Moderat de 80Inanna, Crizzu, Neo, cuculean, gabiandreicristian, maharet, maleficus
Autor
Mesaj
Pagini: 1
kameleonul
MEMBRU VIP Din: trance world
Inregistrat: acum 18 ani
[url=
Nostalgii de specie Urmarirea evolutiei umane este in special apanajul peleontologilor, acei experti care studiaza oasele fosile ale trecutului antic. Familia umana denumita Hominidae isi are originile cu aproximativ sapte milioane de ani in urma, la aparitia primului mic proto-umanoid, denumit Sahelanthropus tchadensis. Incepand de atunci, familia noastra a avut un numar inca disputat, dar divers, de noi specii in cadrul sau, dintre care noua cunoscute si cu siguranta altele ascunse de registrele sarace ale fosilelor hominide. Deoarece scheletele primilor oameni au ajuns rareori in rocile sedimentare inainte de a fi devorate de necrofagi, aceasta estimare se schimba de la an la an pe masura ce noi descoperiri si proaspete interpretari ale vechilor oase, se nasc.
Fiecare noua specie a evoluat atunci cand un mic grup de hominizi s-a separat cumva de populatia majoritara timp de mai multe generatii si s-a regasit in noi conditii de mediu ce au favorizat un nou set de adaptari. Pe scurt, populatia minoritara si-a parcurs propria ruta genetica, devenind incompatibila genetic cu specia-mama. Registrele fosilelor ne spun ca cel mai batran membru al speciei noastre a trait cu 195.000 de ani in urma pe teritoriul Etiopiei de astazi. De acolo, si-a imprastiat samanta pe toata suprafata Globului. Cu 10.000 de ani in urma oamenii moderni au colonizat cu succes fiecare continent, iar adaptarea la aceste locuri a condus la formarea a ceea ce astazi numim rase. Grupurile care au trait in locuri diferite de pe acelasi continent au pastrat in mod evident conexiuni suficiente intre ele incat sa nu evolueze in specii separate. Globul odata acoperit integral, ne-am putea deci astepta ca evolutia sa se fi incheiat intr-o buna masura. Totusi, se pare ca lucrurile nu stau astfel. Intr-un studiu publicat cu un an in urma, Henry C. Harpening de la Universitatea din Utah si colegii sai au analizat date din harta internationala a haplotipului genomului uman. Ei s-au concentrat pe amprentele genetice ale 270 de indivizi din patru grupuri: chinezi, japonezi, oameni din rasa africana yoruba si nord-europeni. Oamenii de stiinta au descoperit ca cel putin sapte procente din genele umane au evoluat in ultimii 5.000 de ani, iar o mare parte din schimbari a survenit in urma adaptarii la anumite medii, atat naturale cat si artificiale. De exemplu, putini chinezi si africani pot digera chiar si astazi laptele proaspat la maturitate, in timp ce majoritatea danezilor si suedezilor sunt capabili de acest lucru. Aceasta abilitate a aparut, probabil, ca o adaptare la exploatarea masiva a animalelor datatoare de lapte.
Un al studiu, coordonat de Pardis C. Sabeti de la Universitatea Harvard si colegii sa, a folosit seturi uriase de date ale variatiei genetice pentru a identifica semne ale selectiei naturale in genomul uman. Mai mult de 300 de regiuni din genom au prezentat dovezi ale schimbarilor recente care le-au sporit oamenilor sansele de supravietuire si de reproducere. Exemplele au inclus rezistenta totala la una dintre cele mai mari napaste ale Africii, virusul cauzator al febrei de Lassa, si rezistenta partiala la alte boli, precum malaria, in randul popoarelor africane, schimbarea pigmentului pielii si dezvoltarea foliculilor in par, printre asiatici, precum si evolutia pielii spre o nuanta mai deschisa si a ochilor spre culoarea albastra in nordul Europei. Echipa lui Sabeti a estimat ca in perioada ultimilor 10.000 de ani, oamenii au evoluat de 100 de ori mai repede decat oricand in alta era, de la despartirea primilor hominizi de stramosii cimpanzeilor moderni si pana azi. Echipa a relationat rata rapida cu varietatea de medii prin care s-au mutat oamenii si cu schimbarile survenite in conditiile de viata odata cu dezvoltarea agriculturii si cu formarea oraselor. S-ar parea insa ca nu atat schimbarea peisajului din habitat salbatic in campuri cultivabile sau un mediu locuibil a fost cea care a stimulat evolutia genelor umane, ci combinatia letala intre o sanatate precara, noile diete impuse de mediu si numeroasele boli aparute atat de la alti oameni cat si de la animalele domesticite.
Selectia naturala In timpul secolului trecut, circumstantele de existenta ale speciei noastre s-au schimbat considerabil. Izolarea teritoriala a diferitelor grupuri a fost inlaturata odata cu dezvoltarea la scara larga a transporturilor si cu desfiintarea celor mai multe bariere sociale si culturale care tineau odata grupurile rasiale dezbinate. Niciodata in trecut, gena umana nu nu a cunoscut o raspandire atat de larga a amestecului intre rase. De fapt, mobilitatea umanitatii ar putea conduce chiar la omogenizarea speciei noastre. In acelasi timp, selectia naturala este realizata acum prin tehnologie si medicina, iar pradatorii naturali nu mai afecteaza regulile supravietuirii.
