kameleonul
MEMBRU VIP
 Din: trance world
Inregistrat: acum 18 ani
|
|
Huţulul este singura rasă de cai româ-neşti. A apărut în Bucovina şi pentru o gospodărie ţărănească de acolo un cal mai potrivit nici nu se putea găsi. Este vânjos şi poate să muncească de dimineaţă până seara. Are chişiţa ( partea dintre copită şi încheietură ) foarte scurtă şi urcă uşor pe munte oricât ar fi drumul de prost. În plus, are copita mică şi foarte tare, astfel încât, dacă nu-l scoţi pe drum de piatră, nici nu trebuie să-l potcoveşti. Iarna este o adevărată comoară.
Poate să stea în ger fără nici-o problemă şi nici măcar nu mănâncă mult. De prin februarie-martie scormoneşte prin zăpadă ca să ronţăie verdeţurile care încep să apară. Este calul ideal nu numai din punct de vedere al „dotărilor” fizice, ci şi al „caracterului tolerant”. Un huţul poate fi călărit şi de un copil de 8 ani, iar dacă stăpânul a băut câteva pahare în plus la cârciumă, singura lui grijă trebuie să fie să găsească animalul: de la cârciumă sau de aiurea îl duce calul singur acasă, chiar dacă e mort de beat.
Actele imperiale au salvat herghelia
De când cresc ţăranii din Bucovina astfel de cai şi de unde a apărut huţulul la noi nu este limpede. Se pare că se trage din tarpan, o specie sălbatică de cai răspândită în jurul Mării Negre până la sfârşitul secolului XIX.
Astăzi în România huţul pur-sânge se mai cresc la Herghelia Lucina, o întindere imensă de păşune împădurită situată aproape de graniţa cu Ucraina. În toată lumea există vreo 4.500 de exemplare de huţul, iar dintre aceştia 3.500 sunt însemnaţi cu danga „Lucina”. Herghelia aparţine Regiei Romsilva şi îngrijeşte în prezent 450 de cai.
Herghelia Lucina a fost înfiinţată de austrieci în 1856. Aşa de meticuloşi au fost funcţionarii imperiali în întocmirea actelor încât nici măcar nebunia retrocedărilor din ultimii ani nu a reuşit să clintească o palmă de teren din ce au stabilit austriecii că li se cuvine cailor. De fapt, toate „dotările” hergheliei au fost puse la punct, atunci, cu o precizie de invidiat. Apa vine prin cădere liberă şi nu îngheaţă oricât ar fi gerul de mare, iar grajdurile sunt atât de bine amplasate ca să fie ferite de viscole încât de 150 de ani se reconstruiesc fix pe aceleaşi locuri. Pe lângă aleea principală se mai văd încă pinii despre care legenda spune că ar fi fost plantaţi de Maria Tereza şi un monument închinat colonelului Martin von Herman, cel care a pus bazele recunoaşterii internaţionale a rasei huţulea.
Vânduţi la licitaţie pe maxim 7.300 de lei
Astăzi, în Stud-buk, „biblia cailor”, Herghelia Lucina ocupă locul 1 în ceea ce priveşte performanţele calului huţul crescut aici. Pe lângă faima în rândul cunoscătorilor, Herghelia Lucina nu aduce nici-un profit, ba dimpotrivă, bugetul se închide întotdeauna pe pierderi. Anul trecut, administratorii hergheliei au avut şi ghinion. O alertă de arterită virală, boală fatală pentru cai, le-a blocat vânzările şi i-a silit să treacă iarna cu toţi caii.
„Nu au fost cazuri clinice în Europa, ci doar în SUA. Dar autoritatea sanitar-veterinară de la noi a interzis tranzacţionarea cailor”, spune Dan Liţu, şeful hergheliei. Ca să nu mai hrănească de pomană şi iarna asta 180 de cai care prisosesc hergheliei, administratorii trebuie să-i vândă urgent. Au organizat deja două licitaţii şi au vândut spuma. Au venit geambaşi, majoritate din Ungaria şi Arad, şi au luat ceea ce a fost scump dar bun. Un cal „record” ajunge şi la 7.300 lei. S-au vândut doar o treime din cei scoşi la licitaţie dar Liţu spune că 59 de cai reprezintă o sumă record faţă de vânzarea celorlalte herghelii de la noi. Caii care au rămas vor fi în continuare scoşi la licitaţie iar preţul lor va scădea treptat până vor fi cumpăraţi toţi. „Ultimii îi vor lua probabil cei care pândesc licitaţia ca să se pricopsească cu un huţul ieftin”, oftează Liţu.
Turism de călărie
Ca să-şi mai rotunjească veniturile, Herghelia Lucina ar putea să cocheteze cu turismul. „Tărâmul cailor” pare o bucăţică de rai: 1.770 de hectare de păşune şi pădure aşternute pe dealuri domoale departe de orice urmă de civilizaţie. La herghelie ajungi pe un drum cu vagi urme de asfalt dar nu atât de rău încât să nu poţi să răzbaţi cu o maşină mică. Problema este că de la Câmpulung Moldovenesc până la Lucina, adică vreo 60 de km, din care 30 cu asfalt, nu întâlneşti nici-o pensiune. Pe vremea comuniştilor s-a ridicat un hotel chiar pe terenul hergheliei, dar acesta a ajuns atât de jalnic că mai bine dormi în grajd. Dintr-o toană a tovarăşilor, o bucată din terenul hergheliei ar fi trebuit să devină „pepinieră” pentru un supercartof, un cartof reîntors la origini şi rezistent la dăunătorii contemporani. Supercartoful n-a mai apucat să fie cultivat, dar hotelul a trecut totuşi la un institut de cercetare în agricultură care n-are bani să-l întreţină, dar nici nu se îndură să-l vândă.
Până se va construi un nou hotel sau măcar o pensiune, turiştii s-ar putea bucura de călărie, vara, şi de plimbări cu sania, iarna, dacă vreo pensiune din apropiere ar vrea să închirieze cai. Nu vrea, însă, nici una. Ar mai fi şi posibilitatea ca turiştii, pe cont propriu, să închirieze huţuli. Liţu zice că au fost câţiva care au nimerit din întâmplare la herghelie şi, văzând cât de frumoşi sunt caii şi împrejurimile, au cerut aşa ceva. „Eu n-am avut nimic împotrivă, dar le-am zis că nu am cum să asigur caii. Singura soluţie ca să-i închirieze era să semneze un act prin care se obligau ca, dacă animalul păţeşte ceva pe perioada închirierii, să-l plătească la valoarea de inventar. Când au văzut că un cal costă câteva zeci de milioane de lei vechi, au renunţat”, povesteşte Liţu.
sursa gandul.info
Modificat de kameleonul (acum 15 ani)
|
|
