o poveste interbelică după un scenariu de Ema Stere
Premieră 18 decembrie 2018
Femeia, Eterna Poveste este un spectacol despre Bucureștiul interbelic, despre muzica sa cuceritoare care și-a păstrat farmecul peste ani, despre umorul rafinat și șarjele spirituale dintre intelectualii care tranformau terasele cochete în arenă pentru dueluri cu epigrame, despre viața mondenă bucureșteană și poveștile sale misterioase. Povești adevărate, personaje reale, locuri adevărate învăluite în aburul rafinat al amitirilor care, cu timpul, le dau aura de legendă. Toate acestea concentrate într-un spațiu scenic rafinat ce descrie sugestiv aerul acelei lumi care produce și astăzi admirație, atracție și încântare.
O seară de desfătări muzicale, și dueluri spirituale se transformă încet în seara plină de suspans al dezlegării unei intrigi polițiste, spre a sfârși într-o farsă ce lasă totuși o umbră de îndoială, ce poate provoca în sufletul și mintea spectatorului curiozitatea de a răsfoi, după spectacol, prin istoriile Bucureștiului, de a regăsi imaginile sale în nuanțe de sepia și oamenii săi cu poveștile lor pasionale.
Melodii celebre interpretate live, coregrafie remarcabilă și multă pasiune în acest spectacol cu aer vintage care se adresează iubitorilor de reprezentații de atmosferă.
Distribuție:
Ana Maria Ivan / Maria Cristian Neacșu / Pavel Sandu Aurel Sorin / Monsieur Jacques
Soliști: Crina Matei / Irina Cărămizaru Daniel Filipescu
Instrumentiști: Gabriel Stănescu / vioară Ionuț Preda / acordeon Raul Kusak / Alexandru Burcă / pian și aranjament muzical
Balerini: Andrei Dogaru Cosmin Vasile Alexandra Dogaru Ștefan Rebeja Silvia Maurițiu Cristina Marin Ioana Petric