hgfdgfui
MEMBRU VIP
Inregistrat: acum 18 ani
|
|
Marturisesc ca am o slabiciune. In materie de film romanesc facut dupa 1990, "Boogie" mi s-a parut o realizare fundamentala. La fel si "Hirtia va fi albastra". Iar acum "Marti dupa Craciun". Si toate bazate pe scenariile lui Alexandru Baciu si Radu Muntean. De unde deduc ca tipii astia doi scriu exact pe gustul meu. Dar deduc si ca a fost nevoie de doi realizatori fara nici un fel de background in industria cinematografica (ori literatura, ca tot veni vorba) ca sa resusciteze cinematografia romaneasca.
Sigur ca, pentru multa lume, cei doi n-au resuscitat nimic. Fiindca "Marti dupa Craciun" n-o sa fie inghitit de publicul romanesc. La aparitia lui "Boogie" am radiografiat destul de precis impresiile mai multor cunoscuti si am avut sentimentul ca eram cu totul singur in bucuria cu care constatam ca se realizase un film romanesc in care absolut totul se potrivea. Replici, personaje, situatii. Se pare ca stilul acela de documentar simplu, de aparat de filmat care urmareste viata si gindurile unor personaje comune, nu e de natura sa suscite interes, ba chiar plictiseste.
Exact aceleasi lucruri pe care circotasii i le reprosau lui "Boogie", ii vor putea fi atribuite si filmului "Marti dupa craciun". Preocupat de banal, cu personaje comune, fara o intentie aparenta, ba chiar fara un mesaj raspicat, filmul pare o improvizatie. Insa, in ceea ce ma priveste, el este o mostra de talent inedit. Luati, de pilda, un regizor deja popular, precum Nae Caranfil. El calca pe urmele lui Pintilie, pune in joc actori mari, urmareste scenariile care au situatii "de verva", de conflict, de tumult, cu personaje populare, personaje cu lipici, etc. Se intereseaza adesea si de niste locatii mai exotice pentru filmari, intelege sa redea o realitate la care nu toata lumea are acces, urmarind o idee clasica: lumea merge la cinema pentru a vedea viata altfel. Si are dreptate, publicul romanesc e suprins aici exact in esenta lui, el chiar aia vrea sa vada: o altfel de realitate, o altfel de viata.
In filmele lui Baciu si Muntean, viata e aceeasi, anosta si sordida. Happy end-ul nu e constrins sa se intimple. Ritmul personajelor e impus de viata. Personajele lor sint prizonierii inertiei. Ca noi toti. Iar oamenii, de regula, nu vor sa se vada pe sine dincolo de ecran sau, daca da, ar vrea ca personajul care li se aseamana sa faca niste fapte meritorii, sa iasa deasupra vietii.
Lectia poate fi, eventual, urmatoarea: e de preferat, in locul omului care se vede erou pe ecran, renuntind sa devina erou in propria viata, ca un om oarecare sa se vada in film asa cum este. Un invins. Pentru ca exista mereu posibilitatea, desi infima, ca acel om sa-si domine totusi, intr-o buna zi, propria conditie. Iar pus in slujba unui asemenea demers, "Marti dupa Craciun" e un film extraordinar.
_______________________________________ Cititi blogul de opinie al ultimului proletar roman:.
|
|