de William Shakespeare
Teatrul 'G. A. Petculescu' Reşiţa
Regia: Dan Vasile
Scenografia şi costumele: Alexandra Oancea
Muzica: EINUIEA: Calin Torsan, George Turliu, Cosmin Manolache, Silviu Fologea
Traducerea: Ion Frunzetti şi Dan Grigorescu
Distribuţia: Ștefan Abrudan (Ferdinand), Constantin Bery (Berowne), Iulian Simionică (Longaville), Florin Ruicu (Dumaine), Iustina Prisăcaru (Don Adriano de Armado), Cristina König (Moth), Florin Ibraşi (Sir Nathaniel), Eugen Pădureanu (Holofernes), Sorin Fruntelată (Dull), Dan Mirea (Costard), Camelia Ghinea (Jaquenetta), Mălina Petre (Prinţesa Moştenitoare), Gianina Iconaru (Rosaline), Delia Lazăr (Maria), Adina Panait (Katharine), Nelu Roman (Boyet)
Premiera: 1 octombrie 2006
în cadrul Colocviului Naţional de Regie, ed. a II-a Reşiţa, 1-6 octombrie 2006
Dan Vasile, se serveşte de traducerea realizată de Ion Frunzetti şi Dan Grigorescu pe care o revizuieşte pentru ceea ce socoteşte a fi necesităţile spectacolului pe care îl montează la Teatrul "G. A. Petculescu" din Reşita.
Sunt suficiente indicii că tânărul director de scenă a intenţionat să realizeze o montare cultă şi inteligentă, bazată pe un palimpsest al spectacolului popular, aşa cum era el imaginat la vremea scrierii piesei. În interiorul acestei matrici stilistice, deopotrivă riscantă şi ofertantă, probabil ca un tribut plătit ezitărilor scriiturii, se insinuează o amalgamare de modalităţi de abordare, a cărei diagramă înregistrează oscilarea de la asumarea necondiţionată la parodia muzicală, de la detaşarea cenzurată la tuşa groasă. La originea acestor multiple indecizii, se află, cred, o timiditate exagerată, o atitudine parcă prea reverenţioasă pe care regizorul o are faţă de partitură, atitudine abandonată pe neaşteptate şi pentru scurtă vreme, spre a se reveni apoi, pe neaşteptate, la ea. Ritmul interior al spectacolului e deficitar, montarea capătă dimensiuni periculoase pentru o reprezentaţie gândită a fi fără pauză (cam două ceasuri şi un sfert) şi pe o consistentă parte a ei se cantonează în lâncezeală şi plictis. De fapt, mai mult de trei sferturi de spectacol se consumă ca o succesiune de scene şi un album de personaje necoagulate într-un ansamblu autentic. În ultimele 15-20 de minute, lucrurile se modifică substanţial în bine, dar nu ştiu dacă ameliorarea cu pricina nu intervine cumva prea târziu pentru a schimba esenţial impresia generală.
Tinerilor regizori li se reproşează adesea că văd prea mult pădurea şi ignoră copacii. Marele paradox al spectacolului reşiţean e că Dan Vasile ia mai curând înseamă copacii, adică lucrează bine cu actorii, iar scenele examinate individual se validează artistic. Grupurile au relevanţă, iar comun icarea dintre actori e bună în interiorul respectivelor grupuri. Problema e că aceste secvenţe nu se subsumează unui tot, iar piesele mozaicului rămân independente. Din primul grup fac parte Ștefan Abrudan (Ferdinand), într-un bun contre-emploi, Constantin Bery (Berowne), Iulian Simionică (Longaville) şi Florin Ruicu (Dumaine), din cel de-al doilea, Iustina Prisăcaru (Don Adriano de Armado), subliniind exact fanfaronada personajului, şi Cristina Konig (Moth), din cel de-al treilea, Florin Ibraşi (Sir Nathaniel), Eugen Pădureanu (extrem de riguros în Holofernes) şi Sorin Fruntelată (Dull), din următorul, Dan Mirea (Costard) şi Camelia Ghinea (Jaquenetta), din cel de-al cincilea, Mălina Petre (Prinţesa Moştenitoare), Gianina Iconaru (Rosaline), Delia Lazăr (Maria), Adina Panait (Katharine) şi Nelu Roman (Boyet). Necazul e că aceste delimitări rămân va labile până la capăt, comunicarea şi ştergerea frontierelor dintre ele, altminteri atât de aşteptate, sunt precare, indiciu cât se poate de evident că nu s-a desenat limpede ideea spectacolului, mişcarea directoare a regiei. Că montarea stă bine la capitolul morfologie, dar deloc la fel la capitolul sintaxă.
Un ecleraj deficitar (precar poate şi din motive ce ţin de limitele dotarii tehnice a sălii obliterează intenţiile realizării unui clarobscur a la Tintoretto la care aspiră regizorul. Precaritatea luminilor e amplificată de cvasiabsenţa decorului. Extrem de tânăra scenografă Alexandra Oancea (încă studenta) semnează deopotrivă costume reuşite, dar şi altele nu tocmai, care în chip evident incomodează mişcările actorilor. O coloană sonoră din cale afară de conformistă (muzica originală - EINUEIA) îşi pune amprenta deloc fericit pe spectacol. - Mircea Morariu ('Teatrul azi', 2006-12)
https://uptobox.com/ga5qhep4ln4z
21.7KB
_______________________________________
Prietenul la nevoie se cunoaste!
|
