Atat de diferiti de noi, si totusi atat de asemanatori. Nu cu mult timp in urma, o echipa internationala de biologi anunta descifrarea a 98% din genomul unui porc domestic din rasa Duroc. Concluzia? Chiar si la o privire superficiala, genomul porcului se aseamana destul de tare cu cel uman, comenta Lawrence Schook de la University of Illinois din Urbana-Champaign, unul dintre sefii echipei de cercetatori.
Inima porcului este asemanatoare cu cea umana, preciza Schook, el metabolizeaza medicamentele in acelasi fel ca noi, dintii ii seamana cu ai nostri, iar obiceiurile i-ar putea foarte usor si ele semana cu cele umane. "Consider porcul drept un model animal extrem de bun pentru bolile umane. Porcului ii place sa lancezeasca, ii place sa bea alcool atunci cand i se ofera, si cel mai probabil ar fuma si s-ar uita la televizor daca ar avea ocazia", este convins omul de stiinta. De altfel, alaturi de caine, porcul este cel mai vechi animal domesticit de oameni, de cel putin 8.000 de ani, in Asia si Europa. Iar domesticirea lui a fost cel mai probabil o treaba destul de facila, considera Schook. "Porcii erau greu de vanat, dar oamenii si-au dat seama dupa o vreme ca nu trebuie sa se chinuie, tot ce trebuie sa faca este sa puna un gard in jurul gunoiului".
Si chiar si "imblanzit", porcul a pastrat mult din istetimea stramosului mistret. Psihologul Byrne ii atribuie inteligenta acelorasi presiuni ale evolutiei care le-a facut si pe primate sa se "destepte": viata sociala si hrana. Porcii salbatici traiesc in grupuri sociale pe termen lung, avand "grija" unii de ceilalti ca indivizi, pentru a se proteja mai bine in fata pradatorilor. Ei mai au si de scormonit dupa surse dificile de hrana, de unde si dexteritatea ratului, comparabila cu indemanarea unei maimute.
_______________________________________ Se lucreaza la semnatura...
"Consider porcul drept un model animal extrem de bun pentru bolile umane. Porcului ii place sa lancezeasca, ii place sa bea alcool atunci cand i se ofera, si cel mai probabil ar fuma si s-ar uita la televizor daca ar avea ocazia", este convins omul de stiinta.