Forum Romania Inedit
Romania Inedit - Resursa ta de Fun
Lista Forumurilor Pe Tematici
Forum Romania Inedit | Reguli | Inregistrare | Login

POZE FORUM ROMANIA INEDIT

Nu sunteti logat.
Nou pe simpatie:
Profil bruneta99
Femeie
25 ani
Satu Mare
cauta Barbat
25 - 50 ani
Forum Romania Inedit / Full Games / [request] Anno 1503 Moderat de maharet
Autor
Mesaj Pagini: 1
Saw
Moderator

Din: Audiobooks Section
Inregistrat: acum 17 ani
[request] Anno 1503





Pentru cine n-a jucat prima parte, principiul dupa care functioneaza Anno 1503 este simplu: avand la inceput o corabie sau mai multe trebuie sa intemeiezi pe cel putin o insula de pe harta o mica asezare ce, cu pricepere si mai ales rabdare, se poate transforma intr-un oras prosper. Demult n-am mai inalnit un joc care sa imi puna atat de mult rabdarea la incercare. Nu, nu ma refer la grafica caruia in general nu am ce sa ii reprosez. Dimpotriva, desi este o combinatie de 3D si 2D, adica cerinte de sistem relativ mici, Anno 1503 este unul dintre putinele jocuri aparute in ultima vreme care efectiv iti incanta ochii. Apa, terenul, cladirile si unitatile, toate sunt zugravite in culori vii care te ajuta sa le deosebesti unele de altele si care doar dupa o perioada foarte lunga de timp, cel putin opt-noua ore de joc, ajung sa iti oboseasca privirea. Uneori, gradul de detaliu este asa de mare incat poti vedea chiar si crapaturi in peretii unor case acoperiti de plante agatatoare. Singurul lucru pe care il reprosez este numarul mic de animatii al corabiilor.      Nu, nu este vorba nici de aspectul sonor. Muzica este destul de variata si se schimba in functie de ceea ce faci, de zona in care te uiti, iar cei care au jucat si prima parte vor redescoperi anumite melodii, ce-i drept putin modificate. Daca veti juca la viteza normala, veti fi pur si simplu izbit de o avalansa de sunete, de la murmurul continuu al locuitorilor tai, mugetul vacilor, bubuitul tunurilor pana la galopul cailor sau ciripitul pasarilor.



Trebuie sa ai o mare rabdare privind modul in care se dezvolta economia, iar prosperitatea unui oras nu este deloc un tel usor de atins. In Anno 1503 exista cinci grade de dezvoltare economica determinate de cele cinci categorii sociale din care pot face parte locuitorii unei asezari: pioneers, settlers, citizens, merchants si aristocrats, grade care se reflecta in aspectul caselor. Fiecare etapa necesita in primul rand materiale de constructii: lemn, piatra, unelte sau marmura. Dintre acestea, cele mai importate sunt uneltele fara de care nu puteti ajunge la stadiul de settlers care este faza critica a jocului, deoarece din acest moment veti incepe sa aveti cu adevarat profit. Astfel, indiferent ca jucati campania single-player sau unul din scenariile cu care vine jocul, va trebui, dupa ce ati asigurat un necesar de lemne si mancare, sa construiti cat mai repede ore mine, small ore smelter si smith.      In al doilea rand, fiecare grad de dezvoltare economica necesita construirea unor anumite cladiri in a caror raza, indiferent de ce tip sunt, trebuie sa se afle casele pentru ca acestea sa evolueze. Cele mai importante sunt taverna (apetitul colonistilor pentru alcool este impresionant), scoala si market stalls. Spre deosebire de Anno 1602, la scoala veti putea face o serie de cercetari militare si economice grupate relativ arborescent ce necesita o anumita cantitate de knowledge points. Aceasta cantitate este limitata si se reface si variaza in functie de numarul locuitorilor, de existenta unei universitati si biblioteci si de stadiul economic.           S-a eliminat sistemul de taxe si s-au introdus market stalls ce constituie cea mai importanta modalitate de a obtine profit, a doua fiind comertul. Fata de Caesar III, vanzatorul nu trebuie sa se plimbe pentru a isi vinde produsele, ci invers. Locuitorii, in functie de necesitati, trebuie sa se deplaseze pana la aceste tarabe pentru a cumpara produsele respective, la fel cum trebuie sa se deplaseze, de exemplu, pana la biserica pentru a se ruga. O alta deosebire fata de jocul celor de la Impression Games este ca market stalls nu au o raza de actiune, ele pot fi asezate oriunde, insa aprovizionarea si implicit obtinerea unui profit se va face cu o viteza mica.



