Forum Romania Inedit
Romania Inedit - Resursa ta de Fun
Lista Forumurilor Pe Tematici
Forum Romania Inedit | Reguli | Inregistrare | Login

POZE FORUM ROMANIA INEDIT

Nu sunteti logat.
Nou pe simpatie:
lovely_pink Profile
Femeie
25 ani
Bucuresti
cauta Barbat
25 - 48 ani
Forum Romania Inedit / Poze inedite - Original photos / Idei pentru fotografie Moderat de Crizzu, Silva
Autor
Mesaj Pagini: 1
Aerts
MEMBRU VIP

Inregistrat: acum 16 ani
Sper ca acest post sa-si aibe locul aici. In cazul in care ma insel, scuze si va rog sa-l mutati (stergeti).
Incerc si sper sa fie utile urmatoarele:


1. Combinatii de culori


Atentie! Ideile prezentate mai jos nu sunt retete, sunt doar idei.
Acest articol se adreseaza acelor fotografi care au obiceiul de a combina culori, si mai ales acelora care fotografiaza „prea color”.
Cercul culorilor:

                               Albastru


                Purpuriu                                             Albastru verzui               
                                           



                  Roşu                                                    Verde

                                Galben

In ceea ce priveste combinatiile de doua culori, cel mai bine se potrivesc culorile plasate la distante mari sau la distante mici. In primul caz (cand punem laolalta 2 culori plasate la distanta mare una de cealalta) putem sa vorbim despre contrast (de culori). Daca ne uitam pe cercul culorilor, asta inseamna albastru cu galben, purpuriu cu verde sau rosu cu albastru verzui. Contrast se mai poate crea si intre culori calde (rosu, oranj, galben) si culori reci (albastru, violet, verde). De exemplu combinatia verde-rosu este deosebit de placuta.
De obicei compozitiile cu contrast dau dinamism, tensiune imaginii, pe cand cele cu armonie sugereaza liniste, calm.
Cand combinam 2 culori apropiate putem sa vorbim de armonie (de culori). In aceasta categorie putem sa incadram fotografiile cu mai multe nuante ale aceleiasi culori, sau imperecheri de culori calde sau reci.
Culori care sunt placute separat, tind sa fie placute si in combinatii. In general rosu si albastru sunt culorile care plac cel mai mult, pe cand galben si portocaliu cel mai putin. Daca se mareste stralucirea si/sau saturatia unei culori ea place si mai mult, acest lucru fiind adevarat si in cazul combinatiilor.



