mariusica27
Pe lista neagra
Inregistrat: acum 16 ani
|
|
DOI VECINI 1959 DVD
mariusica27 a scris:
Doi Vecini DVDRip
Descriere: Bucureşti, perioada interbelică. Într-un cartier patriarhal, o clădire impozantă adăposteşte două apartamente, locuite de familiile unui avocat şi a unui ofiţer. Între cele două doamne există o “teribilă” inamiciţie, ceea ce determină ca toată suflarea imobilului să se afle în stare de beligeranţă, până la nivelul servitorilor şi animalelor de companie. Gata de luptă, cele două tabere hotărăsc confruntarea. În noaptea din ajun, capii celor două familii întocmesc strategii cumplite de luptă, acţiuni nemiloase de pedepsire a inamicului. Dar, când cei doi domni ajung faţă în faţă... realizează stupiditatea situaţiei şi... leagă o amiciţie de toată frumuseţea. Totul se termină într-o concordie deplină, ca în schiţele lui Caragiale. Doamnele fac schimb de sărutări şi bezele. Domnii, de îmbrăţişări afabile, priviri complice. Cei mai fericiţi beneficiari sunt însă servitoarea şi ordonanţa, liberi să-şi declare amorul mocnit şi interzis de stăpâni atâta vreme... Colecţia: Geo Saizescu Interpreţi: Nineta Gusti - soţia avocatului Theodorescu-Fălciu, Grigore Vasiliu-Birlic - avocatul M.Theodorescu-Fălciu, Paul Manu - Marinică, fiul soţilor Theodorescu-Fălciu, Ion Lucian - locotenent I.G.Petrescu, Carmen Stănescu - soţia locotenentului I.G.Petrescu, Cristina Rădulescu - Bebe, fiica soţilor Petrescu, Aurel Cioranu – Dumitru, Mitzura Arghezi - Mariţa, Dumitru Furdui - olteanul Autori: Un film de Geo Saizescu, după o schiţă de TUDOR ARGHEZI Adaptare cinematografică de GEO SAIZESCU Regizori: Geo Saizescu
Detalii DVDRip: Audio: MPEG-1 Layer 3 48000Hz 320 kb/s tot , Joint Stereo CBR Codec video: XviD Video bitrate: 5557 kbps Rezoluţie: 720 x 544 Sursa: DVD 4:3 Durata: 33:14.120 Mărime: 1.36GB
bibescu - File inactive - 01.04.2011
...
http://i44.tinypic.com/2d9d0z5.jpg http://i44.tinypic.com/40pp5.jpg http://i44.tinypic.com/eqwhau.jpg http://i39.tinypic.com/21jprw5.jpg http://i44.tinypic.com/xr2oj.jpg |
Modificat de mariusica27 (acum 15 ani)
|
|