Referitor la starea actuala a genelor umane, parerile sunt impartite in comunitatea stiintifica. Steve Jones de la Colegiul Universitar London este de parere ca evolutia umana este in esenta stavilita. El crede ca lucrurile au incetat, din acest punct, sa se amelioreze sau sa se inrautateasca, iar cultura, in locul bagajului genetic a devenit si va ramane factorul decisiv de supravietuire. Daca va exista totusi o evolutie, cercetatorul este de parere ca ea nu va fi de natura genetica, ci prin schimb cultural si tehnologic. Un alt punct de vedere insa, sustine ca evolutia genetica a omului continua, desi in sens invers. Teoria este avansata de un grup de studenti care a sesizat manifestarea unui algoritm ce are potentialul evolutiei de inadaptare. Este vorba despre fenomenul prin care indivizii mai pregatiti, care urmeaza universitati, amana reproducerea in beneficiul studiului, in timp ce vechii lor colegi de liceu, care au abandonat drumul educatiei, au inceput imediat sa aiba copii. In concluzie, daca parintii mai putin inteligenti fac mai multi copii, atunci, in mii sau milioane de ani, specia spre aceasta tendinta va converge, populatia lumii tinzand din nou spre origini.
Unul dintre contraargumentele aceastei premise este insa acela ca inteligenta umana reprezinta rezultatul multor abilitati incifrate intr-un mare numar de gene. Are, deci, un grad scazut de transmisibilitate catre descendenti, avand in vedere rata la care o generatie ii tranziteaza succesoarei trasaturile sale. Cercetatorii dezbat activ nivelul de transmisibilitate a inteligentei si nu au identificat pana acum vreun semn ca nivelul general al proceselor cognitive s-ar afla in scadere, la nivel global. Chiar daca inteligenta nu se afla in pragul unui risc, unii cercetatori speculeaza ca alte trasaturi, mai transmisibile pe cale genetica, s-ar putea acumula in cazul speciei umane si ca acestea sunt malefice pentru noi. De exemplu, dereglarile comportamentale de tipul sindromului Tourette si deficitul de atentie (ADHD), ar putea, spre deosebire de inteligenta, sa fie incodate intr-un numar mic de gene, caz in care transmisibilitatea lor sa fie foarte mare.
Iar daca aceste perturbari cresc sansele cuiva de a face copii, atunci ele ar putea veni tot mai larg raspandite cu fiecare generatie. Cercetatorii sugereaza ca aceste doua sindroame au devenit mai comune decat erau in trecut, iar evolutia ar putea fi un motiv pentru acest lucru: femeile cu aceste disfunctii sunt mai predispuse sa nu urmeze un colegiu si astfel sa tinda a face mai multi copii decat cei care isi continua studiile. Totusi, alti oameni de stiinta contreaza aceste convingeri si sutin ca nu exista evidente clare ale faptului ca Tourette si ADHD sunt in crestere. Tindem sa ne gandim la evolutie ca la ceva care implica modificari structurale, desi ea afecteaza masiv si aspectele mai putin evidente, cum ar fi comportamentul. Multi oameni poarta in genomul lor gene care ii predispun la alcoolism, la dependenta de droguri sau la multe ale probleme. Destui nu cedeaza acestor tendinte, deoarece genele nu se confunda cu destinul, iar efectul lor este in stransa legatura cu mediul. Din acelasi motiv, sunt insa multi si aceia care capoteaza in fata trasaturilor reprobabile, impuse de codul lor genetic, iar problemele lor pot influenta supravietuirea sau numarul de copii pe care ii fac. Aceste schimbari sunt suficiente pentru ca selectia naturala sa-si faca numarul.
Evolutia indusa Oamenii au directionat evolutia atat de multor specii de animale si plante. De ce sa nu o directionam chiar pe a noastra? De ce sa asteptam selectia naturala sa-si joace rolul, atunci cand noi o putem face mai repede si in feluri mai benefice noua? In zona comportamentului uman, de exemplu, geneticienii urmaresc comportamentele genetice nu doar ale problemelor si disfunctiilor, cat in general ale predispunerilor si diferitelor aspecte ale sexualitatii si competitivitatii, dintre care multe pot fi macar partial transmisibile genetic. In timp, monitorizarea elaborata a codului genetic ar putea deveni o practica regulata, in functie de care oamenilor sa li se ofere remediile cele mai potrivite pentru afectiuni. Urmatorul pas va fi chiar manipularea genetica. Acest lucru s-ar putea intampla pe doua cai: prin schimbarea genelor in cadrul unui singur organ, sau prin alterarea intregului genom al unui individ.