2. Zapada


”Am citit multe articole despre fotografierea iernii. Ideile de baza care-ti sunt sugerate de astfel de articole sunt: sa-ti ţii bateriile de rezerva la cald, sa ai grija sa nu sufli pe obiectiv sau in vizor, sa ai manusi de genul X, sa ai grija ca zapada inseala exponometrul, timpul de expunere sa nu fie mai scurt decat 1/500, ca mecanica merge greu la frig etc. Mai putin despre continutul imaginilor...
Eu lucrez cel mai mult în color. Imi plac mai ales acele fotografii color care tind spre monocromie. (Apropo, v-ati gandit vreodata ca in color se pot reda mai multe nuante de gri decat in alb-negru?) Peisajele cu zapada imi plac poate din cauza ca sunt aproape monocrome.
In natura putem intalni mai multe combinatii monocrome cu zapada, de exemplu verde închis, murdar (brazi) cu alb, maro inchis (copaci, pamant) cu alb, galben murdar (plante uscate, fan) cu alb etc. Albul desigur este zapada.
Monocromia insă nu este de ajuns ca o imagine să fie frumoasa. Un ritm sau un subiect bine plasat care rupe ritmul poate ajuta mult.
Daca acest subiect are o culoare remarcanta, poate să se foloseasca de "monotonia" ritmului monocrom pentru a se evidenţia.
Trebuie sa precizez ca aceasta ambianta monocroma se poate surprinde cel mai bine cu zapada proaspat cazuta, care inca nu s-a topit sau n-a cazut de pe crengi, acoperisuri. Lumina difuza accentueaza senzatia de pastel, incercati sa fotografiati cu cerul innorat. O idee: daca nu aveti un subiect color in imagine, puteti foarte usor sa colorati voi un subiect la prelucrarea fotografiei. Colorarea se poate face cu calculatorul pe imaginea digitala, ori cu carioca sau vopseaua de retus pe hartie. Desigur, aceasta metoda poate provoca protestele acelora care pretind ca fotografia trebuie sa redea adevarul si se mandresc ca la ei creatia se termina cu apasarea declansatorului. Eu va propun sa incercati colorarea in fotografiile cu zapada, dar nu exageraţi! Folositi doar o singura culoare! Si nu uitati ca imaginea buna are doar o singura tema! Daca v-ati plictisit sa fotografiati in lumina difuza, trebuie sa aveti norocul sa prindeti o zi cu soare. Fiind iarna (presupun), soarele n-o sa se ridice prea sus, orele bune pentru fotografiere inmultindu-se. Lumina venind mai tot timpul lateral, umbrele vor fi lungi, si cateodată foarte frumoase. Folositi-le!
Cand soarele straluceste, contrastul dintre zonele de zapada luminata si punctele inchise vor fi mari. Din cauza luminii puternice (soarele se reflecta pe zapada) nu se obisnuieste a se folosi filme mai sensibile care ar avea o toleranta mai mare. De aceea cele mai multe imagini de acest tip pe care le puteti vedea se compun doar din alb si negru (daca nu apar si decolorari).
Caderea zapezii este un fenomen frumos, dar care poate fi redat mai greu în fotografie. Dacă vreti ca intr-adevar sa se vada pe imagine că ninge, aveti nevoie de 2 lucruri: o ninsoare abundenta, cu fulgi mari si un fundal mai inchis pe care să se vada fulgii.
Daca vreti sa fotografiati ninsoare, dar ea refuza sa apara puteti folosi o tehnica care produce senzatia ninsorii, de exemplu granulatia mare a filmului. Pentru asta se pot folosi filme cu sensibilitate si granulaţie mare (ex. film Kodak TMAX 3200). Desigur, nu trebuie sa uitati ca o fotografie nu va fi buna doar pentru ca ninge pe ea.
Topirea zapezii este iarasi un fenomen frumos, dar care se lasa mult mai greu fotografiat decat caderea ei. Cel mai spectaculos fenomen (după părerea mea) care se produce la topirea zapezilor este ca se formeaza dungi unde se scurge apa si se aduna mizeria.
Cand am vazut dungile de acest tip pe o imagine de-a lui Mihai Moiceanu acum 3 ani, credeam ca-i un truc. O regulă de baza a compozitiei spune ca liniile conduc ochiul. Daca ajungeti primavara in zone cu zapada mare, uitati-va dupa dungi!
Este interesant sa vedem relatia omului cu zapada. Neaua este necaz pentru unii, prilej de bucurie pentru altii. Este interesant sa vedem cum lupta oamenii si animalele cu zapada mare, dar si aerul destins al unei partide de saniuta sau a unei batai cu bulgari de zapada poate constitui o tema buna pentru fotografie."




Daca prezinta interes, pot continua cu:
-Lumina in fotografie
-Cum poate un peisaj sa devina o fotografie deosebita
-Profunzimea de camp
... etc


_______________________________________
Oricat de jos s-ar duce dolarul, apleaca-te si ia-l!

pus acum 16 ani
   
un american
MEMBRU VIP

Din: ...dragoste
Inregistrat: acum 17 ani


_______________________________________
De ce sa fiu normal intr-o lume nebuna ...

pus acum 16 ani
   
bogy_bv
Membru Senior

Din: Bosnia
Inregistrat: acum 18 ani
da da mai continua...l chiar ma intereseaza

pus acum 16 ani
   
Aerts
MEMBRU VIP

Inregistrat: acum 16 ani
3. Cum poate un peisaj sa devina o fotografie deosebita?


