kameleonul
MEMBRU VIP
 Din: trance world
Inregistrat: acum 18 ani
|
|
Cei doi termeni ai titlului au o semnificaţie unanim acceptată, dar eronată. Materializarea ar trebui să definească fenomenul în urma căruia se crează materie. Adică o cantitate de substanţă vizibilă şi academic palpabilă, cu proprietăţi fizice şi chimice atestate: densitate, volum, culoare, gust, miros, ph etc.
În dematerializare substanţa ar trebui să ia calea inversă, adică să dispară, să se neantizeze. Să rămână doar credibilă fiind invizibilă, incoloră, inodoră, insipidă, rafinată, dispersată adică imperceptibilă.
Eroarea a devenit acum clară. Ce se întâmplă la dematerializare? Se trece din domeniul atestat de fizică în cel susţinut de mistică.
În realitate duetul materializare-dematerializare trebuie înlocuit cu altă expresie. Aceea de schimbare a stării de agregare [150,(33)].
Un spectru restrâns al categoriei extrem de largi a definiţiei de energie. Deci o subcategorie a energiei se defineşte în mod uzual prin termenul de materie. Unde începe şi unde se termină materia? Ce defineşte apariţia şi dispariţia materiei, deci dematerializarea?
Principiul I al termodinamicii ne obligă să acceptăm o transformare fără pierderi chiar şi în cazul dematerializării. Mai bine zis dematerializarea nu poate fi definită decât ca o transformare fără pierderi de la o calitate la alta.
În stările de agregare solidă, lichidă, gazoasă energia (materia) nu se defineşte în mod uzual prin lungime de undă, frecvenţă, ci prin parametri fizici menţionaţi anterior densitate, duritate, volum, temperatură, culoare, gust etc.
După aceste precizări va fi uşor de înţeles şi acceptat faptul că dematerializarea înseamnă o schimbare a caracteristicilor fizice materiei: densitate, volum, culoare, gust, miros, ph în energie ce poate fi definită doar prin lungime de undă, frecvenţa de vibraţie, amplitudinea undei.
Omul practică în viaţa cotidiană o seamă de schimbări într-un sens sau în altul pe scara generală a frecvenţelor.
Vorbirea, adică emisia de sunete articulate în cuvinte şi fraze este un prim exemplu de ipostază în care omul face o transformare a energiei mentale de care dispune în energie sonoră, audio. Ca dovadă, vorbitul este o îndeletnicire obositoare cu consum însemnat de energie. Când un om vorbeşte prea încet starea sa este echivalată cu epuizarea fizică şi i se dă hrană.
Chiar şi atunci când au forţe depline undele sonore ale vocii omeneşti nu pot străbate mai mult de 150 de metri şi sunt amortizate.
Drumul invers, atunci când auzim un mesaj transmis de un partener, echivalează cu transformarea în sens invers a energiei acustice. Despre dispozitivele necesare modulării-demodulării vom discuta mai jos.
Încă o formă de emisie energetică pe care omul o practică aproape fără să ştie este energia emisă prin privire, de ochi (101). Privirea poartă o mare cantitate de energie şi chiar transmite o sumă de sugestii reflectând atitudinea sau natura gândurilor ce se produc în mintea emitentului. Din acest motiv se spune despre ochi că reflectă cel mai fidel starea de spirit a omului.
Este acceptat de lumea ştiinţifică faptul că privirea reprezintă calea preponderentă prin care omul primeşte stimuli de la mediul înconjurător (cca80%). În ce priveşte sensul invers, ochiul-emitent energetic, părerile sunt mult mai precaute şi pe bună dreptate. Mijloacele noastre de cuantificare şi percepţie a energiilor de tip radiaţie sunt mai precare chiar decât ale animalelor.
Din anul 1876 când A.G. Bell a inventat telefonul, distanţa de 150 de metri la care poate fi auzită vocea unui om puternic, a crescut necontenit. După ce planeta a fost împânzită cu stâlpi şi fire, canale şi cabluri s-a comis pasul hotărâtor spre undele radio.
