Anime-urile reprezintă stilul de animaţie originar în Japonia. Stilul este caracterizat de caractere şi fundaluri specifice (desenate de mână sau create pe calculator) care îl fac să se diferenţieze de alte forme de animaţie. Firul epic poate cuprinde o largă gamă de personaje fictive cât şi istorice, evenimente şi locuri. Anime-urile sunt îndreptate spre un public larg, fapt ce, prin urmare, permite unui anime să acopere un număr mare de genuri. Anime-urile sunt de obicei difuzate la televizor sau vândute pe DVD-uri, fie după ce se termină difuzarea, fie fiind eliberate direct sub această formă, cunoscută ca OVA(Original Video Animation). Jocurile video de asemenea cuprind uneori secvenţe ce pot fi considerate anime.
În primul rând, anime nu se adresează doar copiilor, adoptând teme serioase cum ar fi moartea sau alienarea. La preluarea lor de către reţelele de televiziune occidentale are loc o adevărtă prelucrare a materialelor, fiind eliminate acele elemente care par nepotrivite în sistemul de gândire occidental. Această trunchiere a mesajului relevă atitudinea conservatoare si contradictorie a occidentului faţă de aspecte inerente ale existenţei.
În al doilea rând, intriga este mai complexă decât ne-am aştepta, nu este urmărită doar evoluţia eroului, de obicei sunt mai multe personaje principale pozitive, care colaborează. Dincolo de lupta propriu-zisă între bine şi rău, anime întreprind fine observaţii pshologice, personajele fiind urmărite la locul de muncă, la şcoală, alături de cei care nu deţin puteri speciale. Nici unul din personaje nu este doar pozitiv sau doar negativ, ele evoluează în timp, se descoperă, acest lucru fiind o caracteristică a culturii orientale, de aceea intriga pare mai complicată. Calitatea de erou este doar una din caracteristicile personajelor, ele au adesea alte aspiraţii în viaţă şi trecerea în altă dimensiune, confruntarea cu alte personaje negative sunt doar devieri de la existenţa cotidiană.
În al treilea rând, seriile de anime şi manga au un sfârşit bine stabilit, eroul fie câştigă lupta, persoana iubită, se căsătoreşte sau moare . Acest lucru a condus la un fenomen extins de continuare a animaţiilor în SUA sau Europa pentru a face faţă publicului occidental obişnuit cu apariţia unor continuări atâta timp cât programul este de succes.
pus acum 13 ani
menssana1984
Vizitator
Nu prea mai sunt la curent cu ce se vizioneaza in prezent, am facut o pauza de 2 ani. Poate ma pune cineva la curent cu noutatile de pe piata. Pana atunci:
Death Note
Industria anime nu a mai oferit de multa vreme o serie care sa se distanteze de tiparele clasice in masura in care o face Death Note. Adaptare a unei serii manga nu mai putin spectaculoase, creata de Takeshi Obata si Tsugumi Ohba, Death Note este o impletire originala intre mai multe genuri (action, mistery, psychologic, supernatural).
O incadrare stricta intr-una sau mai multe categorii e greu de facut; chiar daca Death Note se inscrie in specificul genurilor amintite mai sus, seria aduce in acelasi timp o serie de elemente inovative.
Povestea din Death Note graviteaza in jurul conflictului epic intre Yagami Light, supranumit Kira – un justitiar care se autoproclama Dumnezeu al unei „noi lumi” - si L, cel mai stralucit detectiv de pe planeta. Yagami Light este un elev stralucit de liceu, care gaseste din intâmplare un „caiet al mortii” (Death note). Acesta ii da puterea de a ucide orice persoana, atâta timp cât ii cunoaste numele si chipul. Light incepe sa execute criminalii lasati nepedepsiti de justitie si in scurt timp ajunge sa fie cunoscut pe intreg mapamondul sub numele de Kira. Politia japoneza, FBI-ul si L incearca fara succes sa afle identitatea „celui mai mare ucigas al tuturor timpurilor”, dar Kira reuseste sa câstige de fiecare data... cel putin, la inceput.
Unul dintre aspectele remarcabile ale acestei serii este ca Death note este unul din putinele anime-uri in care inteligenta este prezentata ca putere suprema. Conflictele din serie nu sunt rezolvate cu arme hi-tech, roboti gigantici sau asalturi spectaculoase, ci prin planuri elaborate si manipulari indraznete.
Death Note trailer :
Afro Samurai
Se pare ca povestile cu samurai reprezinta o oaza nesfarsita de inspiratie pentru creatorii din industria anime. Pana acum am avut parte de povesti clasice (Rurouni Kenshin), fantastice (Ninja Scroll), SF (Samurai 7) sau îmbinari dintre cele mai ciudate (Samurai Champloo).
Afro Samurai, una din cele mai noi serii produse de GONZO, se înscrie partial în tendintele deja consacrate ale povestilor cu samurai, însa aduce în plus o serie de elemente inovative.
