În anul 1982, François Mitterrand, proaspăt ales preşedintele Franţei, este pus faţă în faţă cu Nicolae Ceauşescu, dictatorul român, prin intermediul unei poveşti de spionaj demnă de un roman poliţist. Un conflict în plin Război Rece, o luptă dusă în culise de către serviciile secrete ale celor două state, DST, respectiv redutabila Securitate.
În luna ianuarie 1982, Ceauşescu îi cere unuia dintre agenţii săi să asasineze la Paris doi disidenţi, pe scriitorii Virgil Tănase şi Paul Goma, ambii cetăţeni francezi. Însă acest agent al Securităţii, Matei Haiducu, cunoscut drept Matthieu Forestier, s-a dus la DST.
Serviciile franceze au elaborat atunci una dintre cele mai incredibile operaţiuni din Războiul Rece. Acestea l-au răpit pe Virgil Tănase pentru a se crede că agentul şi-a îndeplinit misiunea. Preşedintele Mitterrand, fiind la curent cu actul de manipulare, s-a exprimat public, lăsând să se creadă autenticitatea răpirii şi anulându-şi vizita de stat prevăzută în România.
Conform surselor DST, toată operaţiunea avea ca scop obligarea şefului Securităţii, generalul Plesita, de a se refugia în Franţa. Însă planul a eşuat din cauza unei scurgeri de informaţii în presă iniţiată de Jean-Louis Debré, pe vremea aceea judecător de instrucţie.
Pentru a se apăra, agentul secret şi cele două potenţiale victime au organizat o conferinţă de presă şi au dezvăluit cazul. În prezent, putem da o altă interpretare evenimentelor din 1982. Există posibilitatea ca implicarea atât de fermă a lui François Mitterrand să fi avut şi o altă motivaţie decât simpla protejare a unui disident. O motivaţie mult mai strâns legată de politica internă franceză.
