Forum Romania Inedit
Romania Inedit - Resursa ta de Fun
|
Lista Forumurilor Pe Tematici
|
Forum Romania Inedit | Reguli | Inregistrare | Login
POZE FORUM ROMANIA INEDIT
Nu sunteti logat.
|
Nou pe simpatie:
simona2000 25 ani
 | Femeie
25 ani
Galati
cauta Barbat
25 - 53 ani |
|
|
Ra
Pe lista neagra
Inregistrat: acum 19 ani
|
|
Meserii mortale
An după an, generaţie după generaţie, tinerii din Alaska pornesc, pe ape periculoase, la pescuit de crab, care este un exemplu suprem de meserie extremă. Răsplata este uriaşă: carnea de crab se numără printre cele mai căutate delicatese din lume. La fel de ridicat este însă şi preţul uman, cu o rată de 100% accidentări şi decese în rândul pescarilor, în fiecare săptămână.
Dar ce anume îi pune în mişcare pe aceşti oameni? De ce îşi riscă viaţa zi de zi, când acasă îi aşteaptă familiile? Şi care sunt consecinţele, pentru cei care trăiesc atât de des 'la limită'? Discovery studiază efectele psihologice ale slujbelor extreme şi află că nu întotdeauna oamenii sunt motivaţi de bani.
17.8KB
|
|
| pus acum 18 ani |
|
|
Ra
Pe lista neagra
Inregistrat: acum 19 ani
|
|
Recompense şi riscuri
ÃŽn fiecare an, în octombrie, 250 ambarcaţiuni se adună în Golful Olandez din Alaska, aşteptând anunţul prin radio care le-ar putea pecetlui soarta. Ei sunt pescarii de crab, care încearcă să prindă unul dintre cele mai râvnite premii ale oceanului - crabul imperial, una dintre cele mai căutate delicatese din America de Nord. Recompensa unui sezon de succes poate fi imensă. ÃŽn 2004, ambarcaţiunile din Alaska au prins 6,8 milioane kg de crabi, valorând 65,8 milioane USD. Pe o ambarcaţiune de succes, un pescar poate câştiga până la 100.000 USD în numai cinci zile de muncă.
Dar şi riscurile sunt imense. Pescarii de pretutindeni au cea mai periculoasă meserie de pe planetă. ÃŽn Europa, un pescar riscă de 50 de ori mai mult să moară, prin comparaţie cu orice altă profesie - o statistică oglindită în fiecare ţară în care ambarcaţiunile ies în larg, să caute hrană pentru populaţie. Condiţiile meteo extreme din larg îi pun pe aceşti oameni în pericol aproape permanent: înec, hipotermie şi accidentări grave din cauza năvoadelor, frânghiilor şi echipamentului greu. Pe măsură ce populaţia de peşte şi fructe de mare scade, pescarii trebuie să se îndepărteze tot mai mult de casă, în speranţa că îşi vor umple totuşi congelatoarele, adesea expunându-se săptămâni la rând celor mai dure condiţii meteo de pe glob.
Pescarii de crab imperial din Alaska se confruntă cu cele mai mari riscuri. Sezonul lor de pescuit este scurt - uneori poate dura doar 4 zile, însă rareori ţine mai mult de 12 zile. Dar în aceste câteva zile nebuneşti, ei trebuie să se confrunte cu valuri de 12 metri, vânturi de până la 128 km/h şi cu riscul permanent de a fi loviţi de o capcană pentru crabi, un vas cu greutatea de 318 kg, care se leagănă. Turele de 20 de ore sunt la ordinea zilei, de obicei în temperaturi sub 0 grade Celsius, pe punţi alunecoase, care se înclină permanent, în unghiuri periculoase. Aproape toţi pescarii de crab din Alaska se întorc la ţărm cu răni: mâini sau degete zdrobite, coaste rupte, mâini sau picioare fracturate. Iar în cele mai grave accidente, oamenii mor: peste 80% dintre ei se îneacă, măturaţi de pe punte de valurile cumplite.
