Regia: Dan Vasile Scenografia şi costumele: Alexandra Oancea Muzica: EINUIEA: Calin Torsan, George Turliu, Cosmin Manolache, Silviu Fologea Traducerea: Ion Frunzetti şi Dan Grigorescu Distribuţia: Ștefan Abrudan (Ferdinand), Constantin Bery (Berowne), Iulian Simionică (Longaville), Florin Ruicu (Dumaine), Iustina Prisăcaru (Don Adriano de Armado), Cristina König (Moth), Florin Ibraşi (Sir Nathaniel), Eugen Pădureanu (Holofernes), Sorin Fruntelată (Dull), Dan Mirea (Costard), Camelia Ghinea (Jaquenetta), Mălina Petre (Prinţesa Moştenitoare), Gianina Iconaru (Rosaline), Delia Lazăr (Maria), Adina Panait (Katharine), Nelu Roman (Boyet)
Premiera: 1 octombrie 2006
īn cadrul Colocviului Naţional de Regie, ed. a II-a Reşiţa, 1-6 octombrie 2006
Dan Vasile, se serveşte de traducerea realizată de Ion Frunzetti şi Dan Grigorescu pe care o revizuieşte pentru ceea ce socoteşte a fi necesităţile spectacolului pe care īl montează la Teatrul "G. A. Petculescu" din Reşita. Sunt suficiente indicii că tānărul director de scenă a intenţionat să realizeze o montare cultă şi inteligentă, bazată pe un palimpsest al spectacolului popular, aşa cum era el imaginat la vremea scrierii piesei. Īn interiorul acestei matrici stilistice, deopotrivă riscantă şi ofertantă, probabil ca un tribut plătit ezitărilor scriiturii, se insinuează o amalgamare de modalităţi de abordare, a cărei diagramă īnregistrează oscilarea de la asumarea necondiţionată la parodia muzicală, de la detaşarea cenzurată la tuşa groasă. La originea acestor multiple indecizii, se află, cred, o timiditate exagerată, o atitudine parcă prea reverenţioasă pe care regizorul o are faţă de partitură, atitudine abandonată pe neaşteptate şi pentru scurtă vreme, spre a se reveni apoi, pe neaşteptate, la ea. Ritmul interior al spectacolului e deficitar, montarea capătă dimensiuni periculoase pentru o reprezentaţie gāndită a fi fără pauză (cam două ceasuri şi un sfert) şi pe o consistentă parte a ei se cantonează īn lāncezeală şi plictis. De fapt, mai mult de trei sferturi de spectacol se consumă ca o succesiune de scene şi un album de personaje necoagulate īntr-un ansamblu autentic. Īn ultimele 15-20 de minute, lucrurile se modifică substanţial īn bine, dar nu ştiu dacă ameliorarea cu pricina nu intervine cumva prea tārziu pentru a schimba esenţial impresia generală. Tinerilor regizori li se reproşează adesea că văd prea mult pădurea şi ignoră copacii. Marele paradox al spectacolului reşiţean e că Dan Vasile ia mai curānd īnseamă copacii, adică lucrează bine cu actorii, iar scenele examinate individual se validează artistic. Grupurile au relevanţă, iar comun icarea dintre actori e bună īn interiorul respectivelor grupuri. Problema e că aceste secvenţe nu se subsumează unui tot, iar piesele mozaicului rămān independente. Din primul grup fac parte Ștefan Abrudan (Ferdinand), īntr-un bun contre-emploi, Constantin Bery (Berowne), Iulian Simionică (Longaville) şi Florin Ruicu (Dumaine), din cel de-al doilea, Iustina Prisăcaru (Don Adriano de Armado), subliniind exact fanfaronada personajului, şi Cristina Konig (Moth), din cel de-al treilea, Florin Ibraşi (Sir Nathaniel), Eugen Pădureanu (extrem de riguros īn Holofernes) şi Sorin Fruntelată (Dull), din următorul, Dan Mirea (Costard) şi Camelia Ghinea (Jaquenetta), din cel de-al cincilea, Mălina Petre (Prinţesa Moştenitoare), Gianina Iconaru (Rosaline), Delia Lazăr (Maria), Adina Panait (Katharine) şi Nelu Roman (Boyet). Necazul e că aceste delimitări rămān va labile pānă la capăt, comunicarea şi ştergerea frontierelor dintre ele, altminteri atāt de aşteptate, sunt precare, indiciu cāt se poate de evident că nu s-a desenat limpede ideea spectacolului, mişcarea directoare a regiei. Că montarea stă bine la capitolul morfologie, dar deloc la fel la capitolul sintaxă. Un ecleraj deficitar (precar poate şi din motive ce ţin de limitele dotarii tehnice a sălii obliterează intenţiile realizării unui clarobscur a la Tintoretto la care aspiră regizorul. Precaritatea luminilor e amplificată de cvasiabsenţa decorului. Extrem de tānăra scenografă Alexandra Oancea (īncă studenta) semnează deopotrivă costume reuşite, dar şi altele nu tocmai, care īn chip evident incomodează mişcările actorilor. O coloană sonoră din cale afară de conformistă (muzica originală - EINUEIA) īşi pune amprenta deloc fericit pe spectacol. - Mircea Morariu ('Teatrul azi', 2006-12)
_______________________________________ Nu lasa pe maine ce poti face astazi, lasa pe poimaine ca poate nu mai e nevoie sa-l faci. Micul fara mustar e ca barbatul fara femeie.