Cateva sugestii:

"a. Culoarea. Prezenta culorilor este probabil cel mai bun indiciu ca potentialul pentru fotografiere este foarte bun. Rosul este culoarea cea mai placuta ochiului uman. Daca reusesti sa gasesti aceasta culoare, sau o nuanta in natura, chiar si in pete de mici dimensiuni, aranjeaza-ti trepiedul si pregateste aparatul de fotografiat. Daca mai acorzi si ceva atentie plasarii acestor pete colorate in imagine, reusita fotografiei este foarte posibila.
b. Norii. Aproape nimic nu ma entuziasmeaza mai mult in fotografierea unui peisaj decat prezenta unor nori cu forme deosebite. Cel mai bine se prezinta formatiunile noroase de deasupra orizontului, din apropierea zonei din peisaj vizate. La apus sau rasarit, aceste formatiuni pot capata culori absolut extraordinare. Formatiunile noroase pot crea un centru de interes dinamic si complementar care poate conferi forta centrului de interes din fotografie. Norii pot fi foarte folositori atunci cand fotografiezi in orele "negre" ale zilei, adica în jurul amiezii. Ei pot fi pusi la treaba sa difuzeze lumina destul de aspra in acest moment al zilei, sau pot fi utilizati la intarirea ideii din fotografie.
c. Calmul. Pentru fotograful de peisaj, o atmosfera calma, lipsita de vant, poate ajuta uneori foarte mult. Vantul afecteaza florile, frunzele, copacii, iarba, lacurile si bazinele cu apa. Daca te gandesti sa combini un film de rezolutie mare, cateva filtre, o diafragma mica pentru a beneficia de hyperfocala si o lumina placuta de apus, care crezi ca iti va fi timpul de expunere? De cele mai multe ori, raspunsul va fi 1/10-1/15. Fotografiezi "din mana" peisajul pe care nu vei mai ajunge sa il revezi prea curand? Probabil ca este mai prudent sa folosesti un trepied si, de preferinta, unul bun. Apoi iti tii rasuflarea si te rogi ca "mama Natura" sa facă la fel. Si apesi pe declansator in momentul in care vantul pare sa se odihneasca pentru o clipita...
d. Vremea. De cate ori am auzit ca "azi nu fac poze pentru ca ploua..."? Vremea rea poate fi vreme foarte buna pentru fotografiat. Ceata, pacla, ninsoarea, ploaia pot conferi unor peisaje cotidiene o putere si un impact nebanuit.
e. Pozitia geografica. De cate ori este posibil, incearca sa te plasezi fie la nord, fie (mai ales) la sud de peisajul pe care doresti sa il fotografiezi. De ce? Pentru ca asa vei beneficia de lumina laterala. La ce este buna lumina laterala? Mai intai aceasta lumina accentueaza relieful si texturile, formele si umbrele. In plus, lumina laterala permite si folosirea optima a unui filtru polarizant.
f. Primul plan. Cele mai bune peisaje sunt, de obicei, cele care au un prim plan puternic. Copaci, tufe, pietre, smocuri de iarba sau de muschi, dune de nisip, flori, aproape orice poate fi folosit pentru producerea unei adancimi deosebite în imagine. Un astfel de amanunt poate da o iluzie de tridimensionalitate foarte importanta pentru impactul imaginii.
g. Reflexiile. Apele linistite ofera ocazii perfecte pentru realizarea de fotografii in oglinda. Acest efect poate fi folosit pentru a dubla frumusetea unui peisaj. Dar daca doresti sa faci astfel de imagini, trebuie sa fii pregatit sa te uzi la picioare. Aceste sugestii sunt... doar sugestii, dar care ar putea ajuta la imbunatatirea imaginilor. Succes."

Ovidiu Moise



4. Lumina este esenta oricarei fotografii

"Tehnici de utilizare a luminii in natura. Pentru ca o imagine sa existe, sunt trei elemente pe care un fotograf trebuie sa le înteleaga: lumina, compozitia si subiectul. Subiectul unei imagini este direct legat de scopul imaginii. Plasarea subiectului in cadru este critica pentru realizarea unei compozitii reusite. Dar lumina este cea care va face sau va desface o fotografie.
Fara lumina, o imagine nu ar putea fi înregistrata pe film. Iar "Fotografie" înseamna in cele din urma "a scrie cu lumina"... va puteti imagina ceva mai sublim?...
Ceea ce am invatat de-a lungul anilor este ca la fiecare imagine se potriveste o anumita lumina. Daca lumina nu este buna, fotografia nu va fi reusita. Un subiect excelent, cu o compozitie buna, vazut intr-o lumina plata, cenusie si plictisitoare, va duce negresit la o imagine plata, cenusie si plictisitoare. Pe de alta parte, un subiect de zi cu zi, cu o compozitie decenta, intr-o lumina radianta si dramatica va duce la o imagine care se va regasi in fisierul meu de reusite.

