dewlight
Membru Senior
Inregistrat: acum 13 ani
|
|
════ TOPIC ÎNREGISTRAT ════ Mergi la Catalog ►► Biblioteca R.I.
Haralamb Zincă (pseudonimul literar al lui Hary Isac Zilberman; 4 iulie 1923, Roman, judeţul Neamţ - 24 decembrie 2008, Bucureşti) este un prozator şi traducător. Este fiul Carolinei (născută Sielberman) şi al lui Iosif Sielberman, „orator socialist cu lavalieră”. Fiul său, Andrei (Abraham) Zincă, locuieşte în Statele Unite şi este un cunoscut regizor de telenovele latino americane. După cum va relata în romanul autobiografic Fiecare om cu clepsidra lui (1988), Zincă îşi petrece copilăria într-un Roman patriarhal şi apoi într-un Bucureşti pitoresc, cu iz balcanic; la 11 ani intră ucenic într-o frizerie, iar la paisprezece se angajează la o prăvălie, în adolescenţă, stimulat probabil şi de exemplul tatălui, devine comunist în ilegalitate, colaborând cu organizaţia Ajutorul Roşu, astfel încât până pe la 17 ani este mereu silit să se ascundă; din cauza acestei vieţi subterane, perioada o va considera mai târziu ca „prima mea moarte”. În primăvara lui 1944 se înrolează voluntar pe frontul antihitlerist, luptă în Lituania şi în Prusia Orientală, participă la asediul Konigsbergului. Ţine acum un jurnal de front, pe care îl publică în 1954 ca roman, restituindu-l sub forma iniţială în Fiecare om cu clepsidra lui. La un moment dat se declară „refugiat” şi ajunge tocmai într-un sat din Uzbekistan, unde munceşte ca văcar şi cioban. În noiembrie 1945 cere să fie repatriat, ulterior va fi bibliotecar la ARLUS (1945-1946), activist de partid (1946-1948), activist sindical (1948-1950), elev al Şcolii de Literatură „M. Eminescu” (1950-1951), redactor-şef adjunct la „Tânărul scriitor” şi la „Luceafărul”, redactor la „Viaţa românească”, secretar de redacţie la „Gazeta literară” (1962-1966), director al Casei Uniunii Scriitorilor (din 1967). Debutează în 1947 la „Revista literară” cu proze de război, prin intermediul lui Miron Radu Paraschivescu, cel care îi găseşte şi pseudonimul, iar editorial cu nuvela Primăvara, apărută în 1950. Intrat iniţial în plutonul scriitorilor înregimentaţi în campaniile ideologice ale realismului socialist din anii '50, Zincă se cantonează în proza poliţistă, treptat fiind interesat şi de derivatele ei (cum ar fi epica de spionaj). El ştie că ingredientele unui roman poliţist reuşit nu sunt numai suspansul, inteligenţa investigaţiei detectivistice a unui caz sau atentul control al materialului factologic. Dorinţa sa pare a fi aceea de a transforma în ficţiune viabilă o specie a literaturii de consum şi, spre deosebire, de pildă, de George Arion, nu mizează pe efecte de ordin parodic, ci acţionează în conformitate cu regulile genului. Zincă fie inventează „o crimă aproape perfectă", precum în romanul astfel intitulat (1969), fie lansează drept suspecţi indivizi cu traume psihanalizabile, ca în Dragul meu Sherlock Holmes (1977). Alteori încearcă o transformare a perspectivei asupra tramei epice şi atunci apelează la autoreferenţialitate, propunându-se atât ca personaj, cât şi ca narator. Dispărut fără urmă (1973) este cea mai reuşită scriere dintr-o serie în care se încadrează şi O invitaţie după miezul nopţii (1967), Mapa cenuşie G.R. (1977), Toamnă cu frunze negre (1978). Un imperativ al genului, şi anume continuitatea serială, este obţinut prin inventarea unui personaj-detectiv ce revine în mai multe cărţi, mai cunoscuţi fiind colonelul Călin Musceleanu, care apare întâi în O crimă aproape perfectă, maiorul de securitate Lucian, prezent în Moartea vine pe bandă de magnetofon (1966), Dispărut fără urmă etc., ori agentul B-39 din Soarele a murit în zori (1976), Mapa cenuşie G.R., Toamnă cu frunze negre, Anotimpurile morţii (1980), Operaţiunea „Soare" (1984) etc. Uneori - cazul cel mai frapant fiind romanul Moartea vine pe bandă de magnetofon - amestecul de proză poliţistă şi de spionaj creează un hibrid, interesant însă prin prisma sociologiei literaturii. Excelent ca scriere de gen, romanul primeşte la Zincă o cârjă tematică aleasă spre a fi convenabilă ideologic, precum cea a complotului militar hitlerist, variaţiuni pe aceeaşi temă aflându-se, spre exemplu, în O invitaţie după miezul nopţii, unde „ucigaşul" paraşutiştilor este o bandă internaţională de spionaj, sau în Dispărut fără urmă, în care se anchetează, după 20 de ani, împrejurările suspecte ale morţii unui aviator. Alt tip de epică în care a excelat Zincă este romanul-document. Capul de serie, Şi a fost ora „H” (1971), recompune, pe baza documentelor din arhive de tot felul (naţionale, militare, secrete), a presei, a altor mărturii, contextul premergător zilei de 23 august 1944, punând în evidenţă rolul Palatului în evenimente. Reţeta se regăseşte, de pildă, în Revelion '45 (1989), unde sunt relatate evenimentele de pe frontul din Ungaria, şi mai cu seamă în Noiembrie însângerat (2000), text în care se aglutinează aproape exclusiv documente, ordonate însă după o schemă narativă, prezentat ca „dosarul răpirii şi asasinării prof. Virgil Madgearu şi a prof. Nicolae Iorga”. Zincă a scris şi proză de război, jurnal de front sau culegerea de nuvele (microromanul) Dragoste moartă (1975) fiind menţionabile ca document de istorie literară, fără să aibă popularitatea de care s-a bucurat literatura sa poliţistă.
Modificat de dewlight (acum 11 ani)
|
|