Energia, buna dispoziţie a crainicului dar mai ales textul sunt transformate de laringe în voce, preluată de microfon, transformată în undă electromagnetică, aşezată pe o undă purtătoare, transmisă în eter, captată de un satelit geostaţionar, retransmisă pentru ascultătorii de la antipozi, recepţionată de o antenă, despachetată de unda purtătoare şi trecută printr-un difuzor. Oriunde ne-am afla, pe Pământ, pe Lună, acasă, pe Everest vocea crainicului ne ajunge în urechi. Ce spune a devenit neesenţial. Importantă este teletransmisia.
Cu o tehnologie mai rafinată, dar cu curajul succesului audio, aparatul de filmat s-a metamorfozat în cameră de luat vederi, imaginea a fost digitizată şi transformată într-un şir de date, transpuse tot pe o undă purtătoare. Pachetul pleacă în eter şi conţine componenta audio şi componenta video. Poate fi recepţionat de oricine are o antenă şi a plătit taxele ca să privească, apoi urmează operaţiunea inversă de separare a undei purtătoare. Semnalul util este preluat într-o instalaţie complicată cu care se recompune imaginea iniţială, evident după ce se mai achită o taxă de decodare. Instalaţia este complicată dar rapidă, fluxul de imagine derulându-se la receptor cu o întârziere imperceptibilă, practic sincron cu evenimentul captat. Dacă tot s-a făcut transmisia ar fi păcat să se piardă ceva şi se face o înregistrare. Ea va servi posterităţii, dar până atunci poate fi folosită în orice scop, în funcţie de conţinut.
Pe noi ne interesează însă starea de agregare a informaţiei. Acum e arhivată, un fel de conservă, deci are altă stare de agregare, este din nou materializată cu alţi parametri, alte proprietăţi, altă undă purtătoare de fapt un suport tehnic, un disc, o bandă magnetică, sau un Compact Disc. Pentru a fi reînvigorată informaţia arhivată trebuie trecută prin instalaţii speciale de redare. Deci informaţia, poate reînvia oriunde este o astfel de instalaţie. Şi astfel se îmbină plăcutul cu utilul. Adică arta, ştiinţa, cultura, muzica cu comercialul şi prosperitatea.
Transferul de mesaje este de fapt transport de energie, altfel spus teleportare a unei categorii de unde. Pentru început unde audio, apoi video. Omenirea nu putea începe testele de teleportare cu un escortor de 1200 de tone, cu 130 de oameni la bord, cum a procedat Einstein la Philadelphia în 1943! De altfel testul a fost pe deplin edificator, drept pentru care nu s-au mai înregistrat recidive. Să lăsăm lucrurile aşa cum sunt, pentru că în anul 2000 un grup de savanţi japonezi au anunţat cu mare satisfacţie şi modestie teleportarea unui foton. Deci în cele din urmă adevărul va ajunge deasupra, adică şi la noi.
Pentru a ieşi la suprafaţă adevărul trebuie să parcurgă întotdeauna un lung lanţ de conexiuni între indivizi diferiţi. Similar, stabilirea unor conexiuni între neuronii aceluiaşi individ înseamnă aducere aminte.
Când vom învăţa să percepem tot ce ne compune, ne determină şi ne înconjoară ca pe o interferenţă de vibraţii, vom reuşi să înţelegem versatilitatea, funcţionalitatea şi complexitatea mediului în care trăim. Dacă acceptam că tot ce ne înconjoară este materie, adică energie, adică undă, vom admite că orice transport de energie este începutul operaţiei de teleportare. Oricum terminologia domeniului va trebui drastic raţionalizată.
Epoca informaticii a netezit rapid şi trainic drumul înţelegerii în masă a mesageriei cu trenuri de biţi, compunerea şi descompunerea datelor pentru teletransmisie, deci în neuronii informaticienilor conexiunile se pot produce fără cusur. Astfel faxul a ajuns un aparat electrocasnic.