Aceste poveşti nu se întâmplă doar în Alaska. Pretutindeni în oceanele reci ale lumii, pescarii înfruntă aceste condiţii de lucru inimaginabil de dificile. Cât despre căpitanii de vas, ei trăiesc aceste riscuri în paralel cu ameninţarea economică permanentă la adresa vieţii lor. Ambarcaţiunile capabile să reziste în condiţiile unui ocean sălbatic, la temperaturi scăzute, costă milioane de dolari pentru a fi construite şi necesită mii de dolari pe an pentru a fi întreţinute. ÃŽnainte ca o ambarcaţiune să înceapă să aducă profit, trebuie să îşi plătească reparaţiile, piesele de schimb, combustibilul, hrana oamenilor, momeala şi gheaţa cu care să congeleze prada. Năvoadele şi capcanele, instrumentele de bază ale pescuitului, pot costa doar ele câteva mii de dolari şi sunt adesea pierdute în larg.
|
|
| pus acum 18 ani |
|
|
Ra
Pe lista neagra
Inregistrat: acum 19 ani
|
|
Recompense tot mai mici
Supertensionaţi, căpitanii trebuie să pescuiască suficient cât să îşi acopere costurile - un motiv pentru care în multe ţări, regulamentele de sănătate şi siguranţă sunt adesea ignorate, în încercarea disperată de a profita de fiecare minut petrecut pe mare. O călătorie de succes poate scoate banii pe un an pentru căpitan şi echipaj, dar o călătorie eşuată - sau, în cazul pescarilor de crabi din Alaska, o singură zi proastă - poate pune în pericol mijloacele de trai ale tuturor celor aflaţi la bord. Căpitanii sunt siliţi să îşi asume mai multe riscuri şi să îşi solicite echipajele într-un mod mai dur, uneori cu rezultate tragice.
Zilele proaste pe mare apar tot mai des pretutindeni, căci pescuitul în exces face ca multe specii să intre în declin. Unele, de pildă codul, au fost urmărite până în pragul dispariţiei, în multe zone ale oceanului din emisfera nordică, în timp ce alte specii, de exemplu tonul cu înotătoare albastre, devin tot mai rare la nivel mondial. Câteva dintre cele mai mari industrii ale pescuitului comercial din lume sunt în pragul colapsului, silind guvernele să impună noi regulamente şi noi restricţii pentru pescari: sezoane mai scurte, cote şi dimensiuni mai mici, care să interzică pescuitul sau păstrarea peştilor mai mici. Iar pescarii de crab din Alaska nu constituie în nici un fel o excepţie.
De ani de zile, pescuitul este urmărit cu stricteţe de Departamentul pentru Pescuit şi Vânat din Alaska. Acesta stabileşte lungimea sezonului, în funcţie de populaţia anuală de crabi şi de condiţiile de reproducere. Anunţul prin radio făcut anual de Departament, pentru toate ambarcaţiunile din Golful Olandez, stabileşte lungimea exactă a acestei curse contra cronometru, care poate să îmbogăţească sau să ucidă oameni. Cu cât sezonul este mai scurt, cu atât mai disperată este goana după pradă - un factor pe care mulţi îl consideră vinovat pentru rata accidentărilor şi deceselor în rândul pescarilor de crab.
|
|
| pus acum 18 ani |
|
|
Ra
Pe lista neagra
Inregistrat: acum 19 ani
|
|
Siguranţa
Problema siguranţei este atât de mare, încât va fi abolită, în sfârşit, limita de timp a sezonului. După acest an, pescarii de crab din Alaska vor opera într-un sistem de cotă sezonieră, care va fi independent de timp. Se estimează că acest sistem va salva vieţi şi va proteja pescarii împotriva accidentelor cumplite care se produceau în cursa neobosită contra cronometru. Căpitanii vor putea decide exact când să pescuiască, evitând condiţiile meteo foarte dificile, deşi natura sezonieră a pescuitului îi va împiedica să fie vreodată complet la adăpost împotriva ravagiilor produse de vânt şi valuri. Pescarii de crab veterani numesc acest an 'ultimul rodeo' - ultima lor confruntare cu condiţiile periculoase, nebuneşti, care au definit decenii la rând industria pescuitului de crab.
