Coriolanus, de William Shakespeare, ultimul spectacol montat de către Ducu Darie, un spectacol testament.
„Este necesar în România să se revină la teatrul politic, pentru că nu este numai o formă de protest, ci și o formă de conştientizare a ceea ce ni se întâmplă. E un adevăr aparent banal pe lângă care trecem, când vorbim de teatru sau de Shakespeare, că teatrul e oglinda vremurilor. Iată că e o oglindă destul de mare și de precisă”, afirma Alexandru Darie.
Cu o distribuţie de 70 de actori, „Coriolanus” pune în prim plan lupta pentru putere a personajului principal, precum şi sfârşitul tragic al acestuia, pe altarul ambiţiei şi al grandomaniei. Din distribuţie fac parte, printre alţii, Şerban Pavlu, Radu Amzulescu, Ana Ioana Macaria, Dan Bădărău, Camelia Maxim, Simona Pop, Ionel Mihăilescu, Gheorghe Ifrim, Romeo Pop, Antoaneta Cojocaru, Adrian Drăgănescu, Constantin Dogioiu, Elias Ferkin.