|
mastica65
Membru Senior
Din: Timisoara
Inregistrat: acum 12 ani
|
|
════ TOPIC ÎNREGISTRAT ════
Mergi la Catalog ►► Biblioteca R.I.
De la celebrii Cavaleri Templieri care se presupune ca au divizat lumea și o conduc prin organizații secrete, de la Francmasonerie până în trecut la armata nemuritorilor din Persia și chiar azi prin Cavalerii de Malta, ordinele militare și nu numai au fost puternic reprezentate și au influențat cursul istoriei.
Cinci ordine mari s-au format în Țara Sfântă între sfârșitul secolului al XI-lea și începutul secolului al XII-lea: Cavalerii Sfântului Mormânt (circa 1099), Cavalerii Templieri (circa 1118), Cavalerii Ospitalieri (circa 1099 sau ai Sfântului Ioan), Cavalerii de la Spitalul Sfânta Maria din Ierusalim (Cavalerii Teutoni) și Cavalerii Sfântului Lazăr.
Ordinele cavalerești se înscriu în succesiunea ordinelor militare apărute în timpul Cruciadelor și al Reconquistei, fiind vorba atunci de ordine ale călugărilor războinici. În Spania, apar primele ordine laice, precursoare ale ordinelor cavalerești, recompensând acțiuni eroice pentru apararea Creștinătății, apoi a statului. Statutele Ordinelor cavalerești s-au inspirat din modelul Mesei Rotunde a ciclului de romane cavalerești referitoare la semilegendarul Rege Artur.
Un ordin militar este o societate creștină de cavaleri, care a fost inființat pentru cruciade, și anume pentru apararea credinței (inițial catolică, după reformare uneori protestantă ), fie în Țara Sfântă sau împotriva Islamului (Reconquista) sau împotriva păgânilor (în special în regiunea Mării Baltice) în Europa. Mai multe comenzi au devenit secularizate mai târziu. Un prim ordin secularizat a fost Ordinul Sf. Gheorghe fondat în 1326 de către regele Carol I al Ungariei, care a făcut toți nobilii să jure loialitate față de persona lui. Următoarea comandă seculară care este cunoscută a fost Ordinul „Knights of the Band”, fondat de regele Alfonso XI de Castilia în 1332. Ambele ordine au existat timp de aproximativ un secol. Caracteristica principală a ordinului militar este o combinație militaro-religioasă a modurilor de viață. Unii dintre ei, cum ar fi Cavalerii Sfântului Ioan și Cavalerii de Saint Thomas aveau grijă de bolnavi și săraci. O trăsătură semnificativă a comenzilor militare este faptul că sunt formate din „frați”.
În 1818, Joseph von Hammer a comparat ordinele catolice militare, în special, templierii, cu anumite modele, cum ar fi secta asasinilor. În 1820, José Antonio Conde a sugerat că au fost modelate pe Ribat, o instituție fortificată religios care a unit un mod de viață religios cu lupta împotriva dusmanilor Islamului. După cruciade, amintirea acestor ordine cruciate militare a devenit idealizată și romanțată, rezultând în noțiunea medievală de mai târziu a cavalerismului, și este reflectată în romanele arthuriene.
Istoriografia modernă tinde să interpreteze căderea de la Acre în 1291 ca finalul vârstei cruciadelor. Dar, în întelegerea contemporană, multe alte cruciade împotriva turcilor au fost planificate și executate parțial pe parcursul secolului al XIV-lea și în secolul XV. După această perioadă și odată cu dispariția amenințării Imperiului Otoman și căderii Contantinopolului, ordinele cavalerești au devenit mai mult un ritual la curte și puteau fi create ad-hoc, unele dintre ele pur onorifice. Aceste instituții, la rândul lor au dat naștere astăzi ordinelor de merit.
Instituţia cavaleriei, dezvoltată din secolul al X-lea, este una din componentele de bază ale feudalismului. Formată din luptătorii călare ai epocii carolingiene, cavaleria cuprinde pe cei care practică meşteşugul armelor (milites). Războinici care luptă călare (lat. cavalus - cal), cavalerii constituie o categorie separată, care nu se identifică cu cea a nobililor (nobiles) decât într-o anume măsură, condiţionată de dobândirea unui statut juridic şi social – transmiterea ereditară a privilegiilor – bine definit.
Într-o epocă de violenţă şi nedreptate, Biserica a încercat să impună un ideal bazat pe apărarea celor slabi, adevăr, dreptate şi lealitate. Acesta este idealul cavaleresc, prezent în cântecele de gestă (chansons de geste), de tipul “Cântecul lui Roland” (în Franţa) sau “Poemul Cidului” (în Spania). Nerespecarea acestor principii şi îndeosebi trădarea seniorului – felonia – sunt aspru condamnate. Acest ideal a influenţat literatura trubadurilor, dar este departe de comportamentul real al cavalerilor.
Asimilarea dintre nobili şi cavaleri s-a produs în Franţa, unde a avut loc asocierea între dobândirea şi posesia fiefului (feudului) şi serviciul militar. În alte părţi – Germania şi Spania, de pildă – diferenţa s-a menţinut, cavalerii fiind obligaţi, datorită originii modeste, să-şi ofere, pur şi simplu, serviciile nobililor. Aceste deosebiri au făcut astfel posibilă existenţa unor categorii diverse chiar în sânul instituţiei cavalereşti. Cei care nu găsesc un nobil (senior) în slujba căruia să se pună devin cavaleri rătăcitori, în căutare de aventuri, gata să jefuiască ori să participe la războaie între feudali sau la cruciade.
Instituţia cavaleriei a decăzut începând cu secolele XIV-XV, când tactica pe câmpul de luptă s-a schimbat din cauza apariţiei armelor de foc.
Modificat de mastica65 (acum 10 ani)
|
|