Lumina din fata (in ochi). Este lumina pentru incepatori, cand soarele lumineaza fata subiectului peste umarul fotografului, oferind uniformitate. Va amintiti de zilele in care un unchi aseza intreaga familie frumos in plin soare cu lumina in ochi? Si toti se strambau, deh, este greu sa stai cu ochii deschisi, sa zambesti si sa dai bine in poza, cu lumina soarelui in ochi...
Umbrele sunt minime, din cauza luminii plate. In lumina aceasta este destul de usor de lucrat, dar rezultatele nu vor fi prea bune. Nu exista adancime, texturile sunt ca si inexistente, detaliile sunt sterse.
In fotografia de natura, lumina din fata isi are avantajele si dezavantajele ei, dar pentru un fotograf de peisaj, este de cele mai multe ori un dezastru. Scena nu are nici o dimensiune, nu are dinamism, este stearsa, ceea ce reprezinta defecte importante pentru dramatismul unei imagini.
Pe de alta parte, multi fotografi de animale salbatice prefera lumina din fata. Desi nu va produce cel mai impresionant efect, poate, in schimb, prezenta animalul la întreaga lui maretie, cu toate detaliile. In toata perfectiunea si splendoarea lui.
Lumina din faţă poate fi un aliat în câteva alte circumstanţe: fiecare faţetă a subiectului este iluminată, în acest fel oferindu-se o cantitate maximă de informaţie. Spre exemplu, fotografii de arhitectură pot reda toate detaliile unei clădiri.
Lumina din fata este o buna sursa de exercitiu pentru fotografii începatori. Sa obtii expuneri corecte este destul de usor, caci exista putine umbre sau zone luminate puternic, care sa poata pacali sistemul de masurare al camerei. Aceasta lumina este in general utilizabila, dar nu este o idee buna sa te bazezi numai pe ea.

Lumina din spate (contre-jour, "in lentila". Aici intram deja in alte chestiuni... Cu lumina din spate se pot obtine rezultate cat se poate de dramatice. Forma se poate reda ca umbra sau inconjurata de o corola luminoasa. Acest tip de lumina poate da rezultate exceptionale. Perfect, si atunci de ce sa nu utilizezi lumina din spate tot timpul? In principal, pentru ca este greu de stapanit. Trebuie sa te descurci inconjurat de probleme de tip flare, expunere dificila, contrast crescut...
Cea mai buna metoda de a trata lumina din spate este de a folosi un spotmetru. Daca aparatul de fotografiat pe care il folosesti nu are asa ceva, trebuie sa te apropii si să faci o citire a luminii în zona cea mai critica, pe care sa o folosesti mai apoi ca valoare a expunerii, cu sau fara corectie, dupa cum doresti sa exprimi subiectul...
Ce banal! Ce simplu este! Unde sunt problemele majore de care spuneai? - veti întreba. Mda, dar acum ca ai expunerea corecta pentru subiect, fundalul este probabil complet sters... Subiectul tau arata perfect, dar din tot restul imaginii nu se vede nimic, totul este alb si indescifrabil... daca lucrezi pe negativ color, se poate realiza o printare cu mascare si alte trucuri fotografice, iar ceva din detaliile din fundal pot fi recuperate. Daca folosesti dia, problema este mult mai distrugatoare, din cauza plajei de expunere mult mai redusa. Filmele dia accepta o plaja de contrast mult mai mica. Greselile de expunere costa si, de obicei, nu pot fi recuperate.
Eh, dar nu trebuie sa disperi. Exista solutii... Cel mai simplu este sa te apropii de subiect, sa elimini cat mai mult din fundal din imagine. Dacă poti muta subiectul, pune-l intr-o zona in care fundalul distrage cat mai putin atentia. De exemplu, fundalurile mai inchise la culoare sau cele care pot fi scoase din focus merg destul de bine.
Pentru un rezultat mai “PRO” (-fesional), se poate folosi un reflector. In afara de efectul asupra subiectului, trebuie luat in calcul si efectul asupra imaginii tale: oricine te vede cu reflectoarele, va zice: “e clar că asta este profesionist, jos caciula...”. Reflectoarele (suprafete reflectorizante colorate in general in alb - pentru o lumina mai blanda, argintiu - pentru o lumina mai dura, sau auriu - pentru o lumina mai calda) nu fac decat sa redirectioneze lumina soarelui (sau lumina principala) spre subiect. In acest fel simplu, cu mai multa lumina pe subiect, va fi mai usor de echilibrat imaginea, pastrandu-se in acelasi timp dinamismul luminii din spate.
Flash-ul Fill-in poate de asemenea da o nuanţa profesională imaginii. In zilele noastre, cand pana si aparatele “point-and-shoot” beneficiază de posibilitatea de fill-in, aceasta modalitate este usor de folosit si da rezultate foarte bune. Dar si aici exista ceva probleme. Lumina directa de la flash este destul de dura. Dar se poate utiliza un reflector de dimensiuni mai mici pentru flash... Indiferent de modificare, cu TTL vei avea lumina corecta necesara unei expuneri bune.
O alta problema: flare. Adica cerculetele sau hexagoanele luminoase care apar pe imagine atunci cand fotografiezi cu sursa de lumina in fata (geometria flare-ului este data de forma diafragmei). Plus pierderea contrastului in imagine. Uneori este interesant, dar nu prea des. Asa ca este o idee bună sa blochezi lumina directa în lentila, fie cu un parasolar, fie cu mana, fie cu altceva.
Se poate fotografia mai orisice cu lumina din spate. Dar de un dramatism special sunt siluetele. Este simplu, masoara lumina de pe fundal si expune pentru valoarea obtinuta.

