Milan Kundera, (n. 1 aprilie 1929, Brno, Cehoslovacia [acum în Republica Cehă]), este un romancier ceh, scriitor, dramaturg, eseist și poet ale cărui opere îmbină comedia erotică cu critica politică și speculațiile filozofice.
Fiul unui cunoscut pianist și muzicolog concertist, Ludvik Kundera, tânărul Kundera a studiat muzica, dar s-a îndreptat treptat spre scriere si a început să predea literatură la Academia de Muzică și Arte Dramatice din Praga în 1952. A publicat mai multe volume de poezie în anii 1950, inclusiv Poslední máj (1955; „Ultimul Mai”), un omagiu adus liderului rezistenței comuniste Julius Fučík și Monologie (1957; „Monologuri”), un volum de poezii de dragoste care, datorită tonului ironic și erotismului lor, au fost condamnate ulterior de autoritățile politice cehe. În timpul carierei sale timpurii a intrat si iesit in si din partidului comunist: s-a alăturat în 1948, a fost expulzat în 1950 și a fost readmis în 1956, rămânând membru până în 1970. Potrivit unui articol publicat în 2008 într-o revistă cehă, Kundera in 1950, după expulzarea sa din partid, a informat poliția din Praga despre prezența unui agent de informații occidentale, care a fost apoi arestat și închis timp de 14 ani. Kundera a negat afirmațiile articolului, care s-au bazat pe descoperirea de către un cercetător al unui raport al poliției cu privire la arestare.
Mai multe volume de povestiri și o piesă de succes cu un singur act, Majitelé klíčů (1962; „Proprietarii cheilor”), au fost urmate de primul său roman și de una dintre cele mai mari opere ale sale, Žert (1967; Gluma), o viziune comică, ironică, asupra vieților private și destinelor diferitelor familii cehesti din anii stalinismului; tradus în mai multe limbi, a obținut o mare aclamare internațională. Cel de-al doilea roman al său, Život je jinde (1969; Viața este în altă parte), despre un erou romantic, lipsit de noroc, care îmbrățișează în totalitate instaurarea regimului comunist din 1948, a fost interzisă spre a fi publicata in Cehia. Kundera a participat la scurta, dar impetuoasa liberalizare a Cehoslovaciei, în 1967–68, iar după ocupația sovietică a țării a refuzat să își admită erorile politice și, prin urmare, a fost atacat de autorități, care i-au interzis toate operele, l-au concediat de la catedră si l-au exclus din Partidul Comunist.
În 1975 lui Kundera i s-a permis să emigreze (cu soția sa, Věra Hrabánková) in Franța pentru a preda la Universitatea din Rennes (1975–78); în 1979, guvernul ceh i-a retras cetățenia. În anii ’70 -’80 nuvele sale, printre care Valčík na rozloučenou (1976; Valsul de adio), Kniha smíchu a zapomnění (1979; Cartea râsului și a uitării) și Nesnesitelná lehkost bytí ( 1984; Insuportabila ușurătate a ființei), au fost publicate în Franța și în alte țări, dar până în 1989 au fost interzise în patria sa. Cartea râsului și a uitării, una dintre cele mai reușite opere ale sale, este o serie de meditații ironice cu privire la tendința statului modern de a nega și a elimina memoria umană și adevărul istoric. Nesmrtelnost (1990; Nemurirea) explorează natura creației artistice. Kundera a început să scrie în franceză primul roaman fiind La Lenteur (1994; Lentoarea), urmată de L’Identité (1997; Identitatea); La ignorancia (2000; Ignoranța), o poveste despre emigranții cehi scrisă în franceză, dar publicată prima dată în spaniolă; și La fęte de l’insignifiance (2013; Sărbătoarea neînsemnătății), despre un grup de prieteni parizieni.
Reflecțiile despre diverse teme ale lui Kundera apar în „Art du Roman” (1986; Arta romanului), Les Testaments trahis (1993; Testamente trădate), Le Rideau (2005; The Cortina) și Une Rencontre (2009; O întâlnire).
[B] Milan Kundera – poza de gaboy74, in Carti in limba romana · 9.5KB
Gluma, roman (Žert, 1967) Iubiri caraghioase, nuvele (Směšné lásky, 1969) Viața e în altă parte, roman (Život je jinde, 1969) Valsul de adio, roman (Valčík na rozloučenou, 1972) Cartea râsului și a uitării, roman (Kniha smíchu a zapomnění, 1978) Insuportabila ușurătate a ființei, roman (Nesnesitelná lehkost bytí, 1984) Nemurirea, roman (1990)
Opere in limba franceza:
Jacques și stăpânul său. Omagiu lui Denis Diderot, teatru Arta romanului, eseu (1986) Testamente tradate, eseu (1993) Lentoarea, roman (1994) Identitatea, roman (1998) Ignoranța, roman (2000) Cortina (2005) O intalnire (2009) Sarbatoarea neinsemnatatii, roman (2014)
Link invalid/http://www93.zippyshare.com/v/FgUcvMh7/file.html
„Daca eterna revenire este povara cea mai grea, atunci, vietile noastre, proiectate pe acest fundal, pot aparea in toata splendoarea usuratatii lor. Dar este, intr-adevar, greutatea cumplita si usuratatea frumoasa? Povara cea mai grea ne striveste, ne face sa ne incovoiem sub ea, ne lipeste de pamant. Dar, in poezia de dragoste a tuturor veacurilor, femeia doreste sa fie impovarata de greutatea trupului barbatesc. Asadar, cea mai grea povara este, in acelasi timp, imaginea celei mai intense impliniri vitale. Cu cat mai grea e povara, cu atat mai apropiata de pamant e viata noastra, si cu atat e mai reala si mai adevarata. In schimb, absenta totala a poverii face ca fiinta umana sa devina mai usoara ca aerul, sa zboare spre inaltimi, sa se indeparteze de pamant, de fiinta terestra, sa fie doar pe jumatate reala, iar miscarile sale sa fie deopotriva libere si nesemnificative. Si-atunci, ce sa alegem? Greutatea sau usuratatea?“