kameleonul
MEMBRU VIP
 Din: trance world
Inregistrat: acum 18 ani
|
|
Era 26 aprilie 1607 atunci cand trei vase britanice, finantate de Virginia Company of London, acostau pe tarmul estic al Americii de Nord, aducand cu ele primii colonisti englezi in Lumea Noua. Printre cei 107 pasageri care strabatusera Atlanticul, manati de iluzia unui nou inceput, se afla un barbat inlantuit ce isi astepta resemnat executia. Nimeni nu isi imagina atunci ca tocmai el avea sa fie omul care sa schimbe pentru totdeauna fata lumii. Numele sau era John Smith.
Povestea englezului pare, mai degraba, rupta dintr-un roman de aventuri decat din realitatea secolului al XVII-lea. Participant in mai toate razboaiele importante ale vremii, capturat si tinut ca prizonier in inchisori de pe trei continente, vandut ca slav si condamnat la moarte de doua ori, John Smith s-ar regasi, mai repede, in registrele politienesti contemporane lui decat in paginile unui manual de istorie. Si totusi, asa cum a dovedit-o de nenumarate ori, istoria s-a aratat si de aceasta data capricioasa. Nu de putine ori s-a intamplat ca oamenii capabili de acte marete sa faca parte tocmai din aceasta categorie a razvratitilor si rebelilor incurabili, iar cazul de fata nu este, nici pe departe, o exceptie de la regula.
Capitan in oastea lui Mihai Viteazul
Cu siguranta ca atunci cand John Smith se nastea, la 21 iunie 1580, nimeni nu isi putea inchipui ca fiul unei familii de fermieri saraci avea sa devina una din marile figuri ale istoriei.
Dorind probabil sa ii ofere un viitor mai bun decat cel pe care i-l rezerva o viata la ferma, tatal sau il inscria la una dintre cele mai vechi scoli din Anglia, Colegiul de gramatica Edward VI, institutie de invatamant creata inca din 1276. Eforturile parintilor sai nu aveau, insa, sa fie rasplatite. La numai 16 ani, odata cu moartea tatalui, Smith renunta la studii in favoarea unei vieti aventuroase pe mare.
Destinul ii rezervase, insa, multe alte surprize. Nemultumit de cariera de marinar, englezul se inroleaza ca mercenar, la numai 18 ani, in oastea regelui francez Henry al IV-lea, si lupta impotriva spaniolilor in Razboiul de eliberare al Tarilor de Jos. Dupa doar un an, John Smith se reintoarcea pe mare si se angaja pe unul dintre vasele comerciale ce strabateau, la acea vreme, Marea Mediterana. Ca si prima oara, aventura sa pe mare nu avea sa fie una de durata, si asta pentru ca englezul isi oferea din nou serviciile de mercenar, de data aceasta Imperiului Habsburgic, imperiu aflat in plin razboi cu cel Otoman.
Drumul sau se intretaia astfel cu cel al domnitorului valah, capul de lance in campania antiturceasca a marilor puteri europene. Se pare ca, pentru prima data, Smith isi gasise locul, cauza Viteazului fiind una care il impresionase si care ii oferise motive intemeiate sa lupte. De altfel, nici Mihai Viteazul nu a trecut neobservat aportul englezului in bataliile contra turcilor si ii oferea acestuia, la varsta de numai 20 de ani, titlul de capitan in armata sa. Mai mult, Sigismund Bathory il innobila cu titlul de cavaler al Imperiul Habsburgic dupa ce tanarul invingea intr-un duel purtat in fata a mii de osteni, nu mai putin de trei comandanti turci.
Atasamentul lui Smith fata de domnitorul valah se dovedea atat de puternic incat, nici dupa moarte fulgeratoare a lui Mihai Viteazul, el nu renunta sa serveasca interesele valahe. Astfel, anul 1602 il gaseste pe englez in randurile ostenilor lui Radu Serban, luptand alaturi de acesta atat impotriva turcilor cat si impotriva domnitorului moldovean Ieremia Movila.
