Ra
Pe lista neagra
Inregistrat: acum 19 ani
|
|
Atmosfera Emisiile industriale amplifică efectul de seră şi contribuie la producerea fenomenului de încălzire globală.
Planeta noastră a suferit un proces de încălzire treptată de la ultima Eră Glaciară, care s-a încheiat în urmă cu 10.000 de ani. ÃŽn ultimii 100 ani, temperatura a crescut de două ori mai rapid, iar consecinţele ar putea fi devastatoare.
Şi, ca şi cum acest fenomen nu ar fi fost în sine suficient de alarmant, toate recordurile în materie de temperaturi înalte s-au produs în ultimul deceniu. Experţii previzionează acum că temperaturile vor creşte cu până la 6°C în următorul secol, o creştere care ar putea avea consecinţe devastatoare.
Termenii "încălzire globală" şi "efect de seră" au ajuns pe prima pagină a ziarelor abia în anii 1980. Experţii în protecţia mediului care lucrau în Hawaii au descoperit că, în perioada 1959-1983, cantitatea de dioxid de carbon din atmosferă crescuse cu 8 %. Oamenii de ştiinţă au stabilit că gazele nocive produse de maşini, fabrici, uzine şi activităţi agricole erau principala cauză a acestei probleme. Cu toate acestea, atât fenomenul de încălzire globală, cât şi efectul de seră sunt esenţiale pentru ca viaţa să existe pe Pământ.
Când Soarele încălzeşte Pământul, anumite gaze din atmosferă se comportă precum pereţii de sticlă ai unei sere: reţin căldura şi astfel menţin planeta la o temperatură suficient de ridicată pentru a întreţine viaţa. Fără acestea, am fi cufundaţi într-un frig cumplit, la -18°C. Problema apare însă atunci când modificări subtile perturbă acest echilibru.
Concentraţiile tot mai ridicate de vapori de apă, metan şi dioxid de carbon afectează starea mediului înconjurător. Cunoscute sub numele de "gaze de seră", aceste gaze, acumulate în cantităţi tot mai mari, izolează practic Pământul şi nu mai permit eliminarea căldurii. Astfel, temperaturile ajung să se ridice îngrijorător, la nivel mondial.
|
|