Actiunea seriei este plasata într-un univers asemanator Japoniei feudale, dar cu elemente futuriste. Cel mai puternic samurai are onoarea de a purta o bandana sacra si se spune ca poseda puterea unui zeu. Singurul care îl poate provoca la lupta este „numarul doi” - al doilea samurai din lume, care poarta de asemenea o bandana sacra. În schimb, „numarul doi” poate fi provocat la lupta de oricine.
Daca povestea nu se distinge neaparat prin originalitate sau complexitate, Afro Samurai este o realizare de exceptie în ceea ce priveste grafica si sunetul. Stilul grafic este întrucatva asemanator cu cel din Samurai Champloo si este dominat de tonalitati sumbre si contururi estompate. Animatia este de o calitate remarcabila, în special în ceea ce priveste scenele de lupta, care se remarca prin intensitate si dinamism. Coloana sonora poarta semnatura mai multor „grei” ai hiphop-ului, între care Big Daddy Kane, Q Tip sau GZA. Vocile originale sunt în limba engleza, iar „vocea” eroului principal este nimeni altul decat binecunoscutul actor american Samuel Jackson.
Afro Samurai trailer :
Paprika
Bazata pe cartea cunoscutului scriitor de SF Yasutaka Tsutsui, Paprika prezinta o lume a viitorului in care Dr. Atsuko Chiba, psiholog si om de stiinta se foloseste de un dispozitiv aflat in stadiul de prototip pentru a patrunde in mintea si visele pacientilor.
Animeul se bucura la sectiunea sunet de aportul cunoscutului Susumu Hirasawa (Millennium Actress, Paranoia Agent) pentru ca partea de animatie sa fie foarte atent lucrata de Kon impreuna cu echipa de la Madhouse Studio. Ideea e destul de interesanta iar momentul in care unul din dispozitivele experimentale "DC Mini" dispare totul incepe sa se complice. Ajutata de Tokita Kosaku, geniul din spatele acestei tehnologii, Chiba va porni pe urmele asistentului Himuro, suspectul principal in cazul aparatelor disparute. Ma voi opri aici insa nu fara a lauda initiativa organizatorilor festivalului TIFF de a aduce in premiera aceasta animatie pe ecranele din Cluj si Sibiu.
Paprika trailer :
Akira
Întamplarile din Akira au loc în Neo Tokyo, metropola post-apocaliptica construita pe ruinele fostului oras Tokyo, anihilat de explozia provocata de o forta necunoscuta, explozie ce a marcat începutul celui de-al Treilea Razboi Mondial.
Capodopera science-fiction a creatorului Katsuhiro Otomo, Akira! Privita de multi ca cel mai bun roman grafic produs vreodata, Akira este o serie îndrazneata si care va va tine fara îndoiala cu sufletul la gura - o poveste epica cu o forta narativa deosebita si cu ilustratii uimitoare.
Vietile a doi adolescenti de pe strazile metropolei, Tetsuo si Kaneda, se schimba radical atunci cand Tetsuo începe sa îsi descopere abilitati paranormale latente. Acesta devine tinta unei operatiuni guvernamentale secrete, întreprinsa de un grup care nu se va da în laturi de la nimic pentru a preveni o a doua catastrofa asemanatoare cu cea care a ras orasul Tokyo de pe fata pamantului. Ceea ce îi determina sa actioneze este, înainte de toate, o teama viscerala, profunda: teama de cineva - sau ceva - de o putere monstruoasa, cunoscut doar sub numele de... Akira. Si Akira este pe cale sa se trezeasca!
Akita trailer :
Ninja Scroll
Ninja Scroll un anime clasic aparut aparut in anii 90 este si in ziua de azi unul dintre cele mai bune realizate datorita calitatii animatiei si actiunii. Personajele sunt foarte bine realizate, mai ales cele negative puterile lor individuale fiind foarte bine conturate. Actiunea are loc in japonia feudala si ni-l prezinta pe Jubei Kibagami un ninja pribeag care primeste slujba sa investigheze de ce un grup de ninja a fost anihilat intr-un sat cuprins de o ciuma misterioasa. In anul 2004 a aparut si un serial Ninja Scroll de 13 episoade al carui protagonist este acelasi ninja mercenar Jubei Kibagami. Acest personaj este un omagiu adus eroului legendar de folclor japonez Yagyu Jubei cosiderat cel mai mare spadasin al Japoniei. Circula zvonuri ca o continuare a filmului de animatie Ninja Scroll este in productie; sa speram ca aceste zvonuri se vor adeveri. Eu recomand sa vedeti mai intai filmul si apoi seria, Ninja Scroll fiind in opinia mea si nu numai unul din animele de cea mai buna calitate.