In acelasi an, John Smith este, insa, ranit si capturat de otomani, ulterior fiind vandut ca sclav unui pasa cu dare de mana. Trimis ca un cadou iubitei nobilului turc, englezul sustine in scrierile sale de mai tarziu, ca reusea sa scape facand-o pe noua sa stapana din Istanbul sa se indragosteasca de el. Aceasta il trimitea in Crimeea pentru a deprinde arta razboiului chiar de la fratele ei, in speranta ca strainul va opta pentru o cariera militara care sa ii permita sa il viziteze ori de cate ori ar fi dorit. Revenit, stapanul sau de drept il purta, insa, pana in Georgia, acolo unde Smith reusea sa il ucida si sa fuga la Moscova.
Satul de razboaie, singurul sau vis era, acum, cel de a reveni in locurile natale, desi drumul de intoacere avea sa il duca prin Lituania, Polonia, Alba Iulia (Transilvania), Constantinopol, nordul Africii si abia apoi Anglia. John Smith nu implinise inca 25 de ani.
Mirajul si pericolele Lumii Noi
Doar doi ani avea sa petreaca englezul in tara sa de bastina, timp suficient pentru a-si crea o reputatie de scandalagiu notoriu. Ramas fara banii primiti in urma campaniilor sale in slujba habsburgilor, John Smith se lasa furat de mirajul oferit de Virginia Company of London, companie sprijinita de regele James I in vederea stabilirii primei colonii engleze in America de Nord. Iluzia unei lumi in care nu exista taxe si legi aspre, o lume in care aurul se gasea din abundenta si unde oricine putea sa reinceapa viata de la zero il incanta pe tanarul de 26 de ani, care se ofera voluntar si chiar primeste acordul familiei regale de a face parte din primul grup de colonisti.
Se pare insa ca vesnicul rebel John Smith si-a respectat reputatia chiar si pe mare, ajungand sa fie inchis la scurt dupa ridicarea ancorei, pentru numeroasele acte de indisciplina si instigare la revolta impotriva liderului expeditiei, capitanul Cristopher Newport. Acesta chiar il condamna la moarte prin spanzurare, sentinta ce urma a fi executata imediat dupa debarcare. Sansa avea sa fie, totusi, de partea rebelului, un document semnat de regina, document ce trebuia deschis doar dupa atingerea destinatiei, il numea pe Smith drept unul dintre liderii expeditiei, spre indignarea capitanului Newport si a celorlalti colonisti.
In frunte cu Smith si cu primul presedinte ales pe teritoriul Americii, capitanul Edward Maria Wingfield, britanicii isi alegeau drept baza pentru viitoare colonie locul ce va ramane in istorie sub numele de Jamestown. Planurile de acasa ale colonistilor nu isi gaseau, insa, acoperire in realitatea americana. Vremea rea, lipsa apei potabile si a hranei, precum si atacurile nativilor amerindieni aproape ca au distrus colonia la numai cateva luni dupa crearea sa.
Poate si datorita faptului ca John Smith nu se numara printre cei mai populari colonisti, el era desemnat de compatriotii sai ca ambasador pentru a negocia cu pieile rosii obtinerea alimentelor necesare pentru traversarea iernii. Era o misiune extrem de dificila, mai ales in fata indienilor care deja simtisera pe pielea lor gloantele si otelul sabiilor conchistadorilor. Si cu toate acestea, pentru Smith avea sa se dovedeasca aventura vietii sale, intamplarea care sa ii asigure un loc in paginile istoriei universale.
Capturat, la scurt timp dupa plecarea din colonie, de catre nativii din tribul Powhatan, trib ce isi luase numele dupa ce al propriului rege, englezul era constient ca sansele sale de supravietuire erau aproape nule. De altfel, regele Powhatan chiar il va condamna la moarte, urmand ca Smith sa fi fost zdrobit de batele nativilor in fata multimii curioase. John sustine insa ca salvarea sa a venit de la fiica preferata a liderului amerindian, Pocahontas, cea care l-a acoperit cu propriul trup, ferindu-l astfel de loviturile aducatoare de moarte.