Oamenii de stiinta inca se chinuiesc cu telul, relativ limitat, de terapie locala prin gene, pentru a vindeca bolile. Dar daca se va reusi schimbarea integrala a genomului, acest lucru va ajuta nu numai individul in cauza cat si pe urmasii sai. Pasul va fi insa unul dificil, deoarece genele indeplinesc de obicei mai mult de o singura functie, proprietate datorita careia, manipularea unei gene poate avea unele consecinte nedorite. De ce am mai incerca, atunci? Presiunea de schimbare a genelor va veni cel mai probabil dinspre parinti, ce vor incerca sa garanteze sexul masculin sau feminin al urmasului lor, sa-i ofere frumusete, inteligenta, talent muzical sau carisma. Sau vor incerca sa se asigure ca acesta nu vor fi predispusi la rautate, la depresii, la hiperactivitate sau la porniri criminale. Motivele exista si sunt puternice. Mai ales ca, odata cu asigurarea unui bagaj genetic benefic copiilor, o dorinta irezistibila ar deveni si prevenirea imbatranirii. Se pare ca aceasta insasi este scrisa in genele noastre, intr-o buna masura. In acest caz, urmatorul secol de inginerie genetica ar putea debloca multe gene care controleaza aspecte ale batranirii, care va putea deveni controlabila.
Presupunand ca ne vom putea schimba genele, cum va afecta oare acest lucru viitorul evolutiei umanitatii? Probabil intr-o mare masura. Presupunand ca parintii isi vor modifica fii nenescauti astfel incat sa devina inteligenti, frumosi si longevivi, acesti copii vor fi pe cat de sclipitori, cu IQ-uri de 150, pe atat de longevivi, traind pana la 150 de ani. Din acest motiv, vor putea avea mai multi copii si vor putea acumula o bogatie mai mare decat noi ceilalti. Social, vor fi probabil atrasi de altii asemenea lor. Cu un anumit tip de autoimpusa segregare geografica sau sociala, genele lor s-ar putea desprinde de ale noastre si crea o noua specie. Astfel, am putea fi capabil, ca intr-o zi, sa aducem o noua specie de oameni in lume.
Calea Masinilor Chiar mai putin incredibila decat intrebuintarea manipularii genetice este manipularea masinariilor, sau…manipularea noastra de catre ele. Reprezinta ultima treapta a evolutiei noastre simbioza cu masinile, o sinteza dintre om si masina? Multi scriitori au prezis ca s-ar putea sa ne conectam trupurile cu robotii sau sa ne incarcam constiintele in computere. De fapt, suntem deja dependenti de masinarii. Pe masura ce ii construim pentru a ne satisface nevoile umane, ne-am structurat propriile vieti si comportamente pentru a le satisface pe ale lor. In timp ce masinile devine tot mai complexe si tot mai interconectate, vom fi fortati sa incercam sa ne acomodam noi lor. Tot ceea ce omul intreprinde pentru a face retelele computerizate mai usor de operat, reuseste in acelasi timp sa le inlesneasca si calculatoarelor operarea fiintelor umane.
Salturile tehnologice pe care le facem ameninta sa inlocuiasca maniera naturala in care evolutia functioneaza. Fosilele, inclusiv cele ale stramosilor nostri, ne spun ca schimbarea evolutiei nu este un lucru continuu; ea apare ocazional si nu este progresiva sau directionala. Organismele devin mai mici dar si mai mari. Insa evolutia a indicat un vector clar: cel catre o complexitate crescanda. Poate aceasta este soarta evolutiei umane: o mai mare complexitate prin amestecul de anatomie, fiziologie si comportament. Daca vom continua sa ne adaptam, nu pare sa existe vreun motiv genetic sau evolutionist pentru care sa nu putem fi martori la stingerea soarelui. Spre deosebire de imbatranire, extinctia nu pare sa fie programata genetic pentru nicio specie.
Exista insa si o latura intunecata a chestiunii: incapsularea cognitiei umane in ceva ce nu va mai fi deloc uman. Extravagantele si amuzamentul care dau vietii umane actuale mare parte din ratiunea ei de a fi – umor, dragoste, jocuri, arta, sex, dans, socializare, filosofie, literatura, stiinta, mancare si bautura, prietenie, sport, inrudire- toate acestea au fost adaptabile in trecutul evolutionist al speciei noastre. Insa ce baza avem pentru a crede ca toate aceste aspecte se vor putea adapta la viitor?
Pe scurt, viitorul umanitatii ar putea merge pe una dintre cateva rute posibile, presupunand ca nu vom disparea:
Staza. Vom ramane in mare parte ceea ce suntem, cu modificari minore, survenite mai ales din amestecarea raselor. Specierea. O noua specie umana va evolua fie pe aceasta planeta fie pe alta. Simbioza cu masinariile. Integrarea creierelor umane in masinarii va produce o inteligenta colectiva care ar putea sa retina sau nu calitatile pe care noi le identificam acum ca fiind trasaturi definitorii umane. Deci… Quo vadis Homo futuris? sursa descopera.ro