Ninja Scroll trailer :
Gantz
Gantz, ne prezinta povestea lui Kei Kurono, un elev intr-o lume zgarcita, caruia nui pasa de nimeni inafara de el insusi. Sau nu... findca incearca sa isi ajute prietenul din copilarie si se afla intr-o postura mai putin favorabila... moare. Nu-i spolier sau ceva e chiar inceputu seriei. Deci dupa ce prietenul nostru moare calcat de tren (iar nu-i spoiler tine de inceput), el impreuna cu celalalt sunt teleportati intrun apartament izolat si inchis... impreuna cu alte persoane care au murit recent. De acum vietile lor sunt controlate de o minge neagra numita GANTZ si sunt obligati sa participe la un joc terifiant pe viatza si pe moarte... Cam asta ar fi plotul de inceput al seriei... Va las in continuare sa v-a uitati la trailer poate va acapara putin atentia.
Gantz trailer :
Flag
20xx, un razboi civil izbucneste intr-o tara mica din Asia, in ciuda prezentei trupelor UN.O fotografie luata intamplator, pe campul de lupta, poate accelera procesul de pace.E fotografia unui steag care a devenit un simbol al pacii.Dar inainte ca pacea sa devina oficiala, steagul este furat de un grup extremist inarmat care incearca sa mentina starea de razboi. Un-ul trimite la fata locului, SDC-ul (Special Development Command) si un cameraman, care sa tina evidenta activitatilor de la fata locului.Cameramanul este Shirasu Saeko - acelasi cameraman care a facut fotografia cu steagul.Echipati cu HAWC, un prototip al unei armure de lupta. Saeko si echipa ei isi incepe calatoria. Partea interesanta e faptul ca punctul de vedere e cel al unui cameraman, de fapt, aproape toata seria de 6 ova-uri, e "vazuta" prin lentila unei camere de filmat, adica din perspectiva unui corespondent de front.
U2 - Vertigo vs. Flag
Flag trailer
Jin roh - The wolf brigade un ova cu grafica buna si tenta psihologica, care incearca sa te faca sa te gandesti la...va las pe voi sa aflati. puteti afla mai multe din trailer... merita vazut, eu ii dau un 10. e vorba de un razboi civil si de o grupare speciala de politie care sustine efortul de pace, sfarsitul e...ahhh....nu as putea sa va zic, tocmai sfarsitul, conteaza cel mai mult.
Breaking benjamin - Blow me away vs. Jin Roh
Jin Roh Trailer
Modificat de menssana1984 (acum 13 ani)
pus acum 13 ani
menssana1984
Vizitator
Ghost in The Shell, atat filmele de lung metraj cat si cele doua sezoane
Actiunea se desfasoara in Japonia viitorului, unde forta de ordine e impartita in mai multe Sectiuni care functioneaza independent. Sectiunea 9 se ocupa de problemele "sensibile" ale administratiei, in special cele in care este vorba de terorism cibernetic, motiv pentru care membrii acestei sectiuni nu sunt chiar ofiteri obisnuiti ai fortelor de ordine: fiecare membru face parte dintr-o anume elita, existand hackeri, experti in armament si lupte de gherila.
Oamenii viitorului isi pot procura usor implanturi cibernetice, iar majoritatea si-au modificat deja creierul pentru a permite interconectarea la Retea si accesul la noi functii, cum ar fi conferinte audio/video, de exemplu. Problema care apare este ca odata digitizat si integrat in Retea, toate activitatile creierului devin procese digitale, in care cineva poate interveni din exterior.
pus acum 13 ani
menssana1984
Vizitator
Boogiepop Phantom
Boogiepop Phantom este un fel de legenda urbana dintr-un oras in care au inceput sa dispara frecvent elevii unuia dintre cele mai cunoscute licee. Asadar, au inceput sa circule zvonurile despre existenta acestui personaj care e o incarnare a Mortii, si oricine il intalneste este sortit sa moara. Pe langa asta, apar tot mai multe cazuri de crime ciudate, care sunt prea feroce pentru a fi facute de mana unui om.
Avem de-a face cu o serie horror. Asa ca ce si-au spus artistii grafici... "hai fratilor sa bagam numai scene intunecate! Si ce ar fi daca toate scenele ar arata spalacit, de parca ar fi privite printr-un *ochi de sticla* ?". Asadar, veti vedea ca atmosfera generala este data de culorile spalacite, si imaginea cu tenta maronie, ce da o impresie de vechime, si mai accentueaza si gradul horror.Nu mi-a placut grafica de la acest serial, dar trebuie sa recunosc ca atmosfera e influentata foarte mult si de acest aspect, iar unele scene (vezi parcul de distractie) mi-a adus aminte de jocul Sanitarium. Sunt cateva scene superbe, mai ales cele cu fluturasii de lumina si cele in care apare orasul din diversele momente ale zilei -> in general spre asfintit, deoarece noaptea se intampla cele mai multe *cazuri* ce sfideaza ratiunea.