In al treilea rand, fiecare grad de dezvoltare economica necesita aprovizionarea locuitorilor cu anumite tipuri de marfuri ce variaza de la mirodenii si tutun pana la bijuterii si vinuri. Ele sunt obtinute prin intermediul minelor, fermelor sau al atelierelor. In cazul fermelor ale caror produse nu este necesar sa fie prelucrate, cum ar fi mirodenia sau plantele medicinale, trebuie construit un drum pana la ele, cu conditia ca acesta sa duca exact in usa cladirii respective. Productivitatea fermelor este data de trei factori: de tipul terenului (recolta va fi zero in cazul unei plantatii de tutun construita pe o insula pe care nu poate fi cultivata aceasta planta sau productia de lana va fi foarte redusa daca nu lasati spatiu in jurul fermelor de oi), de frecventa secetelor si de existenta unei fantani. Chiar si in situatia in care veti avea o ferma cu productivitate 100%, aceasta va creste daca veti construi o fantana care diminueaza substantial efectele secetei.      In cazul produselor ce trebuie prelucrate, pentru o productivitate maxima, trebuie construit atelierul corespunzator in a carui raza vor intra fermele respective, caz in care nu va trebui sa trageti drum pana la ele de la warehouse sau marketplace, ci doar pana la atelier.



Si aici, ca si in prima parte, un rol important il are modul in care grupati cladirile ce fac parte din acelasi lant economic al unui produs, precum si raportul cantitativ dintre cele cu ajutorul carora se obtine un produs primar si cele care il prelucreaza. De exemplu, raportul optim dintre hops farms si brewery este de 3 la 2, iar pentru a obtine silk cloth trebuie sa construiti indigo plantation, dye works si doua silk plantations. Productivitatea mai poate fi influentata de modernizarea anumitor cladiri caracterizate prin raportul dintre materiile prime intrate si produsele iesite, precum si de viteza cu care sunt procesate. Din pacate, unele cladiri veche trebuie daramate pentru a putea fi construite unele noi, ceea ce implica, pe langa costul de operare mai mare, si un consum suplimentar de materii prime.      Consumul suplimentar de materii prime apare si atunci cand casele revin la forma initiala in care erau, daca ati reusit sa reasigurati cantitatea necesara de produse aferente gradului de dezvoltare economica respectiva. Profitul se calculeaza relativ usor: el se obtine scazand veniturile rezultate de pe urma exporturilor si ale produselor vandute la market stalls din costurile totale de productie si mentinere ale cladirilor si unitatilor militare si cheltuielile provenite ca urmare a importurilor
In general, desi jocul ofera patru trepte de viteza, este indicat sa parcurgeti o misiune la viteza normala sau chiar si mai mica, mai ales cand trebuie sa fiti in trei locuri deodata in acelasi moment. Pe de alta parte, viteza maxima a jocului poate fi uneori prea lenta. De asemenea, daca balanta de cheltuieli si venituri devine negativa, puteti opri productia anumitor cladiri sau le puteti chiar demola, caci in Anno 1503 unele bunuri pot fi produse in doua moduri, dar si o cladire poate produce doua bunuri, simultan sau alternativ. Este indicat insa ca aceste ajustari sa se faca pentru perioade mici de timp pentru a va asigura o aprovizionare, chiar si intermitenta, pe masura cerintelor locuitorilor. Cum acest lucru nu va ajuta de cele mai multe ori, este recomandat sa salvati des, astfel incat sa puteti relua jocul din momentul in care va puteti redresa concret economia. Acesta este testul care va poate pune rabdarea la grea incercare si care va poate determina sa abandonati jocul sau sa continuati cu mai multa indarjire. Din cauza numarului mare de cladiri, produse si servicii, va veti confrunta foarte des, fata de seria Settlers de exemplu, cu situatii in care nu va veti putea da imediat seama ce anume merge prost, de ce nu aveti o economie robusta.



