În paginile cărţii "Pregătirea preşcolarului" regăsiţi exerciţii de matematică, cu diverse grade de dificultate (de la invăţarea cifrelor, trecând prin semnele matematice şi până la măsurile de greutate), citirea (de la alfabet şi pronunţie, trecând prin citirea pe silabe şi intonaţie şi până la citirea frazelor), dezvoltarea gândirii şi a vorbirii (comparaţia, clasificarea, analiza şi sinteza, analogia, fonetică, vocabular, deprinderi gramaticale ), atenţia şi memoria (dezvoltarea abilităţilor vizuale şi auditive), exersarea mâinii pentru scris (trasarea liniilor, conturarea, haşurarea, desenarea şi scrierea pe linii), timpul şi mediul inconjurător (anotimpurile, fenomenele naturii, florile, legumele ş. a.), protecţia copilului (reguli de circulaţie etc.).
Multumesc mult pentru carte. E foarte utila pentru prescolarii care se pregatesc de scoala. O singura sesizare as avea de la pagina 51 pana la pag. 105 sunt scanate din 2 in 2 pagini, o pagina fiind lipsa. Oricum fisele de lucru sunt foarte utile, chiar si asa fiind. Daca s-ar reface scanarea ar fi super.
Am scanat paginile lipsa si am refacut fisierul. Am facut update la fisier peste cel vechi, deci de acum incolo linkul ar trebui sa duca la fisierul corect
Fisierul a fost sters - se poate reposta.... cu multumiri in avans binenteles
_______________________________________ Nu sunt ce par a fi - Nu sunt Nimic din ce-aş fi vrut să fiu!... Dar fiindcă m-am născut fără să ştiu, Sau prea curând, Sau poate prea târziu... M-am resemnat, ca orice bun creştin, Şi n-am rămas decât... Cea care sunt!...
O arhivezi cu Winrar ( daca are mai mult de 200 de mb, o partajezi in mai multe arhive sub 200 mb). Se face din setarile Winrar. Le urci aici: http://www.zippyshare.com/ si link-urile le copiezi si postezi la noi cu explicatiile necesare. Nu e greu. Succes!
_______________________________________ E plin cimitirul, cu oameni de neinlocuit!