoie de ceva care să fie dincolo de razboaie. Poate fiindcă Maria, femeie căsătorită, cu un copil vitreg bolnav, nu mai asteaptă nimic de la viaţă, iar Mozart a fost dintotdeauna pentru ea ceva care ţine loc de fericire. Sau poate ca să se bucure timp de o noapte, auzindu-l cum cantă la pian. Mozart e o dorinţă, una frumoasă. Peste câteva zile, un barbat necunoscut soseste la conac. Vine de departe şi mâinile lui sunt fine.” =========================
[FS] Nina Berberova - Trestia revoltată
Începe războiul, el pleacă, ea rămâne. Scrisori fără răspuns, tăcere fără explicaţie. Abia după şapte ani, tânăra rusoaică exilată la Paris are ocazia să afle ce s-a întâmplat cu iubitul ei. Fără să ştim, oraşele sunt amestecate în iubirile noastre. Parisul bucuriei, Parisul suferinţei, Stockholmul regăsirii şi Veneţia, cu masca ei melancolică şi grimasă de veselie, acestea sunt decorurile însufleţite de povestea de dragoste a „trestiei revoltate”. Surpriza acestei cărţi este că umple un tipar atât de vechi – doi îndrăgostiţi care se despart şi se reîntâlnesc după mult timp – cu o substanţă nouă. Iar sfârşitul poveştii este, orice s-ar spune, neobişnuit: în genere, trestiile nu se revoltă.
7.6KB
_______________________________________ alinalazar1
|
|