Dacă pescarii sunt mai în siguranţă, este posibil ca şi populaţia de crabi să aibă de câştigat. Autorităţile speră că se vor pierde în larg mai puţine echipamente, ceea ce va însemna mai mult decât simplul cost financiar al acestora. Aceste "capcane-fantomă" ajungeau până la 50 de bucăţi pe kilometru pătrat, în anumite zone. Ele prindeau şi ucideau la fel de mulţi crabi, anual, ca şi pescarii înşişi. Dacă pescarii au mai mult timp, prada va fi manevrată mai atent, deci exemplarele mai tinere şi femelele, care trebuie aruncate din nou în mare, vor fi mai puţin afectate. 'Ultimul rodeo' ar putea fi sfârşitul unei epoci pentru pescari, dar, cu puţin noroc, ar putea fi începutul unei noi epoci, mult mai ecologice, pentru una dintre cele mai minunate ramuri ale industriei piscicole mondial.
|
|
| pus acum 18 ani |
|
|
Ra
Pe lista neagra
Inregistrat: acum 19 ani
|
|
Motivaţia
Toată lumea crede că există un singur motiv pentru care oamenii acceptă slujbe extreme: banii. Psihologul Shane Pressey, partener la Human Qualities, a studiat gândirea altor profesionişti ai extremelor - campionii curselor de motociclete - şi a descoperit că nu este vorba doar de bani.
Human Qualities studiază competitivitatea, independenţa, ambiţia şi dorinţa de aplauze (şi alte recompense). Deloc surprinzător, motocicliştii au înregistrat punctaj mare la competitivitate - nu iei o curbă cu 190 km/h dacă nu vrei să învingi. Mai interesant este însă că au obţinut multe puncte şi la categoria 'nevoia de varietate'. Poate că aceşti oameni dependenţi de adrenalină se plictisesc foarte uşor şi simt nevoia să îşi asume riscuri absurde, doar ca să rămână interesaţi de ceea ce fac? Nevoia continuă de schimbare şi interesul ar putea fi factori de motivare esenţiali pentru oamenii care optează pentru asemenea profesii extreme.
Factorul de independenţă este de asemenea important: sentimentul că eşti stăpân pe propriul destin. Fie că eşti în larg, pe o barcă de pescuit, fie că mergi pe motocicletă, trebuie să te bizui în primul şi în primul rând pe tine însuţi, pentru a fi în siguranţă. Studiul Human Quality dezvăluie că independenţa este o caracteristică esenţială. Dacă te bizui prea mult pe alţii, există întotdeauna riscul să fii dezamăgit, iar în profesiile extreme, marja de eroare acceptabilă este nulă.
Un alt factor-cheie important în acceptarea unei meserii extreme este optimismul. Studiul arată că oamenii care îşi aleg asemenea meserii sunt foarte optimişti. Nu este vorba de atitudinea oarbă a unui idiot, gen "zâmbeşte mereu", ci de un sistem de convingeri adânc înrădăcinat, referitor la ceea ce provoacă evenimente bune sau rele. Cei care îşi aleg profesii extreme consideră că au noroc sau că şi-l pot crea. După cum a spus celebrul Thomas Jefferson: "Văd că am tot mai mult noroc, pe măsură ce muncesc tot mai mult."