Lumina laterala. Accentueaza tridimensionalitatea subiectului: forma, textura, umbre, toate devin mai evidente. Apar culmi si vai de lumina si umbra. Adancimea subiectului creste prin alternarea acestor mici zone de contrast.
Daca folosesti soarele ca sursa principala de lumina laterala, trebuie sa fotografiezi fie la apus, fie la rasarit. In studio, in schimb, este la latitudinea ta cum pozitionezi luminile si subiectul.
Lumina laterala poate fi folosita pentru a separa un subiect de fundal. Acest truc poate face dintr-o imagine de duzina o fotografie castigatoare.

Lumina blanda (soft). Este nondirectionala si produce un efect de invaluire a subiectului. Nu exista lumini si umbre prea puternice, asa ca nu se pierd detalii. In exterior, aceasta lumina caracterizeaza zilele luminoase, dar cu cer acoperit, sau zonele cu umbra uniforma. In interior, acelasi efect poate fi obtinut cu ajutorul unei cutii de lumina, a unei umbrele, sau prin reflectarea luminii pe un tavan sau perete/panou alb.
Florile si oamenii sunt doua subiecte care sunt favorizate de lumina blanda. Umbrele urate de sub nas si ochi sunt ca si inexistente. Pentru flori, toate detaliile pot fi redate cu rezultate excelente în lumina blanda din zilele noroase. In lumina soarelui, contrastul este de obicei prea mare ca sa poata fi redat corect de pelicula, iar un flash ar da destul de multa lumina brutala.
In studio, pentru portrete, fotografii copiază conditiile cu lumina blanda, care te ajuta mult la expunere si nu accentueaza ridurile si liniile.

Concluzie. In functie de subiect, trebuie invatat cum sa utilizezi lumina pentru a obtine rezultatele pe care le doreşti.
Si mai ales, trebuie sa poti recunoaste acele situatii cu totul speciale, care ofera ceva extraordinar. Pentru mine, acestea vor fi intotdeauna asociate cu lumina portocalie reflectata de peretii lui Navajo Canyon. Aproape ca puteai atinge lumina... "

Ovidiu Moise

Modificat de Aerts (acum 16 ani)


_______________________________________
Oricat de jos s-ar duce dolarul, apleaca-te si ia-l!

pus acum 16 ani
   
impulsiv
Membru Puf

Din: Bucuresti
Inregistrat: acum 17 ani
Foarte interesant! Merci pentru informatii.

_______________________________________
Gandirea multa, greseala asteapta!

pus acum 16 ani
   
Pagini: 1  

Mergi la