Un domeniu care practică deja dematerializarea-teleportarea-materializarea este tipărirea ziarelor. Marile publicaţii, cu tiraje importante, ce trebuie dispersate pe teritorii largi se realizează după următoarea procedură: Redacţia pregăteşte ziarul în integralitatea lui; la tipar se imprimă doar tirajul necesar pe plan local; ziarul este transmis apoi pe cale electronică la mii de kilometri depărtare, unde se reconverteşte în forma materială cerută de rotativă şi se tipăresc tirajele necesare. A fost evitată manipularea cantităţii aferente de hârtie şi mai ales timpul de transport. Tehnologia permite deci apariţia aceluiaşi ziar la ora brackfast-ului pe oricare din fusele orare ale planetei. Cititori să aibă!
Aparatele fotografice şi camerele video digitale au redus durata procesului de la reporter la cititor la nivel de secunde, dacă se introduce în circuit şi un satelit de telecomunicaţii.
În circuitul manipulării este cuprinsă informaţia, datele, imaginile. Ele sunt forme de energie, deci de materie.
Pe de altă parte biologia a progresat în paralel, adică tocmai la timp, pentru a descoperi ce este esenţial atunci când trebuie transmis un mesaj genetic în cele două componente ale sale, transmisia la distanţă sau transmisia peste timp: ADNul. Să vedem în ce stadiu se află manipularea materiei vii.
Premisa succesului unei teletransmisii este conciziunea mesajului. Aceasta este calitatea esenţială a ADNului. Este expresia optimizată a caracterelor de structură şi funcţionalitate a unei alcătuiri biologice, coletul de ştafetă ideal.
Veriga întârziată este constituită de decodoare, modulatoare şi demodulatoare. În acustică trecerea de la undă electromagnetică la undă sonoră se face prin ansamblul bobină, miez de fier, membrană. În video după pregătirea semnalului pentru transmisie lucrează antenele emiţătoare, unda electromagnetică obţinută este direcţionată spre receptor. Acolo demodularea presupune un proces invers, iar vizualizarea se produce prin exploatarea calităţii de luminescenţă ale unor substanţe.
Un tren de biţi (90) dirijat (deflectat) pe orizontală şi verticală aprind pentru un scurt timp stratul depus pe ecran spre a crea imaginile purtate de semnal. De 50-80 de ori pe secundă fiecare pixel de ecran este refrişat cu o nouă stare aprins sau stins. Astfel noi urmărim cu sufletul la gură de emoţie cum steroizii lucrează pe scheletul lui Rambo şi cum duşmanii lui de moarte îşi primesc pumnii uneori vizibil aşteptaţi. Fiecare pumn dat înseamnă miliarde de biţi vehiculaţi.
Dacă receptorul este color totul se multiplică cu trei. Semnalul, spotul electronic, straturile fosforescente. Trei, de le Sfânta Treieme, care acum înseamnă culorile fundamentale albastru, verde, roşu. Preţul plătit a fost multă vreme expunerea frontală la radiaţia tunului catodic din televizor care după ce impresionează ecranul ne străbate şi trupul creind interferenţe nedorite. Evident atacul se recepţionează prin chakre.
Dacă vi se pare complicat, gândiţi-vă că aşa funcţionează şi ochiul, şi că la unele şcoli aceste lucruri se învaţă cu temeinicie. La unele. Telespectatorul nu trebuie să cunoască schema electronică a receptorului său, după cum nici locatarului de la etajul treizeci nu i se cere să ştie schema cinematică a liftului cu care ajunge în apartamentul său. Pe această cale învăţăm ce înseamnă încrederea, pentru a putea admite apoi şi ce spune preotul, credinţa.
Transmisia se face practic în timp real, dar când se pune problema stocării informaţiei transmise, atunci ne dăm seama că dificultatea este enormă. Capacitatea de înmagazinare pune acum probleme. Ştim cu toţii că o bandă magnetică video înmagazinează cam două ore de transmisie. Deci mesajul transmis şi în special cel înregistrat, trebuie să fi cât se poate de concis.
Din alt unghi, să analizăm ce e mai rentabil să transportăm (teleportăm) un stejar de 100 de ani sau o ghindă? Ambele alternative au avantaje şi dezavantaje uşor de intuit. Dar analizaţi în ipoteza în care timpul nu ne presează.
Ce este mai rentabil, pentru că în ultimă instanţă totul se reduce la rentabilitate, să teleportăm un om sau o celulă? În acest caz coletul optim ar fi gigantica moleculă a ADNului uman structurată, după cum se ştie deja, în 46 de cromozomi, alcătuiţi din cca 30000 de formaţiuni numite gene, pe baza unui lanţ de aproape trei miliarde de litere chimice A, C, G, T (adelină, citozină, guanină, timidină ) , care sunt fiecare la rândul lor catene proteice.
Scanarea şi digitizarea unei astfel de structuri nu ar mai fi o problemă insurmontabilă, de vreme ce harta genomului uman este configurată, adică se cunoaşte poziţia fiecărui component. Transmiterea în sine a informaţiei, e un lucru uzual. Mai dificil ar fi ca după recompunerea celulelor, cu cromozomii lor, cu zecile de mii de gene, cu miliardele de ansambluri proteice, în deplină concordanţă cu harta ADN şi vârsta subiectului, la final rezultatul să-şi vorbească încă limba maternă.
Dacă vi se pare prea complicat să încercăm să rezolvăm altă problemă. Un turboreactor are cca un milion de repere. Fiecare în parte are o compoziţie chimică, o structură, o configuraţie fizică, adică un proiect. Toate acestea sunt tabelabile, desenabile, descifrabile deci şi teleportabile. Chiar şi prin fax. La receptor fabrica respectivă, atestată în prealabil şi cu licenţele achitate, va putea după descifrarea proiectelor să înceapă materializarea lor, producţia. Dacă totul merge bine, şi nu s-au amestecat hackerii, la final avionul va cere cherosen şi va zbura.
Soluţia transtemporară este practicată altfel. Piramidele au conservat milenii, seminţe de cereale, iar mumiile neviolate ar fi trebuit să conserve celulele faraonului anonim care după rehidratare să poată fi relansate la viaţă.
Teleportarea la mică distanţă este de asemenea uzuală atunci când nu se interpun bariere prezervative sau când se preferă fertilizările artificiale. Mai rămân două probleme: optimizarea dimensională a coletulul şi mesageria cosmică la mare depărtare.
În privinţa coletului avem de plătit daune la dreptul de autor al creatorului pentru păcatele hibridării repetate şi inconştiente la care ne-am dedat, ceea ce a umflat dimensiunea ADNului. Rafinarea genetică este pentru pământeni o problemă prohibită. Oricum tehnica şi realizarea ei ar însemna iezere de foc pentru care nu primesc autorizaţie de funcţionare decât îngerii.
Dacă pe pământ oamenii au pus la punct sisteme de poştă pneumatică mai mult ca sigur că se poate lucra şi cu poştă în vid cosmic. Mesageria prin meteoriţi sau asteroizi ar rezolva cel puţin pentru o perioadă necesităţile imediate. Decodoarele în această situaţie ar fi supele oceanice. În alt plan populaţiile de născătoare, protejate prin legile antihărţuire sexuală ar fi aliniate la start. Când apar incidente se trimit mesageri, la vedere sau sub acoperire. Ei aduc materialul săditor în termose cu termen de garanţie (107).
Desigur orice sistem am pune noi oamenii la cale, în raport cu cel demiurgic, ar avea alura unui motor care porneşte la manivelă, pe lângă altul ce răspunde la telecomenzi. Dar poate am fost lasaţi doar să demonstrăm că se poate...
Modificat de kameleonul (acum 16 ani)
|
|