ÃŽn fine, să nu desconsiderăm complet banii. Dacă aţi putea să câştigaţi milioane de dolari în câteva ore, apoi să petreceţi câteva săptămâni în spital, evident că aţi fi tentaţi şi dv. Acest gen de obiectivitate, acolo unde este vorba de durere, e mai uşor de înţeles dacă ştim că cei implicaţi în activităţi cu cifră octanică ridicată, de exemplu jochei sau motociclişti, au învăţat să îşi "stingă" durerea. ÃŽn anumite cazuri, ei îşi educă trupul să devină inconştient înainte de a se lovi de un zid de anvelope sau de a fi călcat în picioare de un cal în galop. Trebuie să recunoaştem că ne-am dori cu toţii să putem face aşa ceva!
|
|
| pus acum 18 ani |
|
|
Ra
Pe lista neagra
Inregistrat: acum 19 ani
|
|
Strategii de adaptare
Când te gândeşti la agitaţia unei profesii extreme, care ţi-ar putea aduce profituri uriaşe şi care te face să trăieşti pe muchie de cuţit, e uşor să uiţi că aceşti oameni trebuie să facă faţă unui stres şi unor presiuni enorme. Oare cum reuşesc să facă faţă? Există vreun mecanism pe care noi, muritorii de rând, l-am putea deprinde, pentru a ne ajuta să facem faţă stresului şi presiunilor vieţii de zi cu zi?
Primul şi poate cel mai important punct de reţinut este că aceşti oameni sunt bine pregătiţi să facă faţă stresului. Doar oamenii cu înclinaţie către asemenea activităţi le vor aborda, iar aceştia sunt un tip cu totul deosebit de oameni, spune Edna Agbarha - Director de Management al Talentelor, la compania Right Coutts, care se ocupă de consultanţă în domeniul managementului:
"Aceşti oameni sunt, cel mai probabil, personaje extrovertite, care trebuie să fie tot timpul stimulate de forţe exterioare. Adesea, ei sunt mai puţin dispuşi să lucreze în echipă, preferă să acţioneze pe cont propriu şi sunt foarte ambiţioşi. Se poate spune că nu sunt genul de oameni cărora să le placă rutina."
Aceşti oameni par să aibă nevoie de agitaţie doar ca să se menţină în priză. Se poate spune că se simt în viaţă doar dacă se confruntă cu riscul de a muri.
Psihologia ca disciplină a identificat numeroase modalităţi prin care oamenii pot face faţă condiţiilor de traumă sau stres. Acestea variază de la "negare" - faza în care o persoană neagă că un eveniment s-ar fi produs - până la "compartimentare" - faza în care o persoană pur şi simplu separă diferite segmente ale vieţii sale în diferite "compartimente", pentru a le putea face faţă. Este dificil, de exemplu, să ne imaginăm că un pescar de crab care vine acasă, după ce a ieşit în largul oceanului, în bătaia unui vânt de forţă opt, ar avea aceeaşi atitudine faţă de nevastă şi copii pe care a avut-o în larg. El va lăsa acel comportament deoparte şi va încerca să îl uite.
O altă explicaţie pentru oamenii care rezistă în meseriile extreme ar putea fi atitudinea faţă de slujbă. Gareth English, Senior Consultant pentru OPP, o companie de consultanţă de business, ne explică: "Deşi pentru mulţi aceste meserii periculoase par mult prea terifiante, cei care le practică le consideră adesea mai mult incitante decât stresante. Alţii reuşesc să facă faţă presiunilor datorită sprijinului pe care îl primesc de la prieteni, familie, clienţi sau colegi. Pentru pompieri, de exemplu, faptul că ştiu că pot schimba situaţia contribuie la estomparea stresului."
Apar două noi motive care trebuie subliniate aici. Unul este că oamenii care practică meserii extreme pot pune în balanţă pericolul la care se expun cu binele făcut societăţii - de pildă, pompierii sau poliţiştii. Un alt motiv este chiar mai interesant şi reia ideea enunţată anterior de Edna Agbarha: probabil că aceşti oameni nu consideră că au o meserie periculoasă, ci una incitantă; nu sunt nervoşi, ci entuziaşti. ÃŽn mod sigur, cu toţii putem învăţa din asta. Trebuie să fie extraordinar să poţi transforma energia nervoasă în înflăcărare şi încântare.
|
|
| pus acum 18 ani |
|