Este, de altfel cel mai controversat aspect al biografiei lui John Smith, singura relatare a evenimentului fiind facuta chiar de el insusi. Istoricii considera astazi ca, in realitate, englezul a fost supus unui ritual bastinas, ritual prin care nativii se asigurau ca va renaste spiritual devenind unul dintre ei. Cat despre celebra poveste de dragoste dintre Smith si Pocahontas, nici nu poate fi vorba. Surse istorice exacte demonstreaza ca la momentul capturarii englezului, fiica regelui Powhatan, nu avea mai mult de 12 ani. Ea avea sa se marite, in 1614, cu un alt colonist celebru, britanicul John Rolfe, primul englez ce a dezvoltat o afacere viabila cu tutun si, totodata, fondatorul primei familii euro-americane din America de Nord.
John Smith isi petrecea aproape intrega iarna alaturi de amerindieni, uitand, practic de colonisitii infometati ce il credeau, probabil, mort. Englezul se intorcea, insa, si ramanea socat de ceea ce descoperea in Jamestown. Oamenii isi pierdusera orice urma de umanitate, ajungand pana acolo incat consumul cadavrelor, pe fondul foametei puternice ce afecta colonia, sa fie considerat un act normal. Mai mult, Smith era constient de pericolul ce pandea mica asezare improvizata, pericol in fata careia fusese nevoit sa o aduca el insusi. In schimbul hranei necesare supravietuirii in lunile lungi de iarna, britanicul promisese monarhului amerindian ca toti colonistii aveau sa plece odata cu venirea primaverii.
Nu este greu de imaginat furia lui Powhatan in momentul in care a realizat ca fusese tras pe sfoara. Englezii nu aveau de gand sa plece si, mai mult, la cum evoluau lucrurile, urmau sa soseasca si altii. Locuitorii din Jamestown, condusi deja de Smith, aveau de infruntat un atac la scara mare al amerindienilor. Viitorul intregii colonii si totodata al politicii expansioniste britanice depindea, in acel moment, de rezistenta celor circa 40 de supravietuitori din totalul de 107, o misiune practic imposibila in fata localnicilor mult mai numerosi si ale caror atacuri silentioase veneau atunci cand toti se asteptau mai putin.
Si din nou, Pocahontas avea sa fie cea care sa ii salveze pe englezi. Fugind in toiul noptii de langa tatal sau, tanara indianca il avertiza pe Smith de iminenta atacului si ii dadea acestuia informatii vitale despre numarul razboinicilor ce urma sa vina. A fost decizia ce schimba pentru totdeauna cursul istoriei. Condusi de John Smith, englezii ii respingeau pe amerindieni gratie tradarii fiicei lui Powhatan. De altfel, liderul indian isi va renega copilul, exilandu-l in tribul stapanit de fratele sau. Acesta, la randul sau, o vindea pe Pocahontas colonistilor in schimbul unui ceaun de arama.
Greul trecuse pentru colonisti iar primavara aducea si corabiile britanice, incarcate de provizii si de noi aventurieri. Smith primea insa ordinul de a se intoarce in Anglia, acolo unde urma sa ii fie incredintata o flota pe care sa o conduca spre un posibil pasaj catre India. Doar in 1614 avea sa mai revada Smith tarmul Americii, de data aceasta in Massachusetts, in regiunea pe care o va boteza New England. Era, totodata, si ultima sa calatorie spre Lumea Noua. Doar un an mai tarziu, John Smith era capturat de piratii din Insulele Azore, acolo de unde va reusi sa evadeze dupa saptamani intregi de detentie. Intors in Anglia natala, Smith nu-si mai parasea niciodata tara, dedicandu-si restul vietii scrierii memoriilor. Englezul se stingea din viata la 21 iunie 1631, lasand in urma sa noua volume de insemnari si o Lume Noua careia el insusi ii pusese bazele.
sursa descopera.ro
Modificat de kameleonul (acum 16 ani)
|
|