Dificultatea jocului este accentuata de latura militara. Spre deosebire de prima parte, in Anno 1503 luptele au o mult mai mare insemnatate, iar pentru a sustine un numar mare de vase de lupta sau de unitati va trebui sa aveti permanent un profit substantial. Una din cele mai importante unitati este cercetasul. In Anno 1602, pentru a afla ce tipuri de minereuri are o insula, era suficient sa apropiati nava de margine si sa apasati pe o icoana. Aici, lucrurile sunt ceva mai complicate, caci trebuie sa aveti debarcati cercetasul si sa il trimiteti pana in apropierea muntilor. Totodata, el este folositor si in situatiile in care veti face comert cu civilizatiile primitive (azteci, mongoli, eschimosi) care nu au warehouse. De asemenea, el poate construi un marketplace chiar peste cel al inamicului aflat in acel moment in ruine si nu daramat complet, ceea ce sporeste latura tactica a jocului.      Cum nu exista modul multiplayer - un patch in acest sens, dar si un addon, sunt asteptate in viitorul nu prea indepartat, singurul inamic cu care va confruntati este AI-ul. El este invins in momentul in care i-ati distrus toate warehouse-urile si marketplace-urile. Desi in misiunile single-player are de la inceput cladirile construite in asa fel incat obtine profit, el nu triseaza. De exemplu, distrugerea plantatiilor de mirodenii si a celor de tutun, va duce destul de repede la o erodare a economiei sale. I-ati demolat fortareata? Nu va mai putea scoate cavaleri, lancieri sau spadasini. Totodata, stie cand sa se retraga in timpul luptelor navale si stie deseori sa te atace cu unitatile care fac cel mai mult damage unitatilor tale.      Pe de alta parte, nu stie sa traga foc concentrat sau sa atace mai intati unitatea sau nava ta cea mai avariata. De asemenea, aproape toate bataliile le-am castigat cu ajutorul navelor si catapultelor. Metoda e simpla: se elimina toate corabiile si unitatile inamice de pe mal cu ajutorul tunurilor navelor tale, apoi se debarca cateva catapulte cu care se ataca cladirile adversarului. In acel moment, AI-ul va incerca sa iti distruga cat mai rapid catapultele aducand unitati din interiorul insulei. Se suie catapultele inapoi in corabii si se decimeaza din nou cu tunurile trupele inamice, caci AI-ul rareori le va indeparta din bataia tunurilor. Singura situatie mai dificila este atunci cand va aduce si el catapulte, insa si atunci, daca jucati la viteza foarte mica, puteti avea pierderi foarte reduse. Se coboara catapultele si, cum au tras in unitatile inamice, cum se suie inapoi in corabie. Astfel adversarul va lovi in gol. In virtutea aceleiasi inertii a AI-ului, se repeta miscarea pana la decimarea lor completa.
Marile probleme le veti avea insa cu unitatile proprii. Avem aici multe optiuni intalnite intr-un RTS clasic: putem grupa unitatile in echipe, se pot selecta trupele de acelasi tip cu dublu-click, se poate seta rally points, precum si agresivitatea soldatilor, iar unele unitati castiga experienta devenind astfel mai rezistente si mai eficiente. Mai mult, exista si medici, catapultele si tunurile se pot recupera, iar viteza navelor nu este data numai de tipul lor ce influenteaza numarul de tunuri, marimea cargoului si a numarului de locuri disponibile pentru unitati, dar si de gradul de avariere: o nava foarte avariata se va misca cu viteza melcului.      In schimb, te poti trezi ca unitatile ti-au ramas efectiv blocate in apa sau intre stanci neputandu-le misca orice ai face, nu exista optiunea de patrulare, iar pathfinding-ul este uneori incredibil de prost. Pe langa faptul ca soldatii au mari dificultati in parcurge distanta cea mai scurta dintre doua puncte din cauza ca, de exemplu, macelarul nu stie sa le acorde prioritate, ei au prostul obicei de a incerca intotdeauna sa mearga pe drum care, desi fie el si pietruit, nu influenteaza deloc viteza de deplasare. Si cum drumurile de cele mai multe ori sunt dispuse in asa fel incat determina unitatile tale sa faca cel mai lung ocol posibil si cum nu iti poti permite sa ai o armata mare, este lesne de inteles ca pathfinding-ul va poate cauza numeroase momente de maxima frustrare. Speram ca un viitor patch sa rezolve aceste probleme.
Si totusi, Anno 1503 are pentru majoritatea jucatorilor acel ceva care te face sa pierzi notiunea timpului si nu ma refer la momentele in care totul evolueaza greoi. Pe mine m-a tinut in fata monitorului mai bine de doua saptamani, timp in care am terminat campania single-player si o parte din scenarii si cu siguranta il voi mai juca cel putin pana la aparitia modului multiplayer. Pentru a prelungi viata jocului, Sunflowers au scos un scenariu - sigur vor mai urma si altele, iar pe pagina oficiala, prin intermediul salvarilor, jucatorii se pot ajuta intre ei sau se pot lauda cu cele mai populate orase sprijinite de o economie profitabila.      In general, daca facem abstractie de problemele cu pathfinding-ul, Anno 1503: The New World este un joc bun care, desi nu aduce nimic nou genului in care se incadreaza, demonstreaza inca o data meticulozitatea, atentia la detaliu a germanilor.


More info:

Code:

http://www.gamespot.com/pc/strategy/1503adthenewworld/index.html

Cerinţe de sistem:
CPU 1Ghz, 256 Mb Ram, 3D video card with 16 Mb DirectX 8.1 compliant



Code:

CD1
http://rapidshare.com/files/25730129/1503_A.D._The_New_World_CD1.nrg.001 
http://rapidshare.com/files/26013813/1503_A.D._The_New_World_CD1.nrg.002 
http://rapidshare.com/files/25893983/1503_A.D._The_New_World_CD1.nrg.003 
http://rapidshare.com/files/25905021/1503_A.D._The_New_World_CD1.nrg.004 
http://rapidshare.com/files/25923293/1503_A.D._The_New_World_CD1.nrg.005 
http://rapidshare.com/files/25944351/1503_A.D._The_New_World_CD1.nrg.006 
http://rapidshare.com/files/25978088/1503_A.D._The_New_World_CD1.nrg.007 
http://rapidshare.com/files/26019496/1503_A.D._The_New_World_CD1.nrg.008 

CD2
http://rapidshare.com/files/26087366/1503_A.D._The_New_World_CD2.nrg.001 
http://rapidshare.com/files/26108749/1503_A.D._The_New_World_CD2.nrg.002 
http://rapidshare.com/files/26131679/1503_A.D._The_New_World_CD2.nrg.003 
http://rapidshare.com/files/26159021/1503_A.D._The_New_World_CD2.nrg.004 
http://rapidshare.com/files/26181267/1503_A.D._The_New_World_CD2.nrg.005

[not my upload]


_______________________________________


pus acum 16 ani
   
Pagini: 1  